Luna Amara – "Loc Lipsa" (2006)

26 decembrie 2008 | postat de admin


"Loc Lipsa" este, privind inapoi asupra evolutiei Luna Amara, un album care face trecerea de la prima perioada, cea a "Asfalt"-ului, la stilul actual: un alternative-metal mult mai complicat si criptic. Petru Gavrila, chitaristul cu care a fost inregistrat albumul de debut plecase deja din trupa la momentul inregistarii "Loc Lipsa", multe din piesele de pe album sunt insa compuse alaturi de el. Se resimte asadar, intr-o mare masura influenta sa, dar si a nou-venitului Vali Deac, mai inclinat spre experimente.

La fel ca si in cazul albumului "Asfalt", in momentul lansarii "Loc Lipsa" (amanata din martie 2005 pana in martie 2006), toata lumea stia deja piesele. Multe existau, de altfel, si in momentul lansarii primului album, nu au mai incaput insa pe respectivul, acele vremuri fiind unele fenomenal de productive si inspirate pentru clujeni.

Albumul a fost lansat la casa de discuri Roton, si asta s-a vazut, Luna Amara lasand putin de la ei: trei featuring-uri impuse (care, totusi. au iesit destul de bine), cate un "fuck" inlaturat pe ici pe colo, cateva piese scurtate... Oricum, in final a iesit un material care, pastrand feeling-ul "Asfalt", a ridicat muzica Luna Amara la un nivel mult mai inalt, largind orizonturile si posibilitatile acesteia. Acusticul se imbina, la fel ca pe "Asfalt", cu piese de protest, violente si directe, isi face insa aparitia o latura mai intunecata, meditativa, care va predomina in perioada post-"Loc Lipsa".

Construit pe un bas omniprezent, "Loc Lipsa" vine cu un sound foarte simplu si brut al chitarei si tobelor. Este un album direct, intr-un spirit grunge, care nu de putine ori deriva in metal.

Primul track este chiar piesa eponima, Loc Lipsa. Una dintre cele mai in forta compozitii Luna Amara, care declanseaza garantat nebunia la concerte. Fanii vor ramane, de altfel, intotdeauna in minte cu varianta live a acestei piese: pe album, desi nu suna rau, partile vocale ale lui Ombladon nu isi au, pana la urma rostul. Bridge-ul-solo chitara-trompeta de dupa al doilea refren transmite mai multe fara a fi dublat de niste versuri facute, parca, in graba, de Ombladon. Piesa era cantata live cu mult inainte de lansarea "Asfalt" si, poate, ar fi fost o idee mai buna includerea pe acel disc, unde s-ar fi integrat perfect.

Memorabil si graitor momentul de la concertul de lansare al albumului, din Old School Preoteasa, cand anuntul lui Mihnea ca Ombladon nu a mai putut veni sa cante piesa alaturi de ei a fost primita cu aclamatii si urale de catre public.

Intunecare are la baza o piesa foarte veche Luna Amara, care se chema De Jos In Sus, de unde a fost luata partea de trompeta care asigura dinamismul. O structura interesanta: intro - strofa - refren - solo - refren si o tema cat se poate de bine aleasa: biserica ortodoxa romana (cu litere mici). Isi face simtita prezenta si chitara lui Vali, care nu iese in evidenta dar stie exact cand si cum sa intre. O compozitie fragmentata, cu un solo de trompeta completat excelent de unul de chitara. La sfarsitul celor mai putin de patru minute, Intunecare si-a facut treaba: si ca mesaj, si ca muzica.

Mihnea continua si mai violent, cu Se Intampla In Romania, unde furia este accentuata si de Andy Ghost, de la Altar, care concureaza cu acesta la capitolul urlete. O melodie cu o structura si o abordare hardcore, cu o linie vocala excelent gandita si construita, aruncand o privire de ansamblu asupra peisajului politic si social din Romania. Singura solutie este una extrema: "Romania e a ta."

Urmeaza o alta piesa mai veche, Albastru, un imn anti-politie (sau militie?) care declama abuzurile care au devenit, din pacate, deja obisnuinta, din partea unui organ al carui rol ar trebui sa fie cu totul altul. Piesa este usor resemnata, incercand totusi sa combata pumnul si bata cu ratiunea. Punctul forte: trompeta, de la care pare ca pleaca toata piesa.

"The dark side of the Bitter Moon", cum se auto-descria Nick pe scena Stufstock 2005, isi intra pe deplin in drepturi. Luni de Fiere este o piesa mult mai linistita, asezata, meditativa. Un instrumental tipic Luna Amara: acel sunet acustic incofundabil, fundalul format din basul si tobele mereu active si backing-vocals-urile perfect pozitionate ale lui Mihnea. Pe final, pedala de distors este apasata, pentru un final rasunator. Versurile pot fi interpretate in multe feluri, depinde de perspectiva.


La Vedere este o piesa usor claustrofobica, patru minute inghesuite intre doar doua strofe si doua refrene. Fiecare element isi are momentul sau: chitarele formeaza un dialog de mare efect in intro, reluat dupa primul refren, basul construieste strofa pentru ca vocea sa ramana singura inainte de cel de-al doilea refren, realizat in tipicul stil pop-grunge Luna Amara.

Poate cea mai buna piesa de pe album, Lume Oarba, da mult de gandit. Aproape ca nu mai ai timp sa asculti muzica, strivit sub povara versurilor. Vocea calda a lui Mihnea pune din plin in valoare aceste versuri, simetrice, fragmentate, purtate pe un instrumental acustic, usor si punctat repetitiv de o fraza geniala de trompeta. Solo-ul vine ca un firesc punct culminant, fiind constituit dintr-un amalgam de instrumente si efecte si pregatind turul de forta de pe final.

Downtown Jesus este o piesa prea buna ca sa luam in seama discutiile de pe seama ei. Chiar daca refrenul a fost, se pare, furat dintr-o piesa Urma, nimeni nu poate contesta ca isi are mai bine locul aici. O superba demonstratie de virtuozitate instrumentala si vocala. Mintea ne zboara departe, demult.
"Matches wouldn’t light
Couldn’t help no jesus
Couldn’t save no child".

Schimba atmosfera Umbra.Copil, un remake al primei melodii compuse de Luna Amara. Se chema Amar, si au fost pastrate din aceasta intro-ul si strofa. Sunetul de grunge initial a cam disparut, lasand locul unor riffuri mult mai inspre metal, cu o masura foarte interesanta, dictata de tobe. Inca o data acest procedeu de reinviere a unor compozitii foarte vechi da roade, Umbra.Copil suna mult mai bine decat anosta Amar, salvand totodata esentialul acesteia.

Un alt moment extrem de intens. Somn, o piesa clasica Luna Amara, care a trecut prin multe transformari pana sa se aseze in varianta actuala. Niste versuri care deja ne vin automat pe buze auzind intro-ul, sa nu le pierdem insa sensul si menirea. Din nou imagini superbe dubleaza fraze muzicale indescriptibil de inspirate, datand din prolifica perioada incipienta Luna Amara.
"Somn pe mare somn in leganat de vant
daca tu esti doar al tau eu cine sunt?".

Urmeaza un experiment instrumental care ne duce cu gandul, in primul rand la Tool, Din Cercuri, o piesa intunecata si neclara.

Continuarea fireasca este In Cercuri, care dupa atatea visari si experimente, ne readuce in realitatea de toate zilele, doar pentru a o nega si zgudui din temelii. Prea multe intrebari? Ne raspundem singuri.
"Si n-am sa ma rog
n-am sa incerc sa ii fac sa-nteleaga".
"O piesa de dragoste", dupa cum ii place lui Mihnea sa o descrie, si care e citata mai mereu de membrii trupei ca una dintre realizarile de care sunt cel mai mandri.

Din nou inapoi la radacini. Cui si Spin - o piesa din perioada Petru, a carui influenta se resimte din plin. Nick ne arata si el, in sfarsit, cat il tin corzile vocale. Brutal de la un capat la celalalt, fara nici un moment in care sa putem respira. Good old Bitter Moon.

Happiness Provider este o realizare perfecta. Tocmai de aceea este foarte ciudata decizia celor din trupa de a schimba, ulterior, varianta cantata live. Nick este o sursa nesecata de teme, simboluri si metafore. Din pacate, acel "fuck you i'm not" de mare efect, a fost scos de pe bridge-ul de dupa cel de-al doilea refren, din motive lesne de inteles. Un sunet sec, o stare de spirit plina de neliniste si dezgust si un final violent care da frau liber furiei, distrugand fara exceptie.

Ascultand acest album de la un capat la celalalt, aproape ca nu mai stii cum sa te simti. Treci succesiv prin revolta, incredere, furie necontrolata, implicare, nepasare. Din Valuri Ard taie insa orice comunicare cu exteriorul, totul se prabuseste inspre interior, reflectand fragmente confuze de ganduri dominate de izolare si frica. Cel mai reusit dintre cele trei featuring-uri de pe album, saxofonul lui Iordache integrandu-se perfect in atmosfera piesei si confundandu-se cu peisajul dezolant, pana la identificarea totala.

Dupa cateva minute de pauza, albumul se incheie cu o surpriza, un hidden track, cover dupa piesa Street Spirit a celor de la Radiohead, care accentueaza atmosfera piesei precedente.

"Loc Lipsa este un album atemporal, care singur poate umple o mare parte din vidul muzical romanesc." (Adi Despot, producatorul albumului)

Comenteaza