Februarie 16th, 2010 | By armoire grimoire
DESCHIDERE OFICIALA 18 Februarie, 19.00
Curator: Joanna Sokołowska
Participanti: Zbynek Baladran (CZ), Grigor Khachatryan (AM), Anna Molska (PL), Ioana Nemes (RO), Skart (SRB), Clemens von Wedemeyer (DE).
"A fi con-temporan nu inseamna neaparat a fi prezent, a te afla aici si acum; inseamna sa fii mai degraba “alaturi de timp” decat “in timp”. In germana “con-temporan” se spune “zeitgenössisch”. Cum Genosse inseamna “tovaras“, con-temporan – zeitgenössisch – poate fi tradus prin “tovaras al timpului”, cel care colaboreaza cu timpul si il ajuta atunci cand are probleme, cand intampina greutati.” Boris Groys
De ce devin artistii contemporani niste „tovarasi ai timpului” atat de activi si intervin asupra lui in asemenea moduri, incat il incadreaza in metanaratiunile istorice implicite in spatiile sociale contemporane? Expozitia asociaza intrebarea de mai sus cu practicile artistice care implica dileme puse de reprezentarea, rememorarea si actualizarea trecutului din perspectiva proiectelor modernitatii socialiste si comuniste. In lucrarile artistilor pot fi detectate doua moduri de gandire principale si interconectate. Pe de o parte avem o reflectie asupra posibilelor sensuri ale straturilor istorice prezente in arhitectura si in alte forme de organizare a vietii, ce investigheaza in particular modul in care istoria este transmisa si mediatizata. Astfel, aici centrul de interes il reprezinta conditiile contemporane de producere a experientei trecutului. Pe de alta parte se pune un accent puternic pe meditatia asupra aspectului emancipator al modernităţii ca proiect neterminat. Din aceasta perspectiva există o nevoie urgenta de evaluare a potentialului actual al modernitatii si, concomitent, de analiza critica a erorilor sale.
Proiectele ideologice moderniste pot fi observate cu o intensitate speciala in procesul de constructie si in actiunile de distrugere si reconstructie legate inexorabil de scrierea istoriei si de un control asupra memoriei. „Naratiunea si constructia”, noteaza Ricoeur „creeaza un gen similar de imprimare: una in longevitatea timpului, cealalta in trainicia materialelor. Fiecare noua cladire se inscrie in spatiul urban ca o naratiune intr-un cadru intertextual”. Distrugerea poate sterge sau suspenda in timp istorii vechi, anuntand astfel declansarea unor noi naratiuni. Procesul de producere si reproducere a spatiului social in care functioneaza structura, arhitectura si forma urbana in evolutie constituie o provocare interesanta pentru artisti, in masura in care acestia il interpreteaza ca pe un palimpsest compus nu doar din straturi spectaculare, vizibile si materiale, spatio-temporale, ci si dintr-o multitudine de straturi invizibile si imateriale asezate unul peste celalalt. Artistii nu sunt interesati atat de dezvaluirea si prezentarea unui text care s-ar putea sa fi existat odata, ci de codarea sau reactivarea lui, expunandu-l contextului actual in care el ar putea reaparea. Aceasta e situatia in care artistii devin tovarasi activi ai timpului, caci combina fara restrictii cadre recunoscute din descrierile istorice si inventeaza noi traiectorii pentru evenimentele trecutului. Fiind interesati de caracterul complex al dorintei de a captura trecutul, realizeaza transformari in sensurile alocate acestuia, utilizand, de exemplu, metoda repetitiei sau a remake-urilor. De fapt repetitia este de fiecare data o actualizare recenta a conditiilor de productie ce apar la o noua prelucrare a trecutului.
Explorarea in spatiul social contemporan a ramasitelor unei utopii pierdute, demers prezent in lucrarile lui Clemens von Wedemeyer (“Silberhöhe”, “Die Siedlung”), Zbyněk Baladrán (“Glossary”, “Socio-fiction II”) si Grigor Khachatryan (“Churches”), este legata de problema transmiterii actului de imaginare si reamintire a lor cu ajutorul diverselor imagini si a feluritelor tehnologii utilizabile in domeniul culturii vizuale: filmele de fictiune, cele documentare si de televiziune. Analizand imaginile prin diverse moduri ale "reproductibiitatii lor tehnice" ei ajung la esenta imaterialului contemporan si aspectul afectiv al economiei ce genereaza in primul rand imagini si dorinte mediate.
Problema potentialului contemporan de emancipare a ideilor revolutionare, a socialismului si comunismului, precum si rolul artei in transformarea societatii, sunt abordate si in lucrarile lui Škart (“Our Miracle”) si Anna Molska (“W=F*S (Work)”, “P=W:t (Power)”) si Zbyněk Baladrán. Ce conditii declanseaza astazi insasi necesitatea de a pune astfel de intrebari? Sugestia artistilor ajunge chiar la esenta polemicii despre problema comunismului in istoria societatilor care l-au trait: sa fie eliminat complet sau sa fie tratat pur si simplu ca o eroare, o falie temporara in nazuinta universala spre capitalism? Aceasta amnezie, laolalta cu absenta unor noi orizonturi politice, a constituit unul dintre prezumtivii factori ce au facilitat dominatia paradigmei actuale, in care antagonismele sunt atenuate. Forta sentimentelor negate poate conduce la fantezia reconstruirii traditiilor pierdute, anistorice, stabile si “autentice”, in sensul descris de Svetlana Boym prin sintagma “nostalgie restauratoare”, si la “intoarcerea reprimatului”. Škart si Anna Molska ne propun sa ne incheiem conturile cu trecutul intorcandu-ne la el si verificandu-i elementele in momentul actual.
Investigarea de catre artisti a modurilor de reamintire, uitare sau reactivare a ideilor revolute ale modernitatii socialiste, ale caror elemente inca mai contribuie la edificarea spatiilor in care traim, permite o reevaluare a potentialului contemporan al artei in raport cu noua economie existenta, cu formele de organizare a vietii si cu initierea unor experiente colective.
