Sa fie Vama Veche in cautare de pereche, sa fie Retezat la care am tot visat si l-am zarit prin poze pe la expozitii  sau in diverse calendare unde vedeam peisaje si pasuni alpine ce imi starneau suspine…

Gandul la atatea tauri si lacuri glaciare, diverse specii de plante si flori,  era ceva sublim si ma linistea putin. Si cum in balanta dintre zapusala si racoare  atarnau mai greu in cea de pe urma ceva povesti despre intamplari misterioase in interiorul parcului, m-am  decis ca trebuie sa vad si sa simt. Aveam intiparite in minte poze de la lacul Bucura, aflat la 2040 m altitudine, pe marginea caruia se vedeau cateva corturi si imi imaginam cum ar fi ca aceasta imagine sa fie prima intiparire pe retina la inceput de zi. Acel lac incercuit de varful Bucura si varful Peleaga, plus inca doua varfuri mai mici,  formeaza un fel de caldare si lacul pare locul perfect sa iasa din el un O.Z.N.  : )

Odata trecuti de Hateg, dupa cativa km o luam in dreapta si vedem cum in zare  se inalta frumos acesti munti spectaculosi. Dupa Clopotiva schimbam directia spre Parcul National Retezat;  odata ajunsi pe barajul de acumulare de la Gura Zlata continuam pe un drum pietruit cam o ora.  Mergem  incet  pana la Poiana Pelegii, de unde vom porni la pas. Trecem printr-o padure deasa cu un aer  misterios, vedem un rau cu apa cristalina ce formeaza pe alocuri mici bazine.

Ajunsi in poiana punem fiecare in spate rucsacul cu cort, sac de dormit,  provizii si o luam in sus la pas fascinati de peisaj. Mai intai trecem raul peste o punte din barne si intram in padure pe o panta ce are la suprafata formate niste trepte din radacinile brazilor iesite in afara, parca dornice sa te ajute sa pasesti mai usor in acest loc uimitor. Dupa  jumatate de ceas trecem de nivelul coniferelor, poteca se ingusteaza si ne strecuram incet printre bolovani si jnepeni. Sunetul apei din rapa ne atrage pe margine usor sa privim la cascadele ce se vad jos de tot in vale. Dupa aproape un ceas suntem in golul alpin si de aici stim ca trebuie sa mai avem putin. : )

E placut  sa intalnim oameni care merg spre acelasi loc. La munte pare a fi un obicei de a se saluta lumea intre ea  si cum te afli pe acceasi poteca e un oarecare iz de intovarasire directa.Cu gandul la locul de cort si ascensiunea spre un varf din jurul lacului, un pic ingrijorati de timpul din zi ramas, inaintam entuziasmati cand deodata in fata ni se arata

lacul Bucura in toata splendoarea lui (sau a ei, deoarece pentru mine lacul are nume de fata). Cei de la refugiul Salvamont aflat in apropiere ne indica prieteneste locul permis pentru campare si ne raspund la intrebari legate de care traseu am mai avea timp azi sa pornim. Si odata cortul instalat

pornim, eliberati de povara bagajelor, spre varful Peleaga (2509 m)  care este estimat undeva spre 2 ore de plimbare. Ne bucuram de apa vie de izvor, de lichenii galbeni de pe pietre si tot peisajul ce ne inconjoara – pare decupat de pe alte planete.

Ne-am propus sa ajungem in varful ce se vede in zare, iar cele doua ceasuri estimate par a fi inselatoare…  Timpul trece repede cand facem ce ne place…Din vorba in vorba si cu pauze de baut apa suntem in varf deodata.

Odata ajunsi aici continuam pe creasta… E uimitor ce se vede pe partea cealalta si ne hotaram ca ar fi frumos sa surprindem apusul in fata varfului Retezat, spre care ne doream sa ne indreptam inca de cand am campat, dar cele 4 ore de mers nu se incadrau in timpul ramas pana la intuneric. Si cum la vale e mai usor ca la deal… Doar ca e destul de solicitant pentru genunchi si acum inteleg si eu de ce unii merg ajutandu-se de bete. Pana acum credeam ca sunt de mosi si nu le vedeam rostul, dar am inteles ca iti preiau din greutate, menajand astfel genunchii si incheieturile pentru a te putea bucura de ei si ele fara dureri, ani la rand, pe trasee lungi.  Gasim un loc ferit de vant sa privim apusul. Stam in liniste si ascultam ce ne zice vantul, privim inca uimiti la lichenii galbeni de pe pietre, la lacurile ce se mai zaresc in vale, la varful dupa care pare ca a explodat soarele.

Se lasa intunericul si ne grabim spre tabara…cu pasi inceti, printre bolovanii imensi …un pic mai atenti, poate si de la oboseala…cu gandul la Calea Lactee, la noaptea cu 2000 de metri mai aproape de stele. La corturi se aud rasete, in departare ceva sunete de chitare.

Ma bucur ca a castigat Retezatul si  am inteles ca nu trebuie sa fii neaparat in varf ca sa poti sa te bucuri enorm. Doar sa-l privesti.