Una din cele mai spectaculoase boli ale sugarului este bronsiolita. Cand spun spectaculos ma refer la debutul brusc cu evolutie rapid progresiva, la simptomatologia zgomotoasa (la propriu!), la complicatiile cu potential letal si la vindecarea fara sechele.

Bronsiolita este o afectiune virala a cailor respiratorii mici (implica bronhiile mici, terminale), cu caracter sezonier (frecventa in lunile de iarna) si are un maxim de incidenta intre 6 si 12 luni. Incidenta maxima la aceasta varsta se explica prin receptivitatea crescuta la infectii virale (pana la aceasata varsta copii nu prea au contact cu persoane potential bolnave, de la aceasta varsta incep sa “socializeze”; pana la 6 luni sunt alaptati si protejati prin anticorpii materni, etc) dar si prin particularitatile anatomice ale arborelui respirator la aceasta varsta (lumenul mic al cailor aeriene, numarul mare al celulelor ce secreta mucus).

Virusurile frecvent implicate in etiologia bronsiolitei sunt virusul sincitial respirator (VSR), adenovirusurile, rhinovirusurile si virusurile paragripale; uneori aceasta boala se datoreaza infectiei cu Mycoplasma pneumoniae.

Dupa patrunderea in organism prin aerul respirat, virusurile se inmultesc la nivelul epiteliului respirator, ducand la inflamarea acestuia si la cresterea secretiei de mucus. Datorita lumenului mic al cailor respiratorii, aceste modificari duc la ingustarea, iar in cazurile grave, chiar la obstructia bronhiilor.

Intr-o prima faza, ce corespunde inmultirii virusurilor la nivelul epiteliului respirator, simptomatologia este identica cu cea a unui guturai – secretii nazale apoase, tuse seaca rara, indispozitie, apetit redus, eventual febra. Ulterior, dupa 1-2 zile, tusea devine frecventa, chinuitoare, “impiedicata”, apare respiratia dificila, si tirajul intercostal (depresiunea anormala a tesuturilor toracelui in timpul inspirului), efort la expir si suierat (wheezing), secretii abundente; respiratiile sunt frecvente si superficiale. Zgomotul produs de respiratia unui sugar cu bronsiolita poate fi asemanat cu zgomotul facut de taierea lemnului cu fierastraul (harsh-harsh); adesea diagnosticul de bronsiolita se poate pune “de la usa”, clinica fiind foarte sugestiva. In aceasta etapa se inregistreaza dificultate la alimentare, varsaturi in timpul sau dupa accesele de tuse.

Investigatiile efectuate uzual in cazul unui copil cu simptomatologia descrisa mai sus exclud alte afectiuni (pneumonii bacteriene, aspiratie de corp strain, astm bronsic) si urmaresc depistarea complicatiilor posibile in bronsiolita. Testarea antigenelor VSR din secretiile nazale nu este o analiza care se face de rutina in tara noastra, de asemenea nici identificarea virusurilor pe medii de cultura.

Desi evolutia bolii este autolimitata, cu vindecare spontana in majoritatea cazurilor in 7-14 zile, nu este exclusa aparitia complicatiilor. Deshidratarea prin alimentarea dificila sau prin secretiile bronsice abundente si respiratii frecvente, precum si insuficienta respiratorie acuta prin ingustarea marcata a lumenului cailor respiratorii (scaderea fluxului de aer ce patrunde in plaman duce la scaderea cantitatii de oxigen transferat in sange) pot avea chiar risc vital.

In ceea ce priveste tratamentul, exista multe controverse. Tratamentul etiologic – antiviral – nu pare a aduce un beneficiu clinic semnificativ si nu se foloseste decat in cazurile severe documentate de infectie VSR. Tratamentul patogenic (al fenomenelor biologice produse de infectia virala) implica administrarea inhalatorie de bronhodilatatoare (salbutamol, adrenalina) si antiinflamatoare steroidinene; exista studii care arata ca nici acest tratament nu este foarte eficient.

In formele usoare si medii de bronsiolita sunt suficiente masurile simptomatice – scaderea febrei, hidratarea, aspirarea secretiilor nazale, confortul sugarului si limitarea acceselor de plans care il pot decompensa respirator. Aceste masuri se pot lua la domiciliul copilului, in putine situatii fiind necesara internarea. Totusi, monitorizarea si legatura permanenta cu medicul sunt indispensabile pentru asigurarea unei evolutii favorabile si pentru evitarea sau depistarea precoce a aparitiei complicatiilor.

Oxigenoterapia este rezervata cazurilor grave, cu insuficienta respiratorie; in aceste situatii internarea este obligatorie.

Foarte important de retinut este faptul ca antibioterapia nu isi are rostul in mod uzual, bronsiolita fiind o afectiune virala; ea se recomanda preventiv sugarilor cu varsta sub 3 luni, celor cu afectiuni cronice cardio-pulmonare sau celor care, in cursul evolutiei bolii, capata semne de suprainfectare bacteriana.

Manifestarile clinice din bronsiolita sunt asemanatoare cu cele din astmul bronsic si exista doua teorii in ceea ce priveste legatura dintre cele doua: una sustine ca bronsiolita este un factor e risc pentru aparitia astmului bronsic, aratand ca infectia cu VSR poate predispune ulterior la hiperreactivitate bronsica. A doua teorie afirma ca numai sugarii cu predispozitie la astm bronsic dezvolta manifestari bronhospastice la infectia cu VSR; aceasta teorie este sustinua si de studii care arata ca pana la varsta de 2 ani majoritatea copiilor (95%) au suferit o infectie cu VSR dar numai aproximativ 15% au dezvoltat bronsiolita (cei predispusi).