Auzeam adesea despre minunile pe care le fac terapiile alternative. Ii ascultam insa cu septicism pe cei care-mi povesteau despre vindecari miraculoase, fara medicamente, doctor, spitale…

Mai mult decat atat, pe cei care imi spuneau ca doctorii le dadeau putine sanse de vindecare, dar dupa ce au urmat un tratament alternativ s-au insanatosit ii priveam de-a dreptul cu circumspectie si soiul acela de ingaduinta cu care-i tratezi pe cei cu mintea slaba. Lasa-i sa creada, imi spuneam in sinea mea, si la fiecare suferinta ma repezeam la medic – cu un pum de pastile si analize minutioase, se rezolva, de regula, totul. Dar, cand ti-e dat sa intelegi ceva pe lumea asta, viata face in asa fel incat sa te convinga de cele mai incredibile lucruri, pe care alta data le respingeai, asa, din principiu. Ma hotarasem, cu ani in urma, sa-mi schimb casa. Voiam una mai mare, simteam ca ma sufoc in cele doua camere in care locuiam. Mi se parea usor de realizat, mai ales daca te inarmezi cu rabdare si esti dispus sa faci orice sacrificiu pentru a-ti implini visul. Zis si facut!

O vorba din batrani spune insa ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ. Am pornit lupta cea mare.
Agenti imobiliari, care mai de care mai ciudati (tu ceri ceva si ei iti ofera tocmai opusul, incercand sa te convinga ca, de fapt, asta iti doresti si habar n-ai), vizionari de case, oameni care-ti cer si pielea de pe tine desi iti ofera aproape o cocina. Dupa luni intregi de cautari, ceea ce la inceput mi se parea a fi floare la ureche, s-a transformat intr-un vis tot mai indepartat. Intr-o seara de iarna, cu zloata si un frig patrunzator, am ajuns acasa, epuizata, dupa o vizionare. Vazusem un apartament in care colcaiau gandacii de bucatarie, usile lipseau cu desavarsire, iar mirosul greu, de mizerie statuta, te dobora.

Am izbucnit in lacrimi. Lacrimi amare de deamagire si neputinta. Mi se parea ca toate drumurile s-au inchis, ca toata truda mea e in zadar. Vazandu-mi supararea, sotul meu a luat un ziar cu anunturi imobiliare si a inceput sa-l frunzareasca. A gasit unul in care cineva oferea cam ceea ce ne doream noi. Am sunat imediat, am vizionat in acea seara, pentru ca locuinta era chiar pe strada noastra. Indata ce am intrat in acea casa am simtit ca e a noastra, ca era ceea ce ne doream dintotdeauna. Sa mai spuna cineva ca Dumnezeu nu ne compenseaza stradaniile intotdeauna Ne-am hotarat in mai putin de o ora si am batut palma.

Proprietar era Lidia Fecioru, cunoscut bioenergetician. Si pentru ca totul a mers ca pe roate, pentru ca ne-am ajutat unii pe ceilalti, am ramas in relatii foarte bune. Am intrebat-o, mai tarziu, despre munca ei, despre ce si cum face, despre vindecari si terapii. Eram curioasa sa aflu cate ceva de la un om care imi era aproape. Cu toata stradania ei si bunavointa mea, NU m-a convins si pace. Nu e vorba despre faptul ca nu i-as fi apreciat munca, dar era ceva peste puterea mea de intelegere.

Asta pana intr-o zi M-am trezit intr-o dimineata cu o senzatie cumplita de rau. Un rau general, o epuizare care ma tintuia la pat. Ma gandeam cu disperare in ce parte sa apuc – Salvare, doctor M-a strafulgerat insa un gand: Lidia! Mi-am zis ca pot sa incerc, rau n-are ce sa-mi faca. Am pus mana pe telefon, i-am explicat cum stau lucrurile si in jumatate de ora a fost la mine. Doar m-a privit patrunzator si a dat verdictul – epuizare din cauza stresului, un organism slabit de munca, revoltat de tratamentul rau la care este supus zilnic. Sedinta a durat numai 10 minute. Timp in care mainile ei s-au plimbat incet si linistitor pe corpul meu. Si, cu toate ca nu voiam sa cred ca ma poate ajuta cu ceva, mi-am dat seama ca-mi face bine. Dupa cele 10 minute, am vrut sa ma ridic.

N-am putut pentru ca ma simteam cumplit de obosita. Era insa o altfel de oboseala, una placuta. In scurt timp mi-am revenit si am urmat programul zilnic, de parca nu eu fusesem aceea care nu putea merge. Tot nu credeam insa. M-am dus la doctor, care mi-a pus acelasi diagnostic – epuizare din cauza stresului. Mi-a dat o lunga reteta. N-am facut-o! O sedinta de bioenergie la doua saptamani a fost suficient pentru a ma reechilibra. Asa am ajuns sa cred in terapii alternative. Vi le recomand din toata inima! Nu va trebuie decat putina in credere si dorinta de a intelege si a crede. Pentru ca acesti oameni, bioterapeutii, au primit dar de la Dumnezeu si-l folosesc pentru binele nostru.