Am avut astazi o zi cel puțin la fel de plina ca ieri, de aceasta data aproape in totalitate dedicata Bucureștiului.
Ma bucur sa pot anunța ca lucrarile la Diametrala Nord-Sud vor fi deblocate. MDRT a avut rolul de mediator intre Primaria Municipiului București și ONG-urile grupate in Asociația “Salvați Bucureștiul”. In urma cu aproape o luna m-am intalnit personal atat cu reprezentanții societații civile, cat și cu primarul Sorin Oprescu. Am stabilit atunci ca lucrul cel mai util este o dezbatere publica, in care ministerul sa fie mediator.
Nu a fost deloc ușor sa convingem parțile sa ajunga la un numitor comun – pana astazi au mai avut loc alte patru intalniri pregatitoare. Am facut eforturi semnificative ca proiectul sa poata fi realizat in interesul bucureștenilor. Pornind de la elementul central – utilitatea proiectului, care nu a fost contestata de nimeni -, am putut ajunge intr-un final la un acord. Orașul trebuie sa-și dezvolte infrastructura, dar trebuie sa-și pastreze, in egala masura, istoria.
La intalnirea de astazi au participat toate parțile implicate direct: Municipalitate, ONG-uri, Ordinul Arhitecților din Romania și Registrul Urbaniștilor din Romania. Cu toții au cazut de acord asupra rolului important pe care l-ar avea aceasta lucrare de infrastructura in descongestionarea traficului din centrul Capitalei.
S-a decis reluarea lucrarilor conform proiectului Municipalitații acolo unde legislația o permite. Tocmai pentru a nu mai exista discuții privind respectarea sau nu a elementelor cuprinse in proiect, s-a stabilit inființarea unui grup de lucru care va monitoriza lucrarile.
In ceea ce privește Hala Matache, practic principala cladire monument istoric fața de soarta careia ONG-utile iși exprimasera ingrjorarea, s-a ajuns la ideea unui concurs de soluții privind modul in care ar urma sa fie protejata. Aceasta fie va fi mutata din loc cu aproape 10 metri, fie va fi ocolita. De asemenea, avem in vedere și realizarea unor proiecte de regenerare urbana a zonei pe unde va trece Diametrala: Gara de Nord – Matache – Calea Victoriei. De preferat, prin proiecte in care se vor accesa fonduri europene, pentru ca se pare ca și Primarul General a ințeles utilitatea pe care pot sa o aiba acești bani.
Evident, mai exista elemente de fine tuning asupra carora societatea civila și Municipalitatea trebuie sa se puna de acord. Urmeaza sa mai existe o noua intalnire, peste doua saptamani, moderata tot de MDRT.
Sper și cred ca dezbaterea de astazi de la minister, dar și semnarea contractelor cu fonduri europene din urma cu doua zile sunt argumente cat se poate de solide ca, in calitatate de ministru al Dezvoltarii, nu ma voi opune niciodata proiectelor bune pentru București, fie ca ele vin de la Primarul General, fie ca ele vin din zona altor forțe politice din Capitala. Diametrala Buzești-Uranus poate funcționa ca un exemplu pentru mediul politic despre ce rezultate poate sa aduca dialogul constructiv.
Dupa incheierea intalnirii de la minister, am mers in Sectorul 4, acolo unde am inaugurat un nou bloc de 48 de locuințe – 28 de apartamente cu 2 camere și 20 de garsoniere. Pot spune ca apartamentele și blocul aratau foarte bine, mai ales ca s-a folosit o soluție tehnica noua, mult mai eficienta din punctul de vedere al consumului de energie. Costul total al proiectului s-a ridicat la aproape 1,7 milioane de euro.
Datorita succesului noii tehnologii implementate, dar și ca o continuare a strategiei de a oferi tinerilor din București locuințe la prețuri accesibile, langa blocul inaugurat astazi se va mai realiza unul identic. La fel ca in cazul imobilului inaugurat astazi, majoritatea materialelor de construcție vor fi de proveniența interna.