Adevenit o obisnuinta obositoare sa vorbesti despre Alianta D.A. in comparatie cu CDR. In analizele mai sobre se iau precautiile de rigoare: dl Basescu nu este dl Constantinescu, PNTCD nu mai exista, economia arata, totusi, altfel, opozitia din 1996-2000 nu mai e opozitia de acum etc. Apoi, incep asemanarile. Atunci, ca si acum, odata ajunsa la guvernare, coalitia de centru-dreapta a inceput meticulos sa isi taie craca de sub picioare. Orbi si surzi, membrii coalitiei din 1996-2000 s-au devorat cu fervoare unii pe altii si au cules la alegeri uraganul pe care il semanasera ca dupa manual.
Psihiatrii spun ca, in general, un om care vrea sa-si ia viata si-o ia pina la urma, indiferent de tratament si de consiliere. Pare posedat de un demon mai tare ca orice vorba spusa din afara. Cam asa a fost in 2000. Opozantii de dreapta din Parlamentul de dupa 2001 aratau ca resturile betege ale unei armate decimate de un lung razboi intern, iar PSD arata proaspat, neatins, odihnit, era gata de marea capatuiala si de guvernarea de 70 de ani.
Partenerii din Alianta D.A. sint bintuiti de acelasi spirit implacabil. Teatrul politic din Alianta devine circ. Actorul care face numere de circ isi risca viata. Circarul care incearca teatrul risca doar sa fie penibil. Liderii PNL imi fac impresia unui actor care trage la circ, iar liderii PD, a unor circari care aspira la teatru. Merita sa ne scufundam pentru un minut in maruntaiele celor doua partide ca sa vedem ce se intimpla acolo. Azi, exersam o imersiune in rarunchii PNL. Saptamina viitoare va dau intilnire pentru o operatiune similara la PD.
Dominat de grijile dlui Patriciu, PNL incearca in Alianta un joc in stilul “anchetatorul rau, anchetatorul buna”. Dl Orban e cel rau. In contrast, dl Tariceanu este omul de dialog, echilibru si constructie. Dl Orban vrea distrugerea Aliantei. Dl Tariceanu, mai lucid, tempereaza. De fapt, ce vrea PNL?
Daca ii urmaresti separat pe cei doi, nu intelegi mare lucru. Insa exista ceva ce ii uneste: grija pentru dl Patriciu. Atunci, ei trebuie priviti impreuna si imaginea care rezulta este aceea a unui grup politic care se simte in corzi. Ar iesi din Alianta, dar poate fi fatal. Ar ramine, dar mersul inainte al Justitiei poate duce la un cutremur politic de proportii in PNL care va zgudui serios pozitiile actualilor lideri ai partidului. In asemenea conditii, nici nu poate fi vorba despre fuziune. In plus, in interiorul PNL se pare ca mai exista o problema. La Antena 3, doamna Raluca Turcan, unul dintre cei mai promitatori oameni politici pe care i-am vazut pe scena publica in ultimii ani, spunea ceva interesant. In sedinta de la finele saptaminii trecute in care PNL a decis sa respinga propunerea de fuziune, conducerea centrala a fost cea care nu a vrut fuziunea, desi multi lideri din teritoriu venisera cu mandat pro-fuziune.
Oricine cit de cit familiarizat cu sedintele de partid sau macar cu “O scrisoare pierdutaa” stie ca prezidiul manipuleaza cum vrea adunarea delegatilor. Materiale pregatite de la centru, prezentari tendentioase, amenajarea ordinii de zi, toate astea au dat liderilor din teritoriu mesajul clar ca centrul nu vrea fuziunea. Cum intr-un partid la putere centrul care imparte beneficiile guvernarii comanda teritoriul care primeste, credincios, portiile cuvenite de miere, liderii locali au votat in consecinta. Daca observatiile doamnei Turcan sint adevarate si PNL este un partid demn, ar trebui ca anumite filiale sa isi conteste sefii pentru ca, la reuniune, nu au respectat mandatul dat. Vom vedea.
In alt registru, PNL a reusit contraperformanta de a-si transforma propria istorie intr-o problema. Ca un conservator dintr-o tara alandala cum ma pretind, pretuiesc sincer un partid care are sansa unei traditii seculare si glorioase. PNL e dator sa isi respecte trecutul. Dar analiza publicata recent in “Cotidianula” de dl Dragos Paul Aligica, un expert fara cusur si un liberal impecabil, m-a pus pe ginduri. Identitatea istorica nu e totuna cu identitatea politica si asta nu pricep (nu vor, nu pot?) liderii de azi ai PNL. De pilda, celebrul “prin noi insinea” bratian nu mai este deloc actual. Ar suna, in conditiile integrarii europene si globalizarii, anacronic, daca nu chiar pernicios. Dupa 1990, PNL, sustinator fara rezerve al integrarii europene si truditor, in citeva guverne, la aceasta cauza, a inteles acest lucru. Trecerea prin istorie presupune, in mod natural, un exuviu. Caci prin istorie se trece, nu se ramine.
In plus, PNL trebuie sa inteleaga ca victoria in secol a ideilor liberale inseamna si ca marile principii ale PNL sint, astazi, asumate si de alte grupuri politice – PNL nu are monopol pe principiile individualismului, liberei initiative, statului de drept si proprietatii private, desi, istoric, el le-a promovat cel mai apasat. Atunci, de unde aceasta comedie a identitatii simandicoase pe care PNL o joaca cu PD? Cumva PD face figura de ruda dubioasa care vrea sa parvina in neamul de singe albastru al liberalilor? Sa-mi fie iertat, dar daca ne uitam la liderii de azi ai PNL, e greu sa vezi vreo filiatie morala si politica cu marii inaintasi. Cind ai pe dnii Melescanu si Orban si altii asemenea in inalte functii, e usor ridicol sa mai bati toba pedigriului pur, fin distilat. Singele PNL e de mult metisat si ma grabesc sa spun ca e bine asa, pentru ca doar asa PNL traieste cu adevarat. a