Cred ca nu trebuie sa va mire daca va spun ca sala a fost aproape plina si ca „aburii” degustarii s-au dovedit suficient de excitanti pentru ca toate cele 127 de tablouri sa fie cumparate (poate cu 1-2 exceptii) la preturi in care nu se mai recunostea criza de parca in staluri si loji s-ar fi aflat numai liberali, capitalistii de succes, afaceristii prosperi, cu dare de mana.
Au masticat tot, hamesiti, cu pofta mare si cu gusturi comme ci, comme ca uneori, tradand cultura dupa ureche. Evident ca nu toti! Unii, am mai spus-o, se arata pe la licitatii pentru a intra in gratiile sefului, altii pentru ca se pregatesc de o nunta ( sau un botez), unde protagonistii principali sunt fiul sau fiica bossului. In fine, exista si categoria celor mai bine informati care stiu ca in spatele Casei se afla adevaratul Patron, care cumpara, dar si vinde din ceea ce nu-l mai reprezinta, din achizitiile timpurilor in care nu „stapanea” piata. Acum vrea sa scape de multe dintre lucrarile cumparate la sfaturile unor consilieri, in prezent decalibrati. Parca Regele Soare nu facea la fel?
Si el se debarasa de metrese, de castele, de tablouri atunci cand nu-l mai satisfaceau. Stiu unii participanti ca nu numarul de actiuni detinut in Casa conduce la preluarea deciziei. E ca la tribunal. Poti sa fii avocat si sa ai procese numeroase sau poti sa fii avocat si sa pui in articole si paragrafe, si tu, acolo, gandurile de marire ale unei firme, ale unui Mare sef, si in cazul al doilea sa dai lovitura! Sa te pripasesti dupa victorie pe langa acesta, supus, util si ubicuu.
Sa fii cvasiinvizibil: doar un nume, o adresa si, gata, iti vin actiunile! Ei, dar ce are asta de- a face cu licitatia de la Artmark pentru care cuvantul excelenta pare necuprinzator? Mai degraba i s-ar potrivi un termen legat de buna functionare a unei masini cu tractiune pe toate rotile. Este un angrenaj in care fiecare piesa a fost bine distribuita si invatata ce trebuie sa faca.
Tabloul cel mai scump platit a fost un „Car cu boi” de Nicolae Grigorescu, evaluat la 150.000-250.000 euro, oferit la 100.000 euro si vandut dupa o batalie respectabila cu 155.000 euro. Pe locul al doilea, la egalitate de puncte, „Trandafirii” lui Luchian si „Portretul” semnat Francisc Sirato, au obtinut cate 50.000 euro. Medalia de bronz ii revine lui Darascu pentru „Flori de camp”, cu doar 29.000 euro. Si au mai fost nume importante: Steriadi, atat de rar licitat, Ghiata, Lucian Grigorescu, Stoenescu… Si, pentru satisfactia cumparatorilor, Schweitzer Cumpana, evident, cel care ar fi putut sa primeasca premiul publicului.