Balanta puterii printre cei care decid politicile economice se schimba, iar acest fapt este dovedit, anul acesta, la Forumul Economic de la Davos.
Un numar record de manageri de pe pietele emergente participa la conferinta din Alpi, o adevarata mecca a networking-ului pentru elitele business-ului mondial. Mai exact, in jur de 365 de CEO din Brazilia, Rusia, India, China si alte natiuni emergente sunt prezenti, saptamana aceasta, la lucrarile acestui forum, in speranta ca, la final, se vor gasi si solutiile de iesire din recesiune si de crestere economica pentru 2011. Potrivit datelor Fondului Monetar International (FMI), anul acesta pietele emergente vor creste cu 6,5%, mai mult decat dublu fata de statele dezvoltate. “Acest fapt reflecta locul unde economiile si influenta incep sa creasca”, a afirmat Williams Vereker, co-presedinte al companiei globale de investment banking Nomura Holdings, cu sediul la Londra. Datele acesteia arata ca preluarile de companii realizate in asa-numitele tari BRIC (Brazilia, Rusia, India si China), au crescut cu 80% anul trecut, iar valoarea acestor afaceri s-a ridicat, la nivel global, la 2,23 trilioane de dolari, adica o crestere record de 22%. Achizitiile efectuate in statele BRIC insumeaza 402 miliarde de dolari, cu 74% mai mult fata de 2009.
Companii mari din Occident si-au extins afacerile in tarile BRIC, precum China si India, state in care resursele naturale pot sustine dezvoltarea economica a acestora. “Suntem pe cale sa asistam la o rasturnare de situatie”, spune Jeff Joerres, CEO la Manpower Inc., a doua mare companie din lume de recrutare de personal, care a efectuat preluari in China si India. “Pietele emergente se refac mai repede in raport cu pierderile suferite motiv pentru care pietele vestice se bazeaza foarte mult pe evolutia pozitiva a acestora pentru a le creste profiturile”. De exemplu, Telefonica SA si-a crescut de trei ori, anul trecut, oferta de preluare a Vivo Participacoes SA la 7,5 miliarde de euro, (10,3 miliarde de dolari) pentru a detine controlul celui mai mare operator de wireless din Brazilia. Compania americana PepsiCo Inc a fost de acord, in decembrie 2010, sa cumpere pachetul majoritar de actiuni la Wimm-Bill-Dann Dairy & Juice Co din Rusia pentru 3,8 miliarde de dolari. Incluzand datoriile, PepsiCo plateste de 19.8 ori castigurile Wimm-Bill- Dann inainte de dobanda, taxe, depreciere si amortizare.
Sunt si economisti, precum Nouriel Roubini, care inca atrag atentia asupra riscurilor pe care le presupun pietele emergente. In plus, estimarile de crestere pe termen lung sunt deja incluse in preturile actuale in tari precum Brazilia, spune Roubini, care a adaugat ca “guvernanta corporativa si contabilitatea nu sunt inca suficient de puternice, ca pe pietele dezvoltate”.
Cel mai discutat punct la Davos va fi, fara indoiala, cel referitor la incetinirea economiilor in statele dezvoltate versus sustenabilitatea cresterii economice in tarile BRIC, sustin analistii. Pietele emergente vor juca un rol major pe piata fuziunilor si achizitiilor in urmatorii cinci ani, dupa cum estimeaza Yury Spektorov, partener la Bain & Co. din Moscow. Potrivit unui raport al PricewaterhouseCoopers, in 2023, China va lua locul Statelor Unite ca cea mai mare economie a lumii.