Ianuarie 30th, 2010 | By herminedirt
"Va multumim ca ati rezistat in frigul asta ca sa ne vedeti. Avem insa o veste buna: THE BAD DAYS WILL END!". Asa a inceput concertul celor de la ...The Bad Days Will End, intr-un peisaj altfel destul de dezolant.
Ce vrea consumatorul roman de muzica? Ce gandeste cand asteapta o ora, doua, trei ore in fata scenei sa inceapa concertul? Atmosfera generala a show-urilor din ultima vreme pare golita de orice continut, fenomenul live-urilor continuand, in mutle cazuri, din inertie. Contextul social devine din ce in ce mai greu si imposibil de ignorat, exercitand o presiune mai mare si asupra actelor si fenomenelor artistice, care incep sa isi piarda autonomia psihica si creationala. Fabrica, scufundata intr-un ger similar celui de afara, a creat un efect nedorit de izolare, imobilitate si confuzie generala, amplificand efectul sonor.

O mica paranteza: Fabrica este unul dintre putinele cluburi din Bucuresti care ofera conditii bune de cantat, putand fi catalogat drept "profesionist" - sonorizare buna, spatiu destul (atat pe scena cat si pentru public), lumini, concept si design interesant si original. Singura problema este amplasarea, desi la 5-10 minute de Piata Unirii, zona Parcului Carol este una dezolanta. Cum noaptea cei care conduc orasul considera ca trebuie sa stam acasa daca nu avem bani de aruncat pe taxi, cei fara masina vor avea probleme serioase la plecarea din club, dupa orele 22:00-23:00 zona intrand in stapanirea cainilor. Daca la asta adaugam imobilele vechi, in stare foarte proasta si strazile inghesuite, obtinem un adevarat peisaj horror urban.

Revenind la concert, vaduvaBOB nu au parut sa fie placul unei parti considerabile din publicul si asa rarefiat. Desi au un fan-base dedicat si o imagine extrem de bine conturata in cadrul scenei underground, atitudinea si conceptul din spatele trupei sunt destul de socante pentru publicul traditionalist romanesc, in cazul contactului la prima vedere. Aplauzele de la finalul pieselor au fost anemice si au venit numai din anumite colturi ale publicului, ceea ce a creat o presiune constanta, intensificata de unele remarce ironice.

Muzica vaduvaBOB capata un efect total diferit in momentul ii care asociezi si partea vizuala. Imaginea androgina si cultul decadentei sunt notiuni care nu pot fi exprimate atat de clar prin muzica. Piesele trupei devin din ce in ce mai independente, scapand in mare parte de sound-ul Placebo indubitabil. Chitara a doua creeaza un background foarte fertil pentru acordurile lui Peter, simple dar pline de ecou in timp ce Edi, tobosarul trupei, s-a integrat perfect, desi canta de mai putin de 4 luni alaturi de vaduvaBOB.
Ultima piesa din playlist-ul vaduvaBOB a fost un cover solo acustic al lui Peter dupa Amy Winehouse - 'Back To Black', interpretata intr-un stil propriu, cu mult noise. Dupa acest moment dureros de reusit, din nou subapreciat de public, Peter a incheiat spunand: "Urmeaza The Bad Days Will End!". "In sfarsit!" a fost replica unui fan, care ne scuteste de alte comentarii referitoare la atmosfera serii.
The Bad Days Will End... The Bad Days Will End... The Bad Days Will End... Un nume foarte descriptiv care deja creaza asteptari de la trupa si contureaza o oarecare imagine asupra acesteia. Plasata undeva in marea familie a post-punk-ului, cu riff-uri simple dar pline de ecou, multa distorsionare, structuri mecanico-obsesive, solo-uri convulsive si o voce monotona (conotatie pozitiva), intunecata si rece.
Cu un logo de nota zece si asemanandu-si si sound-ul cu niste "gentle chainsaws", The Bad Days Will End vin din acelasi film cu vaduvaBOB, muzica lor fiind inconjurata de aceeasi aura neobisnuita si fiind dominata de acelasi ermetism exclusivist.
Concertul s-a incheiat si lumea a inceput sa plece. Strada 11 iunie este nemiscata si scufundata intr-o tacere mortuara. Avem nevoie de zgomot, cat mai mult zgomot, sa nu uitam ca traim.