Urmăreşte noul videoclip al trupei Camioane În Mulţime, intitulat ‘Fraiera ta’

12 iunie 2016 | postat de altinnuendo



"Trupa Camioane În Mulţime revine în forţă pe piaţa muzicală şi lansează piesa 'Fraiera ta'.

După 10 ani de pauză, trupă revine în industria muzicală românească cu piese noi, un sound special şi o nouă componenţă: Carmen Dincă "Electrica" - voce, Emanuel Gheorghe "Fisa" - chitară şi clape, Robert Voicu - bas si Alex Diniţă - tobe. Piesa este compusă de Emanuel Gheorghe iar textul este scris de Carmen Dincă. 'Fraiera ta' beneficiază şi de un videoclip care poate fi urmărit mai jos:


."


[Sursa: Comunicat de presa.]

Up To Eleven a lansat piesa ‘Drum Bun’, tribut pentru Laurenţiu Varlan

12 iunie 2016 | postat de altinnuendo



"În seara de 30.10.2015, membrii trupei Up To Eleven se aflau în clubul Colectiv pentru a-şi susţine colegii de scenă şi prietenii de la Goodbye To Gravity. În urma tragicului incendiu, Leo şi-a pierdut viaţa iar Bobo şi Liviu au fost grav răniţi. Această piesă, ultima în această formulă, a fost înregistrată cu câteva săptămâni înaintea accidentului din Colectiv.

'Drum Bun' este un tribut adus colegului, fratelui şi prietenului nostru Leo şi este dedicată tuturor celor 64 de victime ale incendiului. Povestea Up To Eleven va merge mai departe.



Piesa poate fi ascultată şi downloadată de aici."


[Sursa: Comunicat de presa.]

Urmăreşte noul lyric video Between Colors, intitulat ‘Dark Side’

12 iunie 2016 | postat de altinnuendo



"Trupa Between Colors a lansat o noua piesă, intitulată 'Dark Side', care beneficiază şi de un lyric video animat.



Trupa descrie piesa ca fiind una bombastică, foarte agresivă, dar şi foarte melodioasă, cu un refren puternic, ce îmbină foarte multe influenţe, în stilul lor caracteristic. 'Dark Side' va fi interpretată live pentru prima oară în cadrul festivalurilor Iubim 2 Roţi şi Metalhead Meeting şi este primul single extras de pe primul album al trupei, ce momentan este în lucru şi urmează a fi lansat.

Between Colors este o trupa bucureşteană de modern nelodic metal, ce se află la întrepătrunderea dintre metal-ul simfonic, industrial, Nu şi metalcore."


[Sursa: Comunicat de presa.]

Urmăreşte noul videoclip Guerrillas, intitulat ‘The Curse’

12 iunie 2016 | postat de altinnuendo

"După o perioadă mai calmă, în care au avut loc mai multe schimbări de componenţă, trupa clujeană Guerrillas, una dintre cele mai importante reprezentante a mişcării hardcore-metal din România, revine în forţă, anunţând un videoclip nou ce va fi promovat cu o serie de concerte în ţară.



Piesa 'The Curse' a fost înregistrată la Live Set Studio, producţia audio fiind realizată de Sebastian Damian. Videoclipul a produs de Cristian Balanean (Om Creatives).

Mai multe informaţii găsiţi pe pagina de facebook a trupei."


[Sursa: Comunicat de presa.]

For The Wicked la Balcony TV

12 iunie 2016 | postat de altinnuendo



"Trupa For The Wicked a participat la Balcony TV cu piesa 'Betrayed', de pe primul EP al trupei, intitulat "Trust Your Heart".

Înregistrarea live a fost făcută la Cluj Napoca, producţia audio fiind realizată de Bornuz Vlad (mix) şi Radu Boanca (înregistrări). Producătorii seriei Balcony TV sunt Stanik Bence (producer), Halmen József (talent manager), Nagy Hunor Györk (project manager), Andrási Gábor (camera) şi Benji Horvath (presentator).



În această vară, For The Wicked va continua seria de concerte, urmând ca la toamnă să lanseze cel de-al doilea EP.

- 28 mai - Cluj Napoca @ Hard Club (cu Implant Pentru Refuz);
- 2 iunie - Brasov @ Rockstadt Club (cu E-an-na);
- 3 iunie - Baia Mare @ Rock'n'Road Club (cu Hybrid Symphony);
- 4 iunie - Cluj Napoca @ TBA;
- 23 iunie - Sibiu @ finala Wacken Metal Battle;
- 8 iulie - Herina @ Love Her Festival;
- 23 iulie - Luduş @ Rock Over Luduş.

For The Wicked este una dintre cele mai interesante şi ambiţioase apariţii pe scena metal din România, dovada fiind câştigarea a numeroase premii importante în primul an de la înfiinţare (2015): Best Metal Newcomer la Metalhead Awards, marele premiu la Posada Rock şi premiul Low5Bass Studio la Gbob Romania."


[Sursa: Comunicat de presa.]

Interviu cu Pava de la Till Lungs Collapse despre noul lor EP, intitulat “Desuetude”

4 iunie 2016 | postat de altinnuendo



No.3: Anul trecut aţi lansat primul vostru EP, intitulat "Desuetude". Spune-ne câteva lucruri despre acesta.

Pava: "Desuetude" e primul material de studio al Till Lungs Collapse, consta în 6 piese înregistrate şi masterizate de Marius Costache, prin al său Studio 148. Formula în care am tras EP-ul nu e aceeaşi în care ne puteţi vedea live în prezent: în locul lui Mihai Tănase (Tase) la tobe, îl avem acum pe Radu Matric (DBD, ex-Rock'n'Ghenă), iar în locul lui Vlad Andrei, la bas, îl avem pe Alex Bucur (Sinscape). Suntem mândri nu doar pentru că e primul efort materializat, dar e şi ceva total aparte ca sunet, din cauza influenţelor muzicale, să zicem, nu tocmai apropiate, ale membrilor din momentul respectiv, astfel că ceea ce am fost în acel moment, este imortalizat şi se poate auzi pe acest disc; doar pe acest disc, pentru totdeauna. E o asociere drăguţă între ceva care se simte veşnic şi un format efemer.

No.3: Cum aţi ales numele EP-ului şi ce semnificaţie are pentru voi?

Pava: Tot procesul de creaţie a fost cumva organic, în sensul că piesele au curs cumva, împreună, în aceeaşi direcţie, aşa că la sfârşit nu aveam de ales un nume care se reunească vreun spectru larg de emoţii, ci, în ansamblu, cam aceeaşi senzaţie, stare. Poate a fost cumva mai uşor, pentru că "desuetude" pare acel cuvant care descrie perfect atmosfera generală a pieselor. Tot conceptul a fost completat, subliniat perfect de grafica realizată de Alexandru Daş, căruia, cu această ocazie, îi mulţumim iarăşi pentru ajutor.

No.3: Ce teme abordaţi în versurile pieselor de pe EP?

Pava: Aerul general al pieselor nu e neaparat unul optimist sau pozitiv, deşi apar frânturi din loc în loc. Stările care dăinuie cumva sunt legate de distrugere, destramare, regret, tristeţe, durere, abandon. Dar cred că dincolo de asta, o temă cumva comună e efectiv ideea de schimbare. Schimbare care, nu de puţine ori, e copleşitoare, dureroasă şi poate veni cu un bagaj monstruos.

No.3: Recent, aţi lansat un videoclip pentru piesa 'Heavy Eyes'. Unde aţi filmat şi cine s-a ocupat de filmări şi montaj?

Pava: Clipul piesei 'Heavy Eyes' a fost filmat cu Răzvan Răduţa (Oldboystudio), el s-a ocupat de spaţii, filmări şi montaj. Am filmat într-o casă veche de pe Căderea Bastiliei, în Fabrica Flaros şi într-un câmp aproape de periferia oraşului. Totul într-o zi, multumiţă lui Răzvan, care în ciuda programului încărcat a reuşit să monteze clipul în cel mai scurt timp, ajutându-ne să-l lansăm în cadrul concertului Coma, susţinut în Fabrica, pe 5 martie.



No.3: Cum aţi ajuns să colaboraţi cu Răzvan Răduţă pentru realizarea acestui videoclip?

Pava: Răzvan are un portofoliu bestial, ne doream cumva dintotdeauna să lucrăm cu el, adică aveam în plan să filmăm cel puţin un clip cu el, oricând ar fi fost posibil. În clipa în care am confirmat concertul cu Coma, ne-am dat seama că acela era un moment perfect. Din fericire, Răzvan a avut răbdarea să ne ajute, deşi am apărut din scurt şi cu nu foarte mult timp la dispoziţie.

No.3: Plănuiţi să mai lansaţi un alt videoclip pentru o altă piesă de pe EP?

Pava: Cu siguranţă, cel puţin unul, totuşi nu avem încă detalii exacte, pentru că între timp ne-am concentrat pe finalizarea pieselor pentru următorul material, pe care îl vom înregistra în această vară.

No.3: Ce planuri de viitor mai aveţi pentru anul acesta?

Pava: Clipuri, concerte prin ţară şi un album nou, prin Studio 148 (Marius Costache).

Trupa E-an-na a lansat o piesă nouă, intitulată ‘Cei căzuți’

4 iunie 2016 | postat de altinnuendo



"Formaţia sibiana E-an-na, una din revelațiile scenei metal din România, a lansat o piesa nouă, intitulată 'Cei căzuți'. Videoclipul a fost realizat de Isa Ienciu iar de producţia audio (înregistrări, mix, mastering) s-a ocupat Vlad Bornuz (For The Wicked). Coperta a fost realizată de Kogaion Art. Acesta va fi ultimul single al formației până la lansarea primului EP, la toamnă.



Membri: Andrei "Solomonar" Oltean – voce, fluiere, cimpoi, drâmbă, tulnic, Ovidiu "Cio" Ban – chitară, Alex Giurgeca – chitară, Dragoş Berţia – bas, Paul Bucătaru – tobe şi Edwin Marc – acordeon, backing vocals.

Muzicienii care au colaborat pe această piesă sunt: Aura Badiu – voce, Diana Pascutiu (Within The Nova) – voce, Raluca "Striga" Damian - Nai, Vlad Bornuz – gang vocals (For The Wicked), Cristian Buhăţel – gang vocals (For The Wicked).

E-an-na va avea un program încarcat de concerte în aceasta vară, după cum urmează:

- 20 mai – Rock'N'Iasi Open Air;
- 21 mai – Cluj Napoca @ Jaxx Rock Battle;
- 2 iunie – Braşov @ Rockstadt Club (cu For The Wicked);
- 5 iunie – Bucureşti @ Metalhead Meeting;
- 17-19 iunie - Târgu Mureş @ Maris Fest;
- 22 iulie – Luduş @ Rock Over Luduş;
- 23 iulie – Beclean @ Celtic Transylvania Fest;
- 5-7 august – Caransebeş @ Gugulan Rock Fest;
- 11-14 august – Râşnov @ Rockstadt Extreme Fest.

Piesa se poate cumpăra de pe pagina de bandcamp a trupei."


[Sursa: Comunicat de presa.]

Coma lansează un nou album pe 26 noiembrie la Arenele Romane!

4 iunie 2016 | postat de altinnuendo



"2016 va aduce sfârşitul aşteptării pentru fanii formaţiei Coma: trupa a anunţat că va lansa un nou album anul acesta, pe 26 noiembrie, după 10 ani de la ultimul lor album, "Nerostitele". Evenimentul de lansare va avea loc la Arenele Romane în Bucureşti şi promite să fie un concert complex, cu numeroase alte surprize şi formaţii iubite în deschidere.

Albumul va reuni toate piesele deja cunoscute şi îndrăgite de public în ultimii ani, iar pe langă acestea vor exista piese noi, care să continue povestea formaţiei şi să aducă noi bucurii fanilor. Fiind aşteptată de atât de mulţi ani, lansarea albumului este un eveniment ce nu trebuie ratat de niciun fan Coma, fie el trecut, prezent, sau viitor.

"Cumva ne-am mobilizat și am început să scoatem câte o piesă pe an să vedem ce se întâmplă și aici ați apărut voi. Voi care ați venit în fața scenei din ce în ce mai mulți, din ce în ce mai zgomotoși! Voi ne-ați dat impulsul să terminăm acest album pe care și noi îl așteptăm cu mare nerăbdare de 10 ani! Mulțumim și vă așteptăm la Arene!", spune Dan Costea, unul dintre soliştii formaţiei.

Coma înseamnă: Cătălin Chelemen - voce, Dan Costea – voce/chitară, Răzvan Rădulescu (Dj Hefe) - scratches/samples/keys, Sorin Petrescu – bass, Răzvan Albu – tobe, Matei Tibacu-Blendea – chitară. Discografia Coma include până acum 3 albume: Somn (2011), Nerostitele (2006) şi Coma Light (2008) – acesta fiind un album unplugged, cu piese mai vechi reorchestrate și interpretate într-o manieră diferită.

Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile în reţelele IaBilet şi EventBook. Primele 750 de bilete pot fi achiziţionate la preţul de 50 lei, în timp ce următoarele 750 de bilete vor costa 60 de lei. 26 noiembrie, Arenele Romane, va fi o întâlnire cu suflet şi cu drag între toţi fanii Coma şi formaţia lor preferată!

Biletele se pot cumpăra de pe Iabilet.ro şi Eventbook.ro.

Facebook event."


[Sursa: Comunicat de presa.]

Trupa Within The Nova a lansat în format digital single-ul ‘Ground Zero’

4 iunie 2016 | postat de altinnuendo



"Trupa Within The Nova a lansat piesa 'Ground Zero', care poate fi ascultată sau descărcată în format digital de aici.

Formaţia a declarat:

"'Ground Zero' este al doilea single al nostru, mixat şi masterizat de către Vlad Bornuz. Piesa vorbeşte despre cum suntem prinşi într-o continuă fugă. Deşi ne luptăm cu glasul din minte ce încearcă să ne îndrume, rămânem constanţi în a fi clientul fidel al tentaţiilor ce ne sunt etalate pe faţă fără nicio ruşine de către 'demonii' din jurul nostru, pierzându-ne cu totul în acest joc al decepţiei. Căi de mijloc nu există. O iei de la zero, te ridici şi îi 'vânezi' pe cei care te-au 'vânat' o viaţă întreagă sau taci, pleci capul şi devii doar o altă victimă a circumstanţelor."

Within The Nova este o trupă de industrial/metalcore din Timişoara, înfiinţată în decembrie 2015 de către Alex (ex-Raven Tears, Pandora), Diana, Akos, Zsolt şi Cezar (The Faceplant). Trupa îşi trage seva de inspiraţie din diverse genuri muzicale (industrial, metalcore, electronic), rezultând un sound dinamic, expresiv, caracterizat prin voci clean şi scream, riffuri agresive de chitară, solouri melodice, breakdownuri, sintetizatoare şi tematici atmosferice.

Single-ul de debut, 'Forsake The Crown' poate fi ascultat sau descărcat de aici."


[Sursa: Comunicat de presa.]

Trupa Baby Elvis a lansat un nou album de studio, intitulat “White Elephant”

4 iunie 2016 | postat de altinnuendo



"Formaţia Baby Elvis a lansat albumul de debut, intitulat "White Elephant". Albumul conţine 12 piese şi este produs de producătorul englez Adam Whittaker.

Albumul a fost precedat de 4 single-uri, lansate în ultimele 12 luni, iar cele 12 piese sunt compuse într-un stil modern garage/brit alternative.

Baby Elvis este o formaţie din Oradea compusă din Alex Stingu - voce, chitara, George Alungi - tobe, Oscar Ungvari - chitară şi Mark Cuibus - chitară bas. Formaţia a câştigat Jaxx Rock Battle anul trecut şi a fost finalistă GBOB România. Single-urile sunt difuzate de toate radiourile care difuzează muzica alternativă din Romania, dar şi de mai multe radiouri din Ungaria şi Marea Britania.

Albumul este disponibil, în format digital, pe iTunes, Amazon, Google Play, Deezer şi Tidal.

Odata cu lansarea albumului, formatia a lansat si un site nou: http://babyelvis.rocks/."


[Sursa: Comunicat de presa.]

Concert Nava Mamă în Control Club

4 iunie 2016 | postat de altinnuendo



Cine: Nava Mamă (Cluj Napoca, alternative/post-rock);
Unde: Control Club, Bucureşti;
Când: Miercuri, 22 iunie 2016, ora 20:00;
Intrare: 15 lei (eventbook.ro);
Facebook event.

Concert Balkan Taksim la Clubul Ţăranului

4 iunie 2016 | postat de altinnuendo



Cine: Balkan Taksim (muzică experimentală/orientală);
Unde: Clubul Ţăranului, Bucureşti;
Când: Joi, 9 iunie 2016, ora 21:00;
Intrare: Liberă;
Facebook event;
Alte detalii:

"Balkan Taksim este un proiect muzical creat în jurul lui Sașa-Liviu Stoianovici și Călin Torsan; B.T. își trage seva din folclorul balcanic, dar și din muzica tradițională rurală din Anatolia. Piesele din Serbia, Macedonia, Turcia, instrumentele de suflat și percuția imprimă fiecărui concert o atmosferă de nuntă suprarealistă. Intervenții solistice la saz electric distorsionat rochistic, lungi cît o zi de post, hore cu ecou, arome sonore ale unor localuri îndepărtate, pline de praful tulburat de Meram Express. Tabacioc* și pileală cît cuprinde.

Stoianovici - saz electric, cobză, Torsan - clarinete, fluiere, Bărbășelu - tobe şi Postolache - armonii.

Intrare liberă și-o cafea la nisip din partea casei!

*interpreții nu-și asumă răspunderea pentru eventuala lipsă de tabacioc ori pentru posibila diminuare pînă la dispariție a facilităților aferente fumatului/beutului de tiutiun/duhănitului (din sala de concerte, desigur)."


[Sursa: Comunicat de presa.]