Unul dintre aspectele placute ale scenei underground este, de multe ori, lipsa supra-aglomerarii care se produce atunci cand canta nume mai cunoscute.
La concertele importante, densitatea de persoane depaseste uneori suportabilul, reducand considerabil din calitatea propriu-zisa a show-ului. Pentru ca, indiferent de valoarea sau forma celor prezenti pe scena, nu te poti bucura de un concert daca nu ti se creeaza conditiile si starea corespunzatoare pentru a fi receptiv la muzica. Acest egoism involuntar ne face de multe ori sa ne simtim mult mai bine la un concert cu o participare redusa, desi aceasta lipsa de public nu face in nici un caz bine trupei de pe scena.
De o participare cat se poate de redusa au beneficiat joi seara cei de la White Ash, care au urcat putin dupa ora 21:00 pe scena clubului Big Mamou. In total au fost prezente aproximativ 20 de persoane, dintre care 90% cunoscuti si prieteni ai muzicienilor. Lipsa fanilor a fost determinata, probabil, in mare masura, de numarul excesiv de evenimente din ultimele zile, numai in seara respectiva avand loc inca 14-15 concerte live. Publicul bucurestean nu are destul timp, resurse si interes pentru a reusi sa sustina un numar larg de evenimente artistice si muzicale, asa cum au loc in aceasta perioada a anului.
In aceste conditii, concertul celor de la White Ash a fost un fel de repetitie publica. Baietii s-au relaxat foarte mult, in absenta unui motivatii, comitand cateva erori flagrante pe parcursul concertului. Nici sonorizarea “obosita” din Big Mamou nu i-a ajutat prea mult, aceasta scartaind din multe puncte de vedere. (Cu toate ca nu dispune de dotari tehnice tocmai performante, Big Mamou compenseaza prin sprijinul constant acordat formatiilor underground si atmosfera intima si relaxata).
Din punct de vedere strict muzical, exceptand cele cateva erori mentionate mai sus, White Ash si-au facut treaba ca de obicei, fara a-i dezamagi pe cei prezenti. ‘Avem Idei’, ‘Eu Vreau Sa Stiu’, ‘Up In The Sky’,The Simple Way’, ‘Primul Drum’ (prezentata ca “piesa romantica”) si mai ales ‘Sase Sase Paza Paza’ (ceruta si la bis) uimesc de fiecare data prin simplitatea extrema, compensata prin inspiratie si clarviziune instrumentala si, un element deloc neglijabil, show-ul oferit de carismaticul Dan Manescu. In alta ordine de idei, acesta si colegii sai de trupa au fost destul de greu de zarit in timpul concertului, masina de fum achizitionata de trupa de curand transformand Big Mamou intr-un spatiu semi-opac si inecacios.
Nu putem sa vorbim despre White Ash fara sa subliniem sectia ritmica a trupei, cu o completare reciproca excelenta intre bas si tobe. La acestea se adauga, dincolo de aptitudinile de front-man ale vocalistului, versurile banale, la prima vedere, dar pline de continut tocmai prin simplitate si claritate – adjective predominante in tot ce tine de muzica White Ash.
Nu stim exact in ce masura gig-ul de joi seara a fost folositor pentru cariera formatiei, dar cu siguranta nu a fost nici nociv. Din orice aparitie live se invata ceva, fie si faptul ca trebuie sa fii mai atent la detalii si selectiv cand iti stabilesti un concert. White Ash are deja un background si un iz de profesionalism care sa le permita trecerea la nivelul urmator. Tep Zepi si Dekadens, alti jucatori de pe scena undergroundului bucurestean au cedat nervos. Speram ca White Ash sa reziste si sa nu aiba parte de aceeasi soarta: GAME OVER.