Ultimele doua zile au fost foarte pline de evenimente, dar si de satisfactii. Si din perspectiva muncii de la MDRT, dar si dintr-o perspectiva pesonala.

Ieri dimineata, la Cluj-Napoca, am semnat trei contracte de aproape 48 de milioane de euro prin Programul Operational Regional. Ele vizeaza reabilitarea liniei de tramvai din oras si a parcului central. La semnarea contractelor a participat, evident, primarul Sorin Apostu, un continuator al proiectelor primarului Boc. M-a bucurat ca, alaturi de noi, a fost si Premierul, care, intr-o forma sau alta, vede puse in practica proiectele pe care le propunea in urma cu cativa ani clujenilor.

Apoi, a urmat partea cea mai placuta a week-end-ului – departe de tumultul de la Bucuresti, m-am intalnit la Sibiu cu aproape 40 de ambasadori straini in Romania. Acestia au pornit intr-o excursie organizata de MDRT ca parte a strategiei de promovare a brandului turistic. Pentru ambasadori, o calatorie initiatica intr-una dintre cele mai frumoase tari din Europa.

Toti cei care au mers pe Transfagarasan mi-au spus ca poate sa devina una dintre cele mai cunoscute sosele transalpine din Europa. Cineva imi spunea chiar ca in Turul Frantei nu vezi asemenea peisaje precum cele oferite de Transfagarasan.

La Sibiu, am profitat de moment pentru a semna si aici contracte de 8 milioane de euro pentru consolidarea si valorificare a 18 biserici fortificate din zona, unice in lume, si restaurarea Bisericii Evanghelice din Sibiu. Bijuterii arhitecturale, putin cunoscute chiar de romani – toate sunt parte a patrimoniului cultural al Romaniei. Tocmai de aceea eu spun mereu ca primul pas pe care trebuie sa-l facem este sa ne cunoastem mai bine tara.

Ambasadorii au mers la muzeul ASTRA din Sibiu astazi de dimineata. Si-apoi au pornit catre Alba Iulia, pentru ca apoi sa se intoarca la Sighisoara. Maine, Rasnov si Brasov.

A trebuit sa ma despart de delegatia de demnitari si sa ma intorc la Bucuresti. Am venit pe Valea Oltului si am vazut derulandu-se unul dintre cele mai frumoase peisaje – padurea si muntele au in ele ceva salbatic si brutal, dar in acelasi timp atragator.

Poti sa vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva. As fi vrut sa fiu un simplu turist, nu neaparat responsabila de turismul romanesc. Sincer, de mult timp nu mi-am mai dorit ca masina sa mearga mai incet pe sosea in drumul catre Bucuresti, dar astazi, intr-o toamna bacoviana si atotstapanitoare, as fi vrut sa ma mai bucur putin de peisaj.

Asa ca va indemn pe toti: dati o fuga pana la munte, pe Valea Oltului, pe Transfagarasan, si sigur va veti intoarce cu bateriile incarcate.