Administratia Fondului pentru Mediu a strans aproape 1,4 miliarde de lei din taxa pe poluare platita de conducatorii auto, bani ce vor fi investiti in programe de mediu pentru o Romanie mai verde. Cele mai multe dintre programe sunt inca in analiza si evaluare, insa urmeaza sa fie puse in practica. Cinci programe de mediu vor primi anul acesta finantare, anunta adevarul.ro Acestea sunt:
1. Innoirea parcului auto prin programul “Rabla”
Programul “Rabla” a fost pus la dispozitia posesorilor de masini vechi care isi doreau cumpararea uneia noi. Acestia primesc o prima de casare in schimbul masinii vechi (de cele mai multe ori, aceasta suma este echivalenta cu 3000 Ron), dupa ce in prealabil semneaza un contract pentru masina cea noua. Prin acest program se doreste astfel incurajarea posesorilor de masini vechi sa le schimbe si recicleze in acelasi timp, pentru a contribui la scaderea poluarii si afectarii mediului inconjurator, mai ales daca acestea depasesc normele europene. Programul “Rabla” s-a desfasurat in 3 etape pana acum, scotandu-se din uz 26.500 de masini vechi, oferind cumulat posesorilor lor peste 100 milioane Ron.
2. Parcuri pentru localitatile mici
Datorita faptului ca normele europene cer ca pana in 2013 fiecarui locuitor sa-i corespunda cel putin 26 de metri patrati de spatiu verde, programul de mediu ce vizeaza localitatile mici, isi propune sa imbunatateasca mediul prin crearea de parcuri. In acest sens, prioritare sunt comunele, unde nevoia de parcuri este mai mare decat in orase. Pana acum insa, au fost finalizate 39 de proiecte din cele 200 propuse. Le asteptam cu interes si pe celelalte, mai ales fiindca Romania are nevoie sa-si dubleze spatiul verde pe cap de locuitor in urmatorii 3 ani.
3. Paduri in loc de terenuri agricole degradate
Deoarece Romania se afla pe locul 13 in Europa din punctul de vedere al suprafetelor impadurite, aflandu-se dupa tari ca Bulgaria, Cehia si Slovacia care la acelasi relief si clima se situeaza peste medie, va trebui sa crestem procentul de 26% suprafata impadurita prin plantarea de copaci, mai ales ca exista destule terenuri agricole degradate unde se poate face acest lucru. Cele 31 de dosare depuse in acest sens, sunt acum in perioada de analiza si evaluare.
4. Programul “Casa Verde”
Programul Casa Verde isi propune inlocuirea sau completarea a sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energie solara, energie geotermala, energie eoliana sau alte sisteme care conduc la imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului. Deocamdata, s-a renuntat la finantarea proiectelor persoanelor fizice prin acest program, intaietate avand institutiile publice, scolile, spitalele, caminele de bratani si asociatiile de proprietari, propuse de primariile locale. Si aici, proiectele care s-au depus, in numar de 390, sunt la acest moment in faza de analiza si evaluare.
5. Producerea de energie din surse regenerabile
Cel de-al cincilea program, ce va fi finantat din banii obtinuti in urma taxei de poluare, va sprijini producerea de “energie verde” folosind surse regenerabile cum sunt cele eoliana, geotermala, solara, biomasa sau hidro, avand ca obiectiv si dezvoltarea economica a regiunilor unde se va face investitia. Sesiunea de depunere a proiectelor incepe astazi, 9 noiembrie si se incheie pe 27 noiembrie, cei care pot aplica fiind intreprinderile mari si IMM-urile producatoare de energie electrica si termica.
Le uram succes!