Terapie prin lumina, medicina alternativa, ori magie alba. Principiile si practicile Reiki au fost si sunt si astazi controversate. Cert este ca exista oameni care cred in acest mod de vindecare, il practica si spun despre el ca le-a facut numai bine.
Ce este Reiki?
Termenul de “reiki” vine din japoneza, iar tehnica a fost dezvoltata de catre calugarul Mikao Usui. Se refera la tratament spiritual, ce canalizeaza energia pozitiva, lumina, cu ajutorul mainilor si al simbolurilor, acolo unde este necesara. Scopul este acela de vindecare, dar si de obtinere a echilibrului. Exista doua ramuri principale are tehnicii, reiki traditional japonez si cel occidental. Ambele aplica aceleasi principii, diferenta constand in faptul ca in cel occidental energia si pozitia mainilor sunt canalizate in locuri specifice, cel japonez bazandu-se mai mult pe instinctul si intuitia practicantului.
Usui era un admirator al operelor literare ale imparatului Meji, iar in timpul dezvoltarii sistemului Reiki, acesta a rezumat o parte din ele intr-un set de principii etice, care mai tarziu vor deveni “cele 5 principii Reiki”. Acestea spun ca “cel putin astazi: nu fi suparat, nu te ingrijora, fii recunoscator, munceste cu sarguinta, fii bun cu oamenii”.
Terapia foloseste energia pozitiva, lumina, pe care cel ce o practica o canalizeaza inspre cele 7 chakre. Acestea sunt punctele esentiale de energie ale corpului nostru. Una dintre doctrinele metodei este aceea ca energia este inepuizabila, iar ea poate fi folosita pentru scopuri nobile si pentru vindecare. O alta spune ca pentru a face bine, trebuie sa ai intotdeauna acordul celui pe care il ajuti, dar si ca Reiki nu va fi folosit niciodata impotriva nimanui.
Invataturile sunt transmise de la maestru la discipol, existand o ierarhie de 3 grade, in unele sisteme, sau de 4 in altele. Cel care primeste aceste grade trebuie sa fie initiat de catre un maestru, “procesiunea” fiind relativ simpla, am putea spune chiar simbolica. Primul grad permite terapia cu palmele, iar de la al doilea se vor folosi simboluri traditionale, specifice. Ultimul grad este cel de maestru. Legatura cu cel ce a facut initierea se rupe, iar noul maestru poate transmite mai departe arta de a face bine, asa cum poate si practica ceea ce a invatat pe ceilalti.
Exista, desigur, scepticism si in jurul acestei metode de terapie alternativa. Exista oameni care cred pentru ca practica, ori pentru ca au primit o astfel de terapie. Oamenii de stiinta tind sa spuna ca nu exista nicio dovada concreta a efectelor reiki, dar nu au afirmat niciodata ca ar exista ceva periculos in asta. Eu tind sa fiu undeva la mijloc, fara a fi nici sceptica (pentru ca in cazul meu functioneaza), dar nici nu subestimez meritele si rezultatele stiintei si ale medicinei traditionale. Si am gradul 3 in reiki-ul japonez.
Voi ce credeti?