Interviu cu Eugen Maleş de la Fluturi Pe Asfalt

11 decembrie 2011 | postat de herminedirt



No.3: Fluturi Pe Asfalt este o trupă despre care nu se ştiu prea multe lucruri. Spune-ne câteva date biografice.

Eugen Maleş: Trupa a început să se formeze prin 2009 în Cluj, deşi ideea exista de ceva vreme. Primul nostru chitarist a găsit un tobar, tobarul a adus un basist. Pentru un timp s-au plimbat cam aceeaşi oameni pe la toate instrumentele, până am găsit o formulă care să ne placă. Închiriam săli de repetiții cu ora şi ne chinuiam să facem ceva – programul restrâns nu ne permitea prea multe, aşa că ne-am făcut sală de repetiţii proprie. De acolo proiectul a prins viteză. Primul concert l-am avut în 30 aprilie 2010, lângă Cluj. A fost o experienţă bună pentru noi, în aer liber şi cu public restrâns. Formula actuală îi include pe Flaviu (tobe), Andrei (bas), Gheo (chitară), Eugen (chitară/voce). Din trupă au mai facut parte Alex şi Tomi - le mulţumim şi pe această cale pentru contribuţia adusă!

No.3: Cum ai descrie sau cataloga stilul muzical al trupei?

Eugen Maleş: Lumea spune că suntem post-rock. Noi îi zicem post-etno-jazz-metal, mai în glumă. Oricum nu contează.

No.3: Ce se ascunde în spatele numelui trupei? Are o semnificaţie aparte?

Eugen Maleş: Înainte să formăm trupa şi suferind de prea mult timp liber, căutam un nume. Alex îmi explica frumuseţea contrastelor, a cuvintelor care se contrazic într-un fel sau exprimă stări opuse ca semnificaţie. Am ales ceva frumos şi ceva urât, am pus un "pe" între ele şi aşa am ajuns la nume. De aici fiecare poate descoperi o mulţime de semnificaţii. Nouă ne place şi ni se pare că exprimă foarte bine muzica şi ideile trupei.



No.3: Ce trupe sau artişti influenţează muzica Fluturi Pe Asfalt?

Eugen Maleş: Toţi patru ascultăm muzică de cele mai diferite genuri și culori. Ar fi bine dacă lumea ar renunţa la prejudecăţile legate de muzică şi şi-ar lărgi orizonturile, ascultând ceva pentru că le place, indiferent de gen sau trenduri.

No.3: Câte concerte aveţi la activ? Care crezi că au fost cele mai reuşite?

Eugen Maleş: Nu le-am numărat, dar am avut o activitate mai intensă în 2010 – anul acesta am avut doar trei concerte. Cel mai reuşit a fost probabil cel din Iași, decembrie 2010. A fost prima noastră ieşire din Cluj, vremea a fost cea mai nepotrivită pentru drum lung într-o dubă cu oameni şi încărcată cu jucării. Dar am ajuns bine, am susţinut un concert fain, vineri seara, în paralel cu un festival local de rock. Publicul a tot crescut până la finalul concertului şi părea să ne aprecieze din ce în ce mai mult pe măsură ce avansam prin playlist. Ne-au făcut să ne simţim foarte bine şi pentru asta le mulţumim din nou lui Andrei Coca, Mădă şi Ciprian (Hand). Un alt concert reuşit a fost cel de la lansarea noului album Alternativ Quartet, de la Casa Tranzit, cel mai recent. Vorbind de concerte, vrem să mai mulţumim BHCB, care ne-au chemat să cântăm cu trupe foarte faine de afară, dar şi celorlalte persoane care au contribuit într-un fel sau altul la activitatea noastră pe scenă.



No.3: În ce oraşe aţi cântat până acum? Când vă vedem şi în capitală?

Eugen Maleş: Am cântat în Cluj-Napoca şi în Iaşi până acum. Trebuia să cântăm anul ăsta în Bucureşti, cu Gifts From Enola, dar din anumite motive nu am mai putut ajunge. Vom încerca cât mai curând, probabil în 2012.

No.3: Ce părere aveţi despre scena underground din România şi, în particular, despre cea din Cluj Napoca?

Eugen Maleş: E bine că tot mai multă lume are posibilitatea de a cânta în public. Nu e bine că multe din formaţiile noastre au prea puţine influenţe, majoritatea din afara ţării. Nu trebuie mult să-ţi dai seama că cele mai apreciate trupe din România cântă în română şi la concertele lor vine semnificativ mai multă lume. Aceleaşi trupe sunt cele care au rezistat cel mai mult în timp. E la fel şi în Cluj. O problemă e că publicul se zgârceşte când aude că intrarea la un concert e 15 sau 20 de lei, iar din atitudinea asta pierde toată lumea. Mergeţi la concerte!



No.3: Câte piese aveţi până în prezent? Plănuiţi să înregistraţi vreun material discografic în viitorul apropiat?

Eugen Maleş: Deocamdată avem vreo zece piese complete şi o grămadă de idei pentru piese noi, din păcate prea puţin timp. Vrem să înregistrăm o parte din piese în viitorul apropiat, dar e nevoie de timp şi alte resurse. Pentru noutăţi urmăriţi pagina noastră pe facebook.

No.3: Din păcate, când am căutat informaţii despre voi pe Internet, nu am găsit mare lucru, nici măcar un interviu. Oare chiar nicio publicaţie de muzică nu a fost interesată să realizeze un interviu cu voi?

Eugen Maleş: La multe din concertele noastre au fost prezente anumite publicaţii locale, au postat recenzii şi imagini pe care le găsiţi pe Internet. Suntem începători la capitolul interviuri. De asemenea, se găsesc filmări de la concertele noastre pe Youtube. Mulțumim!

Un comentariu la “Interviu cu Eugen Maleş de la Fluturi Pe Asfalt”

  1. vali spune:

    Fluturi pe Asfalt pot canta fara probleme in deschidere la Bohren & Der Club Of Gore... dar ce vorbesc eu...

    interviul este "curajos" pentru o formatie atat de tanara cu atat de putine concerte la activ..

    potential exista, astept albumul pentru a avea ce cumpara de la viitorul concert :)

Comenteaza