The :Egocentrics & Tep Zepi @ Fabrica

Februarie 23rd, 2009 | By admin

O seara cu totul si cu totul speciala in Fabrica. Stoner rock, bezna totala, betisoare parfumate, proiectii, Tep Zepi fara basist si, nu in ultimul rand, un public nu tocmai numeros dar extrem de prezent si care stia exact pentru ce a venit.

The :Egocentrics si-au facut, in sfarsit, debutul live in capitala. Au fost primiti surprinzator de bine, aplaudati indelung si chemati la bis de un public care a stat cuminte si a ascultat cu atentie piesele instrumentale de zeci de minute. Scufundati in intuneric, singura sursa de lumina fiind proiectiile cu imagini de prin Univers, :Egocentrics ne-au oferit o muzica meditativa, grea, plina de continut. O muzica deloc accesibila si total opusa notiunii de "comercial", care, totusi, prinde, fiind prea inovativa si valoroasa pentru a nu se ridica, pana la urma, la suprafata. De asemenea, si publicul romanesc pare in ultima vreme sa stranga randurile si sa devina din ce in ce mai educat si interesat.

Revenind la concert, The :Egocentrics au confirmat pe deplin asteptarile. A fost interesant sa asistam la un show cu care nu suntem deloc obisnuiti, in care membrii trupei au trecut aproape neobservati, accentul punandu-se exclusiv pe muzica. Nu a existat nici macar un microfon pe scena pentru un schimb de replici cu publicul. Tot concertul :Egocentrics a fost, practic, un flux continuu de senzatii sonore, vizuale si olfactive, existand doar doua-trei momente in care muzica s-a oprit, lasand cateva clipe aplauzelor, doar pentru a reincepe.

Tep Zepi trebuiau sa fie patru, nu au fost decat trei. Vava, basistul trupei, nu a putut fi prezent din cauza unei gripe. In aceste conditii, Mihnea Ferezan, prin unele inginerii tehnice, a facut si chitara si basul pe chitara sa, ceea ce a determinat insa eliminarea solo-urilor si modificarea altor fragmente instrumentale. In orice caz, toate felicitarile pentru Mihnea, care a salvat concertul - fara talentul sau deosebit, acesta ar fi fost anulat.

Evident, acel sound aparte pe care il confera Vava trupei este de neinlocuit, dar Tep Zepi au facut tot posibilul sa treaca peste acest moment mai dificil, si, in mare parte au reusit, dovedind inca o data ca sunt niste adevarati profesionisti. Nu putem decat sa-i uram insanatosire grabnica lui Vava si sa il asteptam la urmatorul concert.

S-au mai aprins ceva lumini, dar nu prea multe, iar proiectiile au continuat, Tep Zepi optand pentru secvente din filmul "French Connection" cu Gene Hackman. Din playlist au facut parte cateva piese care nu au mai fost cantate de mult timp, cum ar fi Alarma, In Curand Printre Voi, Synchronize Yourself sau cover-urile Queens Of The Stone Age - No One Knows si Lost Art Of Keeping A Secret. Toate, evident, intr-o varianta adaptata circumstantelor.

Absenta basului parca i-a ambitionat pe Tep Zepi sa dea totul pe scena, Bogdan fiind in mare forma si ajungand, din nou, sa cante la un moment dat din mijlocul publicului. Vlad a fost si el, foarte entuziast, ca de obicei. Mihnea nu a prea avut timp sa respire, avand destule pe cap si fiind extrem de concentrat.

Tep Zepi si The :Egocentrics vor fi din nou pe aceeasi scena pe 28 martie, la Arad.

Mono Jacks @ Control

Februarie 14th, 2009 | By admin

O foarte mare parte din scena "indie" romaneasca este alcatuita din trupe care nu spun mare lucru ci canta doar pentru a adera la un trend. Am mers insa cu mare incredere la Mono Jacks, pentru ca stiam de ce este in stare Doru, solistul si chitaristul trupei, pe care il stiti probabil mai bine de la Ab4, formatie foarte influenta in curentul alternativ de la noi.

Cu piese scurte, dinamice, bine construite pe structuri pop, plecand de la linii de bas si tobe simple si excelent balansate, Mono Jacks au reusit sa placa unui public numeros si atent la ceea ce se intampla pe scena. Concertul a inceput, surprinzator, la ora stabilita (21:30), Mono Jacks si-au facut treaba impecabil, ba chiar au fost chemati si la bis. Un concert reusit pentru o trupa tanara, cu un potential mare.

Doru Trascau a dovedit din nou ca este un compozitor foarte talentat - piesele se leaga excelent, curg firesc, fara infloriri inutile. Timbrul vocal inconfundabil, stilul de a canta la chitara care umple perfect piesele si aparitia sa scenica, dinamica dar fara a iesi in evidenta, toate sunt elemente distinctive care ii pot ajuta pe Mono Jacks sa progreseze in scurt timp.

Tep Zepi & Luna Amara @ Suburbia

Februarie 13th, 2009 | By admin

Suburbia s-a cutremurat, la propriu, ieri seara, fanii care au umplut clubul pana la capacitatea maxima facand un show cel putin comparabil cu cel de pe scena. A fost o nebunie totala, care a inclus stage-diving si solisti cantand in mijlocul publicului, o adevarata demonstratie de forta.

Lasand la o parte entuziasmul post-concert, putem afirma ca Tep Zepi (in deschidere) au facut unul din cele mai bune show-uri de pana acum. Cele 12 piese incluse in playlist au fost primite excelent de publicul venit, in mare parte, pentru Luna Amara. In aceste conditii, si membrii formatiei au fost extrem de activi, in special Bogdan, care a ajuns la un moment dat sa cante prin mijlocul publicului, dupa un plonjon neasteptat. Vlad a fost si el in mare forma, nu numai pe scena, dar si in public, ramanand in primele randuri la Luna Amara. De altfel, lume buna prezenta la concert: Alex Purje (Rain District), Andrei Filip (Redrum, Timpuri Noi, L'Orchestre De Roche), Oigan (Kumm).

A fost cantata, dupa ceva vreme, Tevanov's Whore, in rest, obisnuitele Mamut, Machiaj, Tulpa, Contact, Impuls Mental sau Repetent. Nu a lipsit nici cover-ul de mare efect dupa Stone Temple Pilots, Down, o piesa cu care Tep Zepi ne-au obisnuit atat de mult incat parca ar fi o creatie proprie. Au fost si piese mai noi - Would You? si Toti La Fel, una dintre cele mai acide si intunecate realizari ale trupei, cu memorabilul vers "Cand tot ce-i bun se fute / si iar iti vine rau". La final au fost lasate, ca de obicei, Strange Nance si Delir. "Delir, depresie, altceva?" Nu, urmau Luna Amara, care nu au venit deloc sa inveseleasca atmosfera.

Primul show Luna Amara in Bucuresti pe anul 2009 a fost unul 100% electric. Clujenii nu au cantat nici o piesa de pe albumul semi-acustic care va fi lansat cat de curand (intitulat "Don't Let Your Dreams Fall Asleep"), prezentandu-ne in schimb patru compozitii noi: Sleepdisco, Bathtub Glory, Glow si inca o piesa, in prima auditie, care nu a primit deocamdata titlu.

Din ce in ce mai intunecati, mai introvertiti, mai introspectivi, Luna Amara reusesc sa nu-si alieneze publicul prin sinceritatea lor. Ascultatori de metal, alternative, indie, grunge, punk, toti gasesc un punct comun in muzica celor cinci clujeni. Din acest motiv, alaturarea cu Tep Zepi este una extrem de reusita, ambele trupe abtinandu-se de la orice sablon si cliseu.

Printre fum de tigara, sticle de bere sparte, referiri la legea 298/2008 si indemnuri la iesit in strada din partea lui Mihnea, Luna Amara au parut mai amari ca niciodata. Conexiunea cu publicul a fost, ca de fiecare data, fantastica. Problemele cu microfonul lui Nick au trecut aproape neobservate, publicul luand pe cont propriu Albastru si Somn, aceasta din urma cantata intr-o varianta usor modificata, cu tobele intrand foarte inspirat de abia in strofa a doua.

Cele patru compozitii noi au fost, si ele, receptionate excelent de fani. Dupa ce in ultima vreme i-am auzit cantand mai mult acustic, Luna Amara ne-au dovedit ca nu si-au pierdut forta, venind cu riff-uri si linii vocale mai dure ca cele de pe "Asfalt" si "Loc Lipsa" la un loc. Nu au lipsit insa nici incursiunile in trecut: Ego Nr. 4, Oras, Dizident, Ciudat si mai ales Gri Dorian, toate pastrandu-si, din pacate, actualitatea.

Generatori de insomnii, Luna Amara au fost chemati indelung la bis desi era trecut de 01:30, betia muzicala fiind prelungita si mahmureala revenirii la realitate amanata cu inca doua "clasice": Loc Lipsa si Folclor. Ultima, despre care ni se promitea la un moment dat ca nu va mai fi cantata niciodata live, isi face loc din nou in ultima vreme prin playlist-urile trupei. Cu cateva retusuri la partea lirica, desprinse din inspiratia nesecata a lui Mihnea.

Dekadens & Les Elephants Bizarres @ Fire Club

Februarie 5th, 2009 | By admin

Muzica indie este la mare moda la ora actuala, nu numai peste hotare dar si in Romania (in mod ciudat; de obicei un curent din afara ajungea si la noi cu o intarziere de cativa ani). I-am nedreptati insa pe Dekadens si Les Elephants Bizarres daca i-am eticheta simplu drept "indie, cele doua trupe stiu si pot mult mai mult decat o seaca incadrare intr-un "trend".

Elefantii au urcat primii pe scena, nu au fost insa propriu-zis "in deschidere", cantand 14 piese, la fel ca si Dekadens. De altfel, ne-am obisnuit sa vedem cele doua trupe impreuna, alaturarea fiind una cat se poate de reusita. Publicul este in general comun, apreciind muzica ambelor trupe, care se completeaza reciproc: elefantii inclina spre o latura mai soft, dansanta, care se regaseste si la Dekadens, acestia din urma nu se sfiesc insa nici sa experimenteze cu distors-ul si riff-urile mai dure.

Les Elephants Bizarres s-au declarat raciti, nu au facut insa decat sa incalzeasca scena si atmosfera. Au cantat cam tot ce aveau de catntat, inclusiv un cover foarte reusit dupa MGMT - Kids. In rest, la fel cum ne-au obisnuit, foarte activi, dinamici, propagand buna dispozitie in randul fanilor destul de numerosi grupati in fata scenei.

Impermeabili la influente nefaste exterioare, Dekadens-ii nu ne pot smulge, ca de obicei, decat cuvinte de lauda. Cu un simt al umorului foarte dezvoltat dar nu redundant, cu tranzitii de efect de la electro la punk, de la alternative la post-punk, cei patru au jonglat cu note, cuvinte si miscari asa cum stiu numai ei, invitand publicul la miscari necontrolate si transe hipnotice.

S-a inceput, ca de obicei, cu avertismentul: Fire In The Hole, si s-a dat stingerea cu Midnight Star, fiind incluse in playlist si doua compozitii nou-noute: Work It (piesa ce a mai fost cantata o singura data, la Sibiu) si Babylon (in prima auditie). Ambele suna excelent (la fel ca si celelalte doua compozitii post-"Kill And Tell", Neon Lights si Twilights, cu care deja ne-am obisnuit), Dekadens continuand sa compuna in acelasi stil si cu aceeasi inspiratie ametitoare.

De notat ca s-a inceput cantarea la o ora rezonabila, 21:30, lucru mai rar prin cluburile bucurestene, care asteapta minuni, probabil, pana spre miezul noptii.

White Ash & Oaia Neagra @ Control

Ianuarie 30th, 2009 | By admin

Muzica necomerciala a lovit aseara in Control. Un public surprinzator de numeros si entuziast a asistat la un concert sustinut de doua dintre cele mai bine puse la punct trupe ale underground-ului bucurestean: White Ash si Oaia Neagra.

Ambele formatii au venit cu un nucleu de fani devotati si extrem de bine pregatiti, la care s-au adaugat multi alti iubitori ai muzicii alternative atrasi, mai mult sau mai putin, de intrarea libera. S-a cantat asadar numai de placere: fanii nu au platit nimic, trupele nu au primit nimic, neavand asigurata nici macar consumatia.

White Ash, aflati abia la cel de-al saselea concert din cariera (si probabil cel mai reusit), au fost extrem de punctuali, atenti, concentrati, profitand din plin de sonorizarea excelenta pusa la dispozitie de clubul-gazda, Control.

Cei patru ne-au propus un sound modern construit prin reasamblarea intr-un stil propriu a unor elemente muzicale specifice anilor '70 - '80, avand la baza o sectiune ritmica simpla si puternica peste care au fost asezate minutios versurile si vocea inconfundabila ale lui Dan Manescu. Acesta, cu un aspect fizic si o miscare scenica ce aduc aminte foarte mult de Billy Corgan, iese in evidenta atat cat este necesar fiind un front-man agresiv dar care nu eclipseaza trupa.

Playlist-ul a cuprins sapte piese, au impresionat Speak With Me, Avem Idei sau Sase Sase Paza!, piese extrem de diferite una de cealalalta si cu versuri care rup monotonia lirica in care se complac multe din trupele din noul val. Acesta este, de altfel, principalul atu White Ash: inventivitatea. Fara complicatii instrumentale inutile, scurt si la obiect, White Ash penduleaza intre soft si hard, fara a-si propune sa se opreasca sub o anumita categorie muzicala.

Desi aflati la polul opus din punct de vedere cromatic, Oaia Neagra sunt o formatie foarte apropiata, ca feeling si abordare muzicala, de White Ash. Un sound ceva mai "curat" si mai diversificat dar care, in mare, atrage cam acelasi public. De aceea, alaturarea celor doua formatii a fost un lucru cat se poate de firesc si bine-venit.

Oaia Neagra au inceput cu o improvizatie instrumentala, continuand cu o serie de piese cu linii vocale si solo-uri de chitara foarte atractive, mergand de la indie si pop pana la punk. Publicul a reactionat bine, existand un schimb continuu de replici intre acesta si formatie.

Romantic Jurgen & Dead Ceausescus @ Fabrica

Ianuarie 25th, 2009 | By admin

Un show tragi-comic de exceptie a fost prezentat ieri, printre fum si cantece patriotice, pe scena clubului Fabrica. Dead Ceausescus au parut intr-adevar niste fantome, prea punk-rock pentru anii 2000, re-interpretand intr-o maniera impresionanta piese celebre ale celor de la Black Flag, Dead Kennedys, Ramones, The Clash, Dead Boys sau Molotov Cocktail.

Atmosfera a fost inclazita de Romantic Jurgen, o aparitie destul de ciudata, la prima vedere. Cei trei componenti ai trupei - Sandra (voce), Victor (beats, synth, keyboard) si Alex (chitara), au stat aproape nemiscati, cufundati in intuneric, singura sursa de lumina fiind proiectiile realizate de Anke, in perfecta armonie cu muzica acestora.

Piesele repetitive, neobisnuite, lipsa tobelor si a basului, vocea neobisnuita au cam speriat o parte din public, care parea ca nu intelege exact ce se intampla pe scena. Oricum, timisorenii au cantat bine, muzica lor fiind cu adevarat unica si inconfundabila.

Dead Ceausecus si-au facut aparitia pe scena intr-un mod de-a dreptul sinistru. Fabrica a fost lasata in bezna totala, apoi umpluta cu fum pana in punctul in care nu se mai vedea nimic, totul avand pe fundal cantece ale Epocii de Aur. Gabby & co. si-au facut apoi aparitia in costume corespunzatoare perioadei, cu paltoane, esarfe rosii, caciuli de astrahan si urme de sange pe fetele alb-vinetii. Nu a lipsit din decor nici Leana, intr-o costumatie corespunzatoare, cantand doua piese alaturi de ceilalti tovarasi si primind ovatiile poporului.

Pe parcursul intregului concert, Dead Ceausescus au parut, intr-adevar, veniti din alta lume si alte vremuri. Fabrica a luat instantaneu foc, toate piesele fiind insotite de un pogo sustinut, cum ii sta bine unui show punk-rock. Intre piese, Gabby a condamnat dezordinea din sala, invitandu-i pe tovarasi sa se aseze la locurile lor. Alo! Alo!

Dinamismul nu a fost insa numai in public, ci si pe scena. Rezistand cu paltoanele si caciulile pana la sfarsit, in ciuda caldurii sufocante (mai putin Nicusor, care a fost mustrat in repetate randuri pentru atitudinea sa huliganica), Dead Ceausescus au avut o miscare scenica demna de orice trupa de punk din anii '70/'80. Gabby a intretinut publicul in permanenta, plonjand de cateva ori, nu tocmai prietenos.

Playlist-ul a fost si el unul de zile mari, cine ar fi visat vreodata sa auda Six Pack, I Fought The Law, Should I Stay Or Should I Go, TV Party etc. intr-o interpretare atat de apropiata de realitate, nu numai muzical ci si ca atmosfera si atitudine? Piesele Molotov Cocktail (Police Navidad, Part Time Punks, United Colours Of Poverty And Shame) au fost si ele bine-venite, line-up-ul Dead Ceausecus fiind cel putin la fel de bun ca cel Molotov Cocktail; oricum Gabby este omul de baza.

Dupa un asemenea concert, aproape ca iti vine sa exclami: punk's not dead! Tot ce s-a intamplat aseara a fost, insa, o sceneta jucata de fantome venite din alte epoci, politice sau muzicale.

Timpuri Noi @ Spice Club

Ianuarie 16th, 2009 | By admin

Formati in 1983, Timpuri Noi au activat pana in 1989 in underground, cu toate ca erau printre putinele trupe de rock de la noi care nu se conformau sablonului si veneau, intr-adevar, cu ceva interesant. Versurile lor subversive nu le-au permis, insa, sa devina cunoscuti decat dupa revolutie. Acum toata lumea este de acord ca Timpuri Noi sunt una dintre cele mai importante trupe pe care le-a dat vreodata Romania, exercitand o influenta uriasa asupra intregii generatii de alternativ de dupa 2000.

Sa-i vezi live pe Timpuri Noi este un adevarat spectacol. Artanu este un maestru in ceea ce priveste intretinutul atmosferei, la fel si Dan Iliescu, cu un stil exploziv de a canta si un entuziasm maxim. Cei patru ar putea sa improvizeze ore in sir si, cu siguranta, nimeni nu s-ar plictisi. Sub comunism, sub democratie, versurile Timpuri Noi isi pastreaza aciditatea si, din pacate, actualitatea.

Concertul de aseara, a carui ora de incepere si asa era 22:00, a inceput cu intarziere din cauza unor probleme cu sonorizarea. Probleme care s-au tinut de capul lui Artanu & co. pe durata intregului concert, acestia enervandu-se, apoi resemnandu-se si tratand problema cu seninatate si umor, ca de obicei. Dan Iliescu a facut un jamming alaturi de o microfonie deloc placuta, Artanu a dialogat cu boxa din fata sa si a cazut artistic pentru ca piesa Luca sa se incheie brusc, din cauza acelorasi probleme, cu mentiunea "trebuia continuata aici un pic...". De mentionat ca Timpuri Noi s-au prezentat fara basistul Andrei Filip, basul fiind facut pe un sintetizator.

Decorul nu a fost unul deloc placut, un club mare si inexpresiv (in genul Hard Rock Cafe), cu preturi uriase si o sonorizare proasta. Publicul, numeros, activ si mixt: tineri veniti sa-i vada pe cei pe care tot ii recomanda trupele lor preferate sau persoane mai in varsta, care au crescut alaturi de ei si au venit pentru a rememora "vremurile de altadata".

Dan Iliescu a fost efectiv de neoprit (deasupra, Artanu incearca sa incheie o lunga sesiune de noise pur a acestuia, tentandu-l cu o bere), fiind intr-o continua miscare si testand limitele auditive ale publicului prin efectele, zgomotele si solo-urile sale. Un chitarist desavarsit, care combina intr-un stil natural si inconfundabil funk-ul, metal-ul, alternative-ul si incorporand evidente elemente de noise si avant-garde.

Artanu, pe de alta parte, mereu spontan, avand cate o replica memorabila indiferent de situatie, este frontman-ul ideal.

Mereu actuali, Timpuri Noi ne-au hipnotizat, prin muzica si atitudine, pe toata durata concertului, reusind sa ne detaseze complet de realitate. Buna-dispozitia poate fi obtinuta, iata, si intr-un mod inteligent. Iar artistii nu sunt oameni, ei nu stiu sa imbatraneasca.

Redrum @ Fire Club

Decembrie 17th, 2008 | By admin

Mai in gluma, mai in serios, putem spune ca Redrum au oferit cel mai frumos cadou de Craciun ascultatorilor de muzica grunge din Bucuresti, interpretand ca la carte multe din piesele ce au scris istorie la inceputul deceniului trecut. Redrum au oferit un concert superb unui public destul de numeros, intre cele doua tabere existand o conexiune speciala, asa cum ii sta bine acestui gen muzical extrem de intens.

Ar fi nedrept sa reducem meritul Redrum strict la calitatea pieselor pe care le canta, piese compuse de virtuozi ai rock-ului alternativ si care nu mai au nevoie de nici o prezentare. Dincolo de compozitiile interpretate, Redrum reusesc sa creeze exact acea atmosfera a scenei din Seattle din anii '90, prin sinceritate, entuziasm si, pur si simplu, starea de spirit cu care se urca pe scena. Alex Purje este un vocalist fenomenal, cu un timbru vocal extrem de maleabil, reusind sa redea intocmai voci nu tocmai usor de imitat, cum ar fi cele ale lui Layne Staley, Eddie Vedder, Chris Cornell sau Scott Weiland.

Toti cei patru componenti se integreaza perfect in muzica pe care o canta, se completeaza reciproc, dand impresia unui tot unitar indivizibil. Pe ritmul de ceas impus de Razvan (probabil cel mai talentat tobosar din Romania) si Andrei se aseaza excelent chitara abraziva a lui Andrei Balan si solourile ca la carte ale acestuia si, peste toate, marca distinctiva: vocea superba a lui Alex Purje. Redrum sunt mult mai mult decat o trupa de coveruri, o astfel de definitie ar fi prea seaca si nereprezentativa pentru ceea ce fac ei.

Aseara, Redrum ne-au delectat, in total, cu nu mai putin 21 de melodii:

- Nutshell (Alice In Chains)
- Dam That River (Alice In Chains)
- We Die Young (Alice In Chains)
- Jeremy (Pearl Jam)
- Sex Type Thing (Stone Temple Pilots)
- Love Hate Love (Alice In Chains)
- Down In A Hole (Alice In Chains)
- Fell On Black Days (Soundgarden)
- Hunger Strike (Temple Of The Dog)
- Plush (Stone Temple Pilots)
- No Excuses (Alice In Chains)
- Rooster (Alice In Chains)
- Bleed The Freak (Alice In Chains)
- Black (Pearl Jam)
- Don't Follow (Alice In Chains)
- Them Bones (Alice In Chains)
- Junkhead (Alice In Chains)
- Sludge Factory (Alice In Chains).

Dupa care, la bis, au mai fost cantate inca trei piese, absolut explozive:
- Even Flow (Pearl Jam)
- Would? (Alice In Chains)
- Porch (Pearl Jam).

Black a fost interpretata solo acustic de Alex Purje, avand si un invitat special la muzicuta, acesta din urma fiind prezent si pe Don't Follow.

In rest, o seara linistita, calma, calda, contemplativa (in contrast cu frigul din Fire), o miscare si un murumur uniform al publicului, piese venite din trecut ca niste intrebari sinistre la care inca se cauta raspuns. Alex si ceilalti au stiut, ca de obicei, foarte bine, sa interactioneze cu publicul si sa mentina atmosfera.

Un concert ireal de bun, la sfaristul caruia, iesind la suprafata din acest buncar al rezistentei muzicale, care inca este Fire-ul, putem spune ca anul 2008 se poate incheia linistit.

Highlight Kenosis @ The Silver Church

Decembrie 11th, 2008 | By admin

Iata cateva imagini de la ultimul concert Highlight Kenosis din 2008, care a avut loc aseara in clubul The Silver Church din Bucuresti. Toate fotografiile sunt realizate de Andreina.

Meanox, Les Elephants Bizarres & Tep Zepi @ Suburbia

Decembrie 11th, 2008 | By admin

Putina lume aseara in Suburbia, asa cum ii sta bine unui concert underground. Si mai putini au rezistat pana la ultima trupa, Tep Zepi cantand doar in fata prietenilor si a unor fani cu a caror prezenta ne-am obisnuit la show-urile lor. De condamnat atitudinea membrilor primelor doua trupe, care, dupa ce au cantat, au plecat direct acasa. Nu ni se pare corect, de obicei cand esti invitat sa canti in deschidere ramai, macar din respect, si la ultima formatie.

Primii au fost cei de la Meanox, care nu au impresionat in mod special, prestand un alternative / indie destul de superficial. Oricum, de apreciat pasiunea cu care acestia au urcat pe scena si, in mod special, prestatia chitaristului, al carui talent nu-l putem contesta si ale carui solouri au mai dat culoare pieselor.

Oare Les Elephantes Bizarres pot canta prost? Nicicand si nicaieri nu am mai vazut o asemenea sursa nesecata de energie, buna-dispozitie si inspiratie. Elefantii canta la fel de destinsi si entuziasti chiar daca au in fata un public format din 10 sau 100 de oameni. Pe buna dreptate au fost chemati si la bis (re-interpretand Ugly Ballerina), lucru care nu s-a intamplat cu cei care au fost cap de afis, Tep Zepi. Muzica a fost completata si desavarsita de superbele proiectii cu care deja ne-au obisnuit, un experiment interesant si de apreciat pe o scena destul de rigida, cea romaneasca. Primele doua piese, de altfel, au fost cantate pe intuneric, singura sursa de lumina fiind ecranul din spatele formatiei.

Elefantii au cantat cam toate piesele pe care le asteptam: Blue Street, CD's, Dark Kittie, Dancing Shoes, Brasil, Have No Fear, Mushroom Girl, Down The Stream, plus o compozitie noua.

Tep Zepi ne-au incantat si ei cu piesele pe care deja le stim cu totii si asteptam nerabdatori sa le vedem si pe un suport media. Contact, Machiaj, Alarma, Delir, Mamut, Repetent, Strange Nance, Face Down, Toti La Fel, Impuls Mental, Down... Au lipsit Tulpa si In Curand Printre Voi, doua dintre primele piese Tep Zepi, pe care nu le-am prea mai auzit in ultimul timp. Ca niste adevarati profesionisti, Bogdan, Mihnea, Victor si Vlad au cantat impecabil, chiar daca atmosfera nu a fost tocmai cea mai potrivita. Exista o sincronizare perfecta intre membrii Tep Zepi, din toate punctele de vedere, muzica lor avand o exactitate de ceasornic, indiferent de unde si cand este cantata.

In concluzie, un concert care nu a impresionat dar care si-a meritat, fara indoiala, banii (doar 10 lei a costat intrarea). Sonorizarea a fost si ea buna (un lucru mai rar intalnit in Suburbia), la fel si playlistul dintre formatii. In curand vin si filmarile, fiti pe faza.

Les Elephants Bizarres & Dekadens @ Control

Noiembrie 8th, 2008 | By admin

"Nobody Dances At Gigs Anymore" este numele unui grup creat de solista Dekadens, Becky Elian, pe Lastfm. Si daca afirmatia este, din pacate, valabila la multe concerte, nu a fost cazul deloc aseara: publicul a fost exuberant de la inceput pana la final, prestatia trupelor fiind si ea pe masura.

Dupa ce au cantat in deschidere, Les Elephants Bizarres s-au amestecat cu publicul pentru a dansa si a-i sustine pe Dekadens, rezultand o atmosfera foarte frumoasa. Control-ul a contribuit si el la aceasta atmosfera, fiind un club primitor pentru ascultatorii de muzica indie, bine organizat, din pacate cu ceva probleme la capitolul sonorizare, in partea a doua a concertului, probleme care i-au incurcat serios de cateva ori pe Dekadens.

Incalzirea a fost facuta, asadar, de Les Elephants Bizarres, care ne-au delectat cu 11 piese, printre care si deja cunoscutele Have No Fear, Dark Kitties, Brasil sau Hello Says The Devil. Excelente, ca de obicei, proiectiile (realizate de Dragos), care dau o nota de originalitate formatiei, impactul vizual nefiind deloc de neglijat si completandu-se excelent cu muzica. "Elefantii", pe atat de simpatici pe cat de talentati, au fost chemati si la bis, cantand dansanta Dancing Shoes.

Nebunia a continuat si s-a terminat cu Dekadens, care veneau dupa un concert destul de bizar in Fire Club. In afara de unele probleme cu microfonul lui Becky, concertul a iesit impecabil. Playlistul a fost cel obisnuit, plus doua coveruri The Ting Tings: Be The One si mai ales That's Not My Name, care a incins serios atmosfera. Si Dekadens au fost chemati la bis, re-interpretand Getaway.

Dekadens, Israel Lights & Sugartown Cabaret @ Fire

Noiembrie 5th, 2008 | By admin

Fire-ul a fost aseara aproape gol, desi concertul care urma sa aiba loc se anunta cel putin interesant. Lipsa publicului si-a pus serios amprenta asupra membrilor trupelor, mai putin asupra francezilor de la Sugartown Cabaret care si-au facut treaba ca la carte, aducand un suflu de aer occidental. Din fericire pentru noi, staff-ul clubului s-a gandit sa mai adauge cateva lumini pe scena, astfel incat sa se distinga ceva si din filmarile noastre.

Primii au fost Israel Lights. S-au incalzit mai greu, gresind de mai multe ori pe primele melodii, dupa care si-au revenit si au facut un show bun. O muzica foarte complicata, complexa, inaccesibila, plictisitoare chiar pentru cineva care nu ii cunoaste, dar bine gandita si cantata. Baietii au venit si cu copii gratuite din "Mirrors EP", ramase de la concertul din Control. Nu stim daca le-a luat cineva, formatia avand, dupa cum chiar ei au recunoscut, un public destul de restrans, lucru care nu este deloc de mirare tinand cont de genul deloc accesibil pe care il abordeaza.

Sugartown Cabaret au venit tocmai din Franta pentru a canta in fata unui club aproape gol. Nu stim in ce masura i-a afectat acest lucru, oricum cei cinci membri ai trupei si-au facut treaba ca niste adevarati profesionisti. O muzica dementa, primitiva, cantata la un volum la limita suportabilului, o miscare scenica senzationala si un solist extrem de ciudat si carismatic - acestea au fost elementele prin care francezii au hipnotizat efectiv putinii oameni prezenti la concert. Pacat, formatia a sunat excelent si ar fi meritat, fara indoiala, un public numeros si mai activ, in prezenta caruia credem ca am fi avut parte de un show cu adevarat fenomenal.

Sugartown Cabaret au avut de toate: "multumesc" in limba romana, solist sarind de pe scena si cantand in mijlocul publicului, feedback asurzitor, o coarda de chitara rupta in mijlocul unei melodii, melodii trecand brusc de la punk la screamo, de la hardcore la metal sau riff-uri linistite dublate de tempo-uri chinuitor de incete. Din pacate, formatia a fost nevoita sa cante mai putin decat ar fi trebuit, ca urmare a orei extrem de tarzii la care s-a inceput.

Era deja trecut de ora 0 cand au urcat pe scena Dekadens. Publicul nu numai ca a fost redus numeric, dar a fost si foarte apatic, Dekadens de abia reusind sa smulga cateva aplauze intre melodii cu toate ca au creat o atmosfera foarte placuta. De apreciat aceasta abilitate a trupei de a se descurca cu seninatate in orice fel de conditii (vezi concertul din Hard Rock Cafe).

Playlist-ul a continut 12 melodii, albumul "Kill And Tell" in intregime, cu exceptia Midnight Star, precum si cele doua piese mai noi: Neon Lights si Twilights.

Cantand in fata a atat de putini oameni, Dekadens s-au relaxat peste masura, oferind cateva momente extrem de amuzante, cum ar fi o bataie cu prosopul in timpul unei melodii intre Boddy si Mihai sau Jan aplecandu-se sa-i dea batul scapat din mana lui Boddy si ratand refrenul unei piese. Si daca Sugartown Cabaret au rupt o coarda, nici Dekadens nu s-au lasat mai prejos, piesa Denise The Disease fiind cantata in mare parte doar cu tobe si bas, pana Jan si-a schimbat chitara. In rest, cateva jam-uri reusite si un final asurzitor, cu Jan testand cat zgomot se poate scoate dintr-o chitara si un amplificator.