Pneumonia se defineste ca o infectie de tract respirator inferior (bronhiole terminale, parenchim pulmonar), avand drept agent etiologic bacterii, virusuri, fungi, mai rar paraziti. In mod eronat, unii medici le echivaleaza cu pneumonitele, acest termen fiind rezervat inflamatiilor pulmonare date de agenti chimici, singe, iradiere, procese autoimune.

Agentul microbian poate ajunge in plamani prin inhalarea secretiilor orofaringiene (inhalarea secretiilor proprii din nas si gura care. In mod curent prezinta germeni potential patogeni), pe cale aeriana, prin respiratie (ne molipsim de la persoanele bolnave din anturaj, sau care tusesc si stranuta in spatii inchise – mijloace de transport in comun, cinematograf, magazine), sau prin singe, de la focare de infectie deja prezente in organism. Intinderea si severitatea pneumoniei depind de agresivitatea germenilor si de starea imunitatii organismului.

Trebuiesc diferentiate pneumoniile care apar in afara mediului spitalicesc – comunitare – de cele intraspitalicesti, numite si nosocomiale.

Pneumoniilee dobindite in comunitate.

Modalitatea cea mai frecventa de producere a pneumoniei (comunitare) este prin aspirarea secretiilor din nas si gura, colonizate cu agenti microbieni potential patogeni (care in conditii de imunitate normala nu produc imbolnaviri). Cel mai frecvent germene implicat (76%) este Streptococus pneumoniae (pneumococul). Debutul apare in plina stare de sanatate cu frison (de obicei unic, numit si frison solemn), febra 39-40ºC, junghi toracic. Starea generala este alterata, pacientii prezentind transpiratii, astenie fizica (senzatie de oboseala), scaderea apetitului, rareori confuzie, deshidratare.

Diagnosticul se pune pe trei elemente (cu pondere asemanatoare): istoric (simptomele relatate de pacient), sindrom de condensare (perceput de catre medic ca o zona de matitate la percutia toracelui) si imaginea radiologica (clasic opacitate triunghiulara ce ocupa un segment sau un lob pulmonar).

Tratamentul este antibiotic si dureaza 10-14 zile. Deoarece debutul este unul zgomotos, cu alterarea importanta a starii generale a pacientului, tratamentul va fi ales empiric (fara a cunoaste germenele implicat). Deoarece infectiile cele mai frecvente sunt cu pneumococ, vom alege peniciline, iar la penumoniile severe, la care banuim un germene rezistent, folosim cefalosporine. Antibiograma este utila la pacientii la care simptomele nu se amelioreaza in 3 zile de la debutul tratamentului, sau la cei cu stare generala grava de la debut.

La tineri, pneumonia comunitara poate fi data de o bacterie numita Mycoplasma pneumoniae (apare la 10% din pneumoniile comunitare). In acest caz, se numeste pneumonie atipica. Debutul, desi poate fi acut, mai frecvent este insidios (lent, in timp), cu o perioada de incubatie de 14-21 zile. Pacientii acuza febra, rinoree (curgerea nasului), dureri musculare, durere faringiana, tuse seaca, iritativa. Radiografia este saraca in elemente comparativ cu simptomatologia, diagnosticul de certitudine fiind pus serologic, pe prezenta in singe a anticorpilor IgM (apar la 10 zile de la momentul infectiei si inregistreaza maximul la 2-6 saptamIni). Tratamentul se face cu medicamente simptomatice (antialgice, antipiretice); doar in cazurile severe este necesar antibiotic (eritromicina sau tetraciclina) 10-14 zile.