Caz fara precedent in Arges! Zeci de tone de bauturi alcoolice interzise consumului uman au fost scoase la vanzare de catre Directia Generala a Finantelor Publice. S-a licitat, s-a cumparat, insa nu s-a analizat! Probele fizico-chimice efectuate abia recent au scos la iveala un aspect infiorator: licoarea din sticlele date spre comercializare de catre Finantele Publice este toxica, putand avea chiar efect otravitor atunci cand este consumata in cantitati mai mari.

Povestea a avut loc in anul 2007, cand Fiscul era condus la noi in judet de catre Gheorghe Banzea, acesta preferand sa comercializeze o cantitate impresionata de alcool confiscata de Garda Financiara, dispunand in acest sens doar o serie de analize ale concentratiei alcoolice, fara sa il intereseze daca produsul este bun pentru consum.Omul care se lupta cu sistemul fiscalGheorghe Mihaila, proprietarului unui PFA din Topoloveni, este cel care lupta de cativa ani de zile pentru a demasca banda criminala constituita in interiorul Finantelor Publice Arges pe vremea cand institutia in cauza era condusa de Gheorghe Banzea.

Omul a cumparat prin licitatie publica peste 7000 de sticle de bautura alcoolica, care s-a dovedit neconforma la analizele toxicologice. A vandut, cu acceptul Fiscului, mai bine de doua treimi din cantitatea achizitionata, fara sa stie ca le dadea consumatorilor otrava in cantitati reduse. Astazi, cand Garda Financiara i-a pus sechestru pe bunuri din senin si fara prea multe lamuriri, Gheorghe Mihaila a decis sa lupte cu un sistem care il obliga sa platesca accize pentru o bautura declarata, de acelasi sistem, ca nefiind recomandata pentru uz uman.Vieti puse in pericol de dragul stimulentelor. Pentru a intra in detalii, va spunem ca la inceputul lui 2007, Garda Financiara Arges in frunte cu comisarul-sef Aurel Stoian, a pus mana pe o cantitate impresionata de bauturi alcoolice contrafacute, pe care bineinteles ca a si confiscat-o.

Era vorba despre alcool fabricat ilegal intr-o curte din comuna Calinesti de catre Mihai Georgescu, angajat al Finantelor Publice Leordeni si, ulterior, vicepresedinte al PRM Arges, si un alt contrabandist, pe nume Ion Damian. Pana aici, toate bune, numai ca procedurile prevad ca in astfel de situatii, in cazul in care bauturile pot fi valorificate, acestea sunt scoase la vanzare prin licitatie publica de catre administratia fiscala judeteana. In caz contrar, acelasi Fisc este cel care alcatuieste o comisie menita sa distruga intreaga cantitate de alcool.

Ei bine, de dragul incasarilor grase ce s-au facut in contul bugetului de stat prin vanzarea acestor bauturi spirtoase confiscate, incasari care au adus, implicit, si stimulente la fel de consistente, Gheorghe Banzea nu a mai stat pe ganduri si a decretat faptul ca sticlele de alcool se pot comercializa fara niciun dubiu. Discrepante intre institutiile de controlAsa dupa cum va spuneam, Mihaila a achizitionat in cadrul licitatiei publice organizate de DGFP Arges la 27.03.2007, circa 7000 de sticle de bauturi spirtoase de diferite soiuri dintre cele confiscate de Garda de la Calinesti. Omul a platit achizitia cu cinci mii de lei si, drept urmare, a inceput sa comercializeze in magazinul pe care il detine in Topoloveni bautura respectiva.

O saptamana mai tarziu, Mihaila s-a trezit cu un control pe cap din partea Garzii Financiare Bucuresti, care a conchis faptul ca toate sticlele cu bautura au timbre falsificate. „Pe data de 5 aprilie 2007, la o saptamana dupa ce am cumparat sticlele de bautura la licitatie, a venit Garda Financiara Bucuresti, care a zis ca timbrele aplicate pe sticle sunt false. Eu le-am explicat de unde am bautura, ca am cumparat-o de la Finante, si probabil ca atunci totul a picat pe capul Garzii Financiare Arges, ca ei m-au lasat sa vand asa. Trei luni de zile m-au oprit de la vanzare, pana mi-au adus timbre corespunzatoare, timbre pe care a trebuit sa le platesc tot eu. Acum, eu am vandut o mare parte din bautura aceea si intr-o zi am avut la munca un baiat pe care l-am servit cu o sticla de Fabina, asa se numeste. Numai cand a mirosit-o si mi-a spus ca nu poate sa bea asa ceva, mi-a dat prin cap sa ma duc sa o verific la un laborator de analize.

Eu am zis ca daca mi-a vandut-o DGFP-ul, inseamna ca e in regula, dar de fapt a iesit ca este un produs toxic. Deci eu am vandut oamenilor otrava, cu stiinta lui Banzea de la Finante, ca doar el a dat avizul sa fie vanduta bautura confiscata”, spune Gheorghe Mihaila.Proces penal neintemeiat pe numele lui MihailaSi sa nu credeti ca asta este tot. In continuare, omul acuza abuzuri grave venite si din partea Garzii Financiare Arges, la vremea aceea institutia in cauza fiind condusa de comisarul-sef Aurel Stoian. Asa explica Gheorghe Mihaila faptul ca s-a trezit cu proces penal intentat de Garda pentru faptul ca a fost, chipurile, gasit cu 6900 de litri de tuica pentru care nu platise accize. „Eu am intentionat sa imi deschid o fabrica de productie si comercializare a tuicii. Cand mi s-a spus ca zaharul pe care il cumparasem pentru tuica nu este bun si ca de fapt intreaga cantitate de alcool nu se incadreaza in norme pentru consumul uman, am pastrat-o acolo, nu am vandut nici strop din ea.

Apoi a venit control mare de la Garda, mi-au gasit cei 6.900 de litri, si din nota de constatare intocmita de comisari a reiesit ca probele sunt improprii consumului uman”, explica Mihaila.Daca plateste acciza, omului i se da OK-ul sa vanda „otrava”„Trebuie sa precizez ca eu am declarat absolut intreaga cantitate de alcool pe care l-am produs la AFP Leordeni. Mi-au pus sechestru pe ea si ma obliga sa le platesc accize in valoare de 630 de milioane. Pai cum, daca imi spui ca nu pot sa o comercializez, ca nu e buna, ca a iesit o concentratie de alcool metilic de peste 60% la o serie de trei analize consecutive, de ce sa mai platesc accize?

Asta inseamna ca tu, Garda Financiara, imi dai voie sa o vand daca platesc acele accize, cu toate ca analizele arata clar ca tuica este mai mult alcool metilic. Asta e otrava, un caz de terorism, si doar de dragul de a aduce bani la bugetul de stat! Eu am contestat, nu am vrut sa platesc, si prin urmare, am acum penalitati de plata de inca un miliard. Mi-au pus si sechestru pe locuinta, si toate acestea pentru un produs toxic. Oare nu le-a ajuns cata otrava am vandut, acum ma obliga sa vand si astea sapte tone de tuica?”, reclama in continuare Mihaila. Cert este ca afacerea din Topoloveni i-a adus acestuia numai belele si amenzi, fiindca se pare ca toate controalele care au urmat la PFA Mihaila Gheorghe au fost facute din birou si copiate ad literam din nota de constatare intocmita initial de Garda Financiara Arges.

Un exemplu concludent in acest sens il constituie si faptul ca, potrivit spuselor lui Mihaila, acestuia i s-a intocmit dosar penal din pricina unor inspectoare vamale, anume Gabriela Galculescu, Georgeta Junghiatu si Domnica Miu, care au sustras din raportul de inspectie fiscala pe care l-au intocmit chiar probele de laborator care atestau faptul ca tuica testata era toxica, imposibil de consumat.

„Garda Financiara Arges chiar nu a avut nicio legatura cu bauturile comercializate de catre Mihaila. Decat ca a confiscat o cantitate imensa de bauturi alcoolice, achizitionate ulterior de Mihaila de la DGFP. Biroul de valorificare al DGFP a scos la vanzare bautura si s-au solicitat unei directii de specialitate acele banderole care s-au aplicat pe pet-urile respective. Nu noi am pus timbrele. Si eu am luat parte la unul dintre controalele efectuate la magazinul acestuia din Topoloveni, unde am gasit aproape 7000 de litri de alcool pentru care nu platise acciza. Producea tuica fara a fi autorizat, nu era normal sa ii deschidem un proces penal?”

Gheorghe Mihaila a tinut sa precizeze faptul ca la magazinul sau din Topoloveni nu s-a gasit nicio picatura de alcool la momentul controlului efectuat de Garda Financiara. S-au gasit, in schimb, bauturi contrafacute, cumparate cu acte in regula de la DGFP Arges in urma unei licitatii publice, acum mai bine de trei ani de zile. „Bautura pe care a comercializat-o directorul Banzea si pe care eu am achizitionat-o la licitatie mi-a adus nu numai amenzi si procese in instanta, cat si o gramada de reclamatii la OPC din partea cumparatorilor, cea mai recenta sesizare fiind inregistrata la data de 21.10.2010.