„Stabilitatea cadrului fiscal si cresterea predictibilitatii sunt mult mai importante pentru a reduce incertitudinea contribuabililor decat orice discutie legata de „efectele distributive” ale impozitarii”, a declarat Claudiu Doltu, Secretar de Stat in Ministerul Finantelor Publice.
Acesta este de parere ca efectele distributive ale impozitarii diferentiate ocupa nejustificat agenda publica, intrucat adevaratele probleme sunt reprezentate de crearea unui sistem previzibil pentru a incuraja activitatea economica.
Exista, in acest moment, modele europene bune de urmat de catre Romania in materie de fiscalitate? Investitorii cer, in primul rand, stabilitate fiscala si predictibilitate pentru a-si putea dezvolta business-planuri pe termen mediu si lung.
Nu exista nici o „regula de aur” pentru stabilirea unui sistem de impozitare sau a unor cote de impozitare. Nici macar simpla „transferare” a unui sistem fiscal dintr-o tara unde lucrurile merg bine intr-o alta tara unde lucrurile merg mai putin bine nu este o solutie.
Intr-adevar, arile mai bogate tind sa aiba impozite mai mari decat tarile mai sarace. La inceputul anilor 2000, nivelurile medii de impozitare erau de doua ori mai mari in arile dezvoltate (35% din PIB) decat in arile in curs de dezvoltare (17% din PIB). Dar, cu certitudine, acest lucru nu inseamna ca pentru a creste “bogatia” unei tari trebuie sa cresti impozitele. Acest lucru arata mai degraba ca pentru a impozita mai mult, trebuie ca mai intai sa creasca economia.
Exista cu siguranta o legatura intre capacitatea unei tari de a impozita fara a descuraja semnificativ activitatea productiva si asumarea riscului si gradul ei de dezvoltare. Legatura apare, in primul rand, sub forma structurii financiare dintr-o tara si importanta agentilor economici mari, care sunt surse de creare de locuri de munca si de venit pentru o mare parte a populaiei.
Daca sistemul financiar este suficient de sofisticat si marii contribuabili sunt suficient de relevanti, guvernele pot fi mai eficiente atunci cand impoziteaza. Atunci cand cea mai mare parte a activitatii economice nu trece prin sectorul financiar, cu siguranta activitatea in economia informala este predominanta si, de aceea, veniturile guvernului din taxe si impozite nu pot creste semnificativ.
In Romania exista suficiente elemente care arata ca autoritatile ar putea sa-si creasca veniturile fiscale daca sistemul finantelor publice se imbunatateste si daca se aplica o politica fiscala potrivita.
Sistemul financiar este suficient de bine dezvoltat pentru a fi atractiv pentru firme si cetateni, iar organizatiile economice mari sunt suficient de prezente in mediul economic.
Astfel, guvernul ar putea sa ia in considerare o strategie care sa urmareasca obtinerea celei mai mari parti a veniturilor de la “marii contribuabili” si nu de la contribuabilii mici – acest lucru este deja o buna practica in tarile dezvoltate (si nu scuteste nicidecum contribuabilii mici de plata impozitelor).
Ceea ce de abia acum se construieste este un model de afaceri al administratiei fiscale care sa stimuleze supunerea voluntara la impozitare. Mai mult, lipseste increderea contribuabililor ca ar putea beneficia de servicii publice de calitate pentru care ei platesc taxe si impozite.
Daca oamenii au incredere ca autoritaile incearca sa furnizeze servicii publice de calitate vor sprijini eforturile unui guvern de crestere a veniturilor fiscale. Chiar daca aceasta incredere nu se poate obtine imediat, important este ca autoritatile sa fie consecvente atat in ceea ce priveste reforma in sistemul finantelor publice, cat si in exercitiul mai amplu al reformei intregului sistem al administratiei publice. Marile companii multinationale isi muta unitatile de productie si o parte a locurilor de munca spre Est. Cu toate ca romanii au salarii mici, iar din acest punct de vedere investitorii ar avea de castigat, marile capitaluri incep sa ne ocoleasca. In ce masura politicile fiscale pot convinge investitorii sa isi plaseze/mentina capitalul aici?
In Romania, trebuie sa ne concentram pe stabilitatea impozitelor si taxelor pentru a reduce incertitudinea contribuabililor. Un sistem previzibil este esential pentru a incuraja activitatea economica. Abordarea “baza larga, rate mici” va permite practicarea unor impozite relativ mici percepute unor categorii cat mai diverse de platitori si va reduce stimulentele pentru coruptie si evaziune fiscala.
Mai mult, va trebui sa respingem ideea “privilegiilor fiscale”. In anii ‘90, am invatat ca aceste “privilegii” se dau usor si se iau greu, dar si faptul ca ele merg mana in mana cu favoritisme politice pe care le platesc “altii”.
In al treilea rand, stim ca utilizarea unui numar mic de cote de impozitare reduce problemele create de cote difereniate de impozitare si descurajeaza coruptia si evaziunea fiscala. In plus, simplificarea impozitelor face posibila reducerea costurilor de plata pentru contribuabilii mai putin obisnuiti cu rigoarea relatiilor cu autoritatile fiscale.
Ne putem astepta la cresteri de impozite pe salarii in anul care urmeaza? Impozitarea muncii este si asa destul de ridicata in Romania.
S-a discutat mult si inca se discuta despre cota unica de 16% cu care se impoziteaza acum salariile.
Atunci cand vine vorba de impozitarea veniturilor este, evident, vorba de o optiune politica explicita a unui guvern. Desigur, dincolo de optiunea politica nu pot fi ignorate anumite constrangeri de natura financiara de care un guvern trebuie sa tina seama.
Actualul guvern este rezultatul unei coalitii politice, alcatuita din partide cu filosofii diferite si din oameni cu credinte diferite. Principalele doua partide – PNL si PSD – au orientari de dreapta si, respectiv de stanga.
In ceea ce priveste impozitarea salariilor, aceste partide au hotarat sa discute plecand de la un compromis. In principiu, au acceptat ca rata maxima a impozitului pe venit nu va depasi 16%, dar, in acelasi timp, pot fi acceptate rate de impozitare reduse pentru anumite salarii mici (impozitarea profiturilor companiilor nu este subiect de discutie, nimeni nu asteapta vreo modificare).
S-a discutat si inca se discuta mult in legatura cu „cota unica” de 16% cu care se impoziteaza acum salariile. Dar, dincolo de patima, este usor de inteles ca astazi avem in Romania o cota nominala, dar opt cote efective de impozitare a salariilor. De ce? Pentru ca aplicam (ce-i drept) o singura cota de impozitare (16%), dar unor baze diferite.
Un calcul simplu: din salariul brut, oamenilor li se retin contributiile pentru somaj, pentru asigurari sociale si pentru sanatate. Mai departe, pentru salariile care nu depasesc un anumit prag, se scade o asa-numita „deducere de baza”. Pentru veniturile care depasesc acel prag nu se mai aplica deducerea respectiva. Ceea ce ramane este asa-numita „baza impozabila”. La ea se aplica impozitul de 16%.
86% dintre salariile din Romania sunt mici si doar 14% dintre salarii sunt mari. Contributia salariilor mici in totalul veniturilor statului din impozitul pe salariu este de 55%, iar salariile mari asigura 45% din totalul acestor venituri. Salariile mici, covarsitor majoritare, contribuie cu 60% la fondurile de somaj, CAS si sanatate iar salariile mari (mult mai putine) asigura restul de 40%.
Dar, stabilitatea cadrului fiscal pentru reducerea incertitudinii si cresterea predictibilitatii sunt mult mai importante decat orice discutie legata de „efectele distributive” ale impozitarii. Daca, din ratiuni pragmatice, de calcul politic, s-a convenit ca rata maxima de impozitare sa nu creasca, nu vad de ce nu ar putea fi acomodate ideile in sensul reducerii in continuare a poverii fiscale asupra lucratorilor cu cele mai mici salarii.
Dincolo de optiuni si credinte personale, totul se plaseaza in contextul unei coalitii intre partide cu orientari ideologice diferite (dreapta si stanga). Care va fi „pretul” pe care Guvernul il va plati odata cu introducerea cotelor diferentiate? Mai precis, cat de mare va fi pierderea la buget?
Primele estimari arata ca veniturile ar putea sa scada cu aproximativ 897 milioane de euro. Dar, daca acesta este „pretul” pentru a asigura sprijinul politic necesar reformelor si constructiei institutionale necesare si rationale in Romania anilor urmatori, el poate fi asumat.
Cu siguranta insa, tot in cadrul aceleiasi coalitii se accepta si ca reforma in sectorul intreprinderilor de stat si reforma sistemului administratiei publice trebuie sa continue si se va gasi un numitor comun in ceea ce priveste ritmul acestor reforme.
Nu este lipsit de importanta faptul ca numai la sfarsitul anului 2011, pierderile companiilor de stat depaseau cu mult 1 miliard de euro, in conditiile in care economia a crescut totusi.