A incerca sa faci o recenzie obiectiva acestui foarte mediatizat debut este aproape imposibil. Dupa cum au remarcat majoritatea celor care au recenzat acesta carte, nu poti vorbi despre ea decit din punctul de vedere al relatiei directe cu experienta fiecaruia din ciudatii ani ’80. Pentru ca Ready Player One este o carte scrisa de un geek pentru geeks.
Asa ca, sper ca voi fi scuzat daca acesta recenzie va fi una foarte personala si voi vorbi mai mult despre efectele pe care citirea acestui roman le-a avut asupra adultului care a fost copil in anii ’80.
Intre 1986 si 1991, in perioada cruciala a dezvoltarii unui copil dintre 7 si 12 ani, am avut formidabila sansa, datorita parintilor mei, care lucrau in invatamintul politehnic, dar si la dezvoltarea industriei rominesti de calculatoare, de a putea folosi mai multe tipuri de calculatoare personale pe baza sistemului de operare BASIC: TIM-S, ZX Spectrum sau Commodore 64. De fapt am invatat sa socotesc nu la scoala, ci pe un calculator ajutat de un program scris de tatal meu. Apoi au urmat jocurile si de atunci calculatorul a devenit o parte importanta si indispensabila a creierului meu, alaturi de cele 2 emisfere cerebrale.
Astfel, desi intr-o masura mai mica decit cititorii americani sau anglo-saxoni, sint foarte sensibil la nostalgia fata de anii ’80 pe care acesta carte o degaja. Mai mult, pe linga jocuri, apropierea Timisoarei de Belgrad a facut sa pot vedea, in anii cind au aparut, multe dintre filmele care apar in carte, cum sint War Games, Ladyhawke sau Blade Runner.
Ready Player One se petrece in anul 2044, intr-o lume sumbra in care dezastrele economice nu sint egalate decit de distrugerile ecologice. La fel ca majoritatea locuitorilor planetei, Wade Watts isi petrece cea mai mare parte a timpului in OASIS, o lume virtuala formata din zeci de mii de planete, in care prin avatarurile lor oamenii pot traii vieti virtuale, pot invata la scoli virtuale, se pot indragosti sau pot juca jocuri mai complexe si mai pasionante decit World of Warcarft. Insa dupa moartea lui James Halliday, creatorul OASIS, acesta lasa mostenire intrega lui companie celui care va reusi sa rezolve un puzzle impregnat de cultura pop a anilor ’80. Si astfel, in lumea virtuala a OASIS-ului, incepe o intrecere pentru acest premiu himeric, intre zeci de milioane de participanti. Insa nimeni nu reuseste sa gaseasa prima dintre cheile acestui puzzle pina cind, aproape din intimplare, Wade intuieste primul indiciu si astfel viata lui si poate soarta intregii lumi vor cunoaste intorsaturi suprinzatoare si periculoase.
Pot intelege de ce unii critica acesta carte. Personajele sint lipsite de profunzime, intriga este previzibila, referintele la cultura anilor ’80 sint atit de multe, incit devin coplesitoare si lipsite de substanta. Cu toate acestea, ii inteleg perfect si pe aceia pentru care acesta carte este romanul numarul 1 al anului. Pentru ca este o declaratie de iubire la adresa anilor ’80, in care majoritatea cititorilor adulti de azi si-au petrecut copilaria sau adolescenta. Are o energie reconfortanta, iar aparenta lipsa de profunzime e transformata in mintile fostilor geeks in cele mai profunde sentimente care ne fac sa regindim si sa retraim multe lucruri aparent pierdute si deodata devenite foarte importante. Chiar si titlul Ready Player One (modalitatea prin care se porneau jocurile) mie imi declanseaza nostalgii minunate. Pina acum nu m-am gindit cu adevarat cit de importante au fost jocurile pe care le-a jucat in copilarie adultul care am devenit.
Ready Player One este un lucru rar. O carte care, desi stii ca nu e o carte uluitoare, ajunge sa te uluiasca si sa te incinte. Eu am terminat-o cu un zimbet mare si fericit pe fata.