Insa, chiar inaintea summitului, Franta a dorit sa netezeasca asperitatile cu executivul UE.
Astfel, intr-o scrisoare adresata Comisiei Europene, sambata, de secretarul de stat pentru Industrie, Luc Chatel, autoritatile franceze s-au angajat sa nu implementeze nicio masura de ajutorare a sectorului sau auto, care sa contravina principiilor de libera competitie pe piata, dupa cum informeaza un comunicat al Comisiei. In acest context, guvernul de la Paris a transmis CE ca “niciun acord de imprumut nu va contine conditii preferentiale” legate de desfasurarea activitatii in Franta.
“Personal sunt satisfacuta de garantiile oferite de statul francez, privitoare la absenta oricaror elemente de protectionism din planul de sustinere a industriei auto. Acest demers arata importanta si necesitatea dialogului cu Comisia in planificarea etapelor nationale ale pachetelor de sustinere. A fost important pentru Comisie sa elimine orige ambiguitate in acest caz, fiindca Europa trebuie sa evite reeintoarcerea la protectionism si la efectele sale negative asupra piete muncii din Europa”, a declarat Comisarul pentru Concurenta, Neelie Kroes.
Comisia si presedintia ceha reclama de asemenea derapajele deficitelor publice, chiar daca Franta, ca de altfel si alte tari, au replicat ca prioritatea in aceasta perioada este criza economica.
Pe de alta parte, inainte de summitul G20 de la Berlin, de saptamana trecuta, mai multe tari (printre care Luxemburg, Belgia si Suedia) s-au plans ca se simt excluse din procesul de adoptare a deciziilor. “Exista o mentalitate la nivelul Uniunii Europene ca tarile mari hotarasc iar cele mici si mijlocii trebuie sa se supuna”, a sustinut la acea vreme seful diplomatiei luxemburgheze, Jean Asselborn.
Prin urmare, reuniunea de duminica isi propune, in principal, consolidarea solidaritatii europene in demersul de a depasi actuala criza economica si financiara, stabilirea propunerilor si initiativelor pe care Uniunea Europeana le va promova la Consiliul European de primavara (Bruxelles, 19-20 martie 2009) si la summit-ul G20 (Londra, 2 aprilie 2009) destinat reformei sistemului financiar international.
Romania va fi reprezentata la summit de presedintele Traian Basescu, care va participa, dupa cum informeaza un comunicat al Administratiei Prezidentiale, in dimineata zilei de 1 martie, inainte de reuniunea informala, si la o intalnire de coordonare a Grupului de la Visegrad (tarile baltice, Romania si Bulgaria). “Scopul acestei intalniri este pregatirea reuniunii informale si realizarea unui schimb de opinii privind masurile pentru solutionarea crizei economico-financiare adoptate in Statele Membre care nu fac parte din zona Euro, reafirmarea importantei respectarii regulilor Pietei Unice si a evitarii protectionismului”, precizeaza sursa citata.