Dekadens @ Control

iulie 18th, 2009 | By herminedirt

Luna Amara @ Fire Club

iulie 4th, 2009 | By admin

Fire-ul a devenit aseara un adevarat camp de lupta, publicul extrem de numeros primind cu entuziasm maxim primul concert electric Luna Amara din ultimele doua luni. Continuand analogia, am fost aseara reporteri de razboi, incercand sa ne tinem echilibrul in timpul catcalismului care a zguduit centrul istoric al capitalei.

Foarte aplaudat, ca de obicei, a fost Mihnea Ferezan, ultimul venit in trupa. Solo-urile si artificiile sale tehnice prind foarte bine, suna de parca ar fi fost dintotdeauna prezente in structura pieselor. Nu degeaba, Mihnea era votat acum cateva luni drept cel mai bun chitarist din componenta Luna Amara de pana acum.

De asemenea, odata cu venirea lui Mihnea Ferezan beneficiem live, dupa mult timp, de variantele vechi la Gri Dorian sau Happiness Provider, piese pe care in ultima parte a perioadei cu Vali Deac s-a experimentat foarte mult. S-a adaugat, in schimb, un outro foarte reusit la Ciudat, cu cateva senzationale ruperi de ritm ale lui Razvan.

Playlist-ul a cuprins piese de pe toate albumele Luna Amara, dar nici o compozitie mai noua (gen Glow, Bathtub Glory sau Sleepdisco), probabil ca Mihnea nu a avut timp sa le invete inca. Asadar:
- "Asfalt": Gri Dorian, Oras, Ego Nr. 4, Dizident;
- "Loc Lipsa": Loc Lipsa, Intunecare, Albastru, Somn, In Cercuri, Happiness Provider, Din Valuri Ard (piesa care nu a mai fost cantata de foarte mult timp);
- "Don't Let Your Dreams Fall Asleep": Chihlimbar, No Return, Hunt The Wire, Floodmoses.

La bis, au mai fost interpretate doua piese de pe albumul de debut, ambele printre cele mai populare compozitii ale formatiei (beneficiind si de videoclipuri la vremea respectiva). Rosu Aprins a fost cantata acustic, doar cu voce/chitara/trompeta, alaturi de public, iar Folclor a inchis concertul, Mihnea luandu-si la revedere: "ne vedem in strada!". Desi chemati la inca un bis timp de 5-10 minute, baietii nu au mai revenit pe scena.

In rest, pogo, caldura foarte mare, o intarziere de doua ore (anuntat pentru 19:30, concertul s-a terminat undeva dupa 23:30) - ingredientele nelipsite din subteranele bucurestene.

Byron @ Bookfest – FOTO

iunie 21st, 2009 | By admin

Tep Zepi & Hush @ Club A

iunie 21st, 2009 | By admin

Dupa Dekadens, cel de-al doilea experiment al zilei a avut loc in Club A, in cadrul celei de-a doua seri din cadrul Live Summer Nights. Tep Zepi au fuzionat cu una bucata vocalista The Others, Petra Acker, si rezultatul a fost unul cat se poate de imbucurator. La fel ca si Dekadens, Tep Zepi au fost resuscitati si merg mai departe.

Concertul a fost deschis de Hush, o tanara trupa de alternative metal din Bucuresti. Acestia ne-au propus un sound modern, bine pus la punct, o alternanta intre secvente pline de distors si altele mai soft, cu clape si chitara electro-acustica. Cei cinci ne-au cantat si un cover dupa celebra piesa Narcotic a celor de la Liquido, in timp ce inflexiunile vocale ale solistului ne-au adus aminte de 36 Crazyfists sau Papa Roach.

Zvonuri in ceea ce priveste cooptarea solistei The Others circulau deja, iar in momentul in care aceasta a fost vazuta in Club A inainte de inceperea concertului, totul era deja clar. Fara prea multe prezentari si vorbe in plus, Petra & co. s-au urcat pe scena si si-au facut treaba cum stiu mai bine.

In ceea ce priveste piesele vechi, Petra a reusit sa le redea excelent. Vocea deosebita a acesteia ii permite sa cante orice, oricand, asa ca trecerea de la funk/blues la stoner rock nu a parut deloc fortata. Versurile au ramas si ele neschimbate, fiind pastrat genul masculin.

A fost cantat tot albumul "Son Of A Dollar And A Song", plus deja clasicul cover Stone Temple Pilots, Down. Piesa care de cele mai multe ori deschidea concertele Tep Zepi, Mamut, a fost lasata de aceasta data la sfarsit - nu stim daca din intamplare sau cu vreun simbolism ascuns.

Petra s-a inteles excelent cu ceilalti membri ai trupei si a parut ca se simte foarte in largul ei pe scena. Nu putem decat sa speram ca aceasta suprinzatoare colaborare va da roade, sunt multe piese Tep Zepi din prima perioada a trupei care ar fi pacat sa se piarda. Vocea Petrei o suplineste excelent pe cea a lui Bogdan, avand un timbru foarte asemanator - asa ca schimbarea nu a parut atat de mare aseara. Va incepe insa sa se vada odata cu eventualele compozitii noi si mai ales partea lirica a acestora, de care se va ocupa, probabil, Petra.

In ceea ce priveste publicul, acesta a fost prezent intr-un numar previzibil de redus pentru un concert 100% underground - nu mai dezvoltam problema acum. Oricum, cei prezenti au primit foarte bine ambele formatii, la Tep Zepi entuziasmul fiind identic fata de perioada cu Bogdan la microfon, ceea ce ne face sa credem ca Petra a fost acceptata de (putinii) fani. Foarte enervanti au fost anumiti "fotografi" care cred ca nu pot obtine cadre bune decat contorsionandu-se in fata scenei sau, mai nou, pe scena. Nici nu ne asteptam sa ii intereseze ca deranjeaza pe altii, dar nu se putea sa nu-i mentionam...

Concluzia serii: la fel ca si Dekadens, Tep Zepi au gasit inlocuitorul perfect pentru fostul solist. Urmatorul concert Tep Zepi are loc pe 24 iulie, la Brasov,orasul din care provin The Others, in cadrul Watumi Festival & Fringe. Va urma.

Dekadens @ Parcul Artelor

iunie 21st, 2009 | By admin

Ziua de ieri a reprezentat un moment important pentru undergroundul bucurestean, doua dintre cele mai apreciate trupe ale acestuia debutand pe scena alaturi de noile soliste. Atat Dekadens, cat si Tep Zepi, au reusit sa treaca cu bine peste plecarile lui Becky Elian, respectiv Bogdan Rusu, pierderi ce pareau ireparabile la vremea respectiva.

Roxana Mocanu, noua solista Dekadens, a sustinut ieri nu numai primul show alaturi de noua trupa, ci primul concert din cariera ei. Cu toate acestea, a parut foarte relaxata, descurcandu-se de minune si cantand toate piesele impecabil.

Din pacate, contextul in care s-a desfasurat concertul nu a fost unul tocmai potrivit, publicul fiind foarte rarefiat, aproape inexistent. Cei prezenti oricum erau acolo din pura intamplare, foarte putini fiind constienti de momentul extrem de important din istoria acestei trupe, la care asistau. In ciuda unui start ratat (s-a inceput cu Inisde Out, au fost unele probleme cu microfonul si piesa a fost reluata de la inceput) si a unui public nu tocmai generos, Roxana a reusit sa-si pastreze moralul ridicat.

Dekadens au reusit sa gaseasca inlocuitoare perfecta pentru Becky Elian, ceea ce nu este tocmai usor. Fara a o imita in nici un fel pe Becky, Roxana are un stil propriu care continua foarte bine ce au inceput Dekadens pe "Kill And Tell". Nu avem de-a face, asadar, cu o schimbare brutala de muzica si atitudine, care ar fi distrus o mare parte din ceea ce Jan, Boddy si Mihai au construit pana in prezent.

Playlist-ul a inclus 9 din cele 11 piese de pe album (fara The Hunt si Kids), plus compozitiile post-"Kill And Tell": Neon Lights, Twilights, Work It si Babylon. Toate au iesit impecabil, Roxana punandu-si amprenta asupra pieselor fara a schimba esenta acestora.

In mare, concertul a fost un fel de repetitie cu intrarea libera. Este important ca Dekadens nu o iau de la zero, totusi nu putem decat sa asteptam piese noi. "Kill And Tell"-ul trebuie, incet incet, sa ramana lasat undeva in spate, pentru ca oricat de talentata ar fi Roxana, ramane amintirea indelebila a lui Becky.

Alexandrina @ Bookfest – FOTO

iunie 20th, 2009 | By admin

Highlight Kenosis @ Club A

iunie 20th, 2009 | By admin

Seria de concerte Live Summer Nights a debutat aseara cu un show reusit, sustinut de PhenomenOn si mai ales Highlight Kenosis, aflati la cel de-al 50-lea concert din cariera. Ambele formatii au dat tot ce aveau mai bun, reusind sa le fie pe plac celor prezenti.

Despre PhenomenOn probabil ati auzit - o trupa formata din pusti de 11-17 ani, iubitori precoce ai muzicii metal, cu aptitudini instrumentale uluitoare. Acestia nu s-au sfiit sa cante coveruri dupa Neil Young - Rockin' In A Free World sau Metallica - Enter Sandman, fiind bisati de doua ori. Problema apare in ceea ce priveste compozitiile proprii, care desi contin unele riffuri inspirate, nu au nimic senzational.

Cat despre Highlight Kenosis, acestia au dovedit inca o data ca au reusit sa ajunga la un nivel foarte ridicat de profesionalism, dovedit si de constanta infailibila din prestatiile live.

Playlistul a continut 13 piese. In prima parte ne-au fost cantate creatiile pe care le cunoastem mai bine: I Found Myself In You, Final Warning, Empty Dreams, Flying Machine, It Wasn't Love, A Drop Of You, Shield Of Faith, Glowing, si instrumentala extrem de gustata de public - Fight The Evil. Au urmat 4 piese mai mult sau mai putin noi: Free From Agony, There Is No Sercret, If The World Is Going Down si To Do Is To Dare. Aceasta din urma a fost in prima auditie, Oana cantand cu foaia cu versuri in mana.

La finalul concertului am avut placerea de a urmari si o proiectie cu primul videoclip Highlight Kenosis - A Drop Of You. Fara complicatii inutile, acesta se pliaza perfect pe piesa, redand foarte bine ceea ce inseamna Highlight Kenosis, asa cum ii stim si ne plac. Videoclipul a fost apluadat, sentimentul general fiind ca toata lumea prezenta l-a agreat.

Seria de concerte Live Summer Nights continua in aceasta seara cu Tep Zepi.

Urma @ Silver Church

iunie 5th, 2009 | By admin

Dupa 3 ani de pauza, Urma au revenit aseara, in fata a mai bine de 500 de fani, intr-o formula noua, cu piese in prima auditie si mult entuziasm. Concertul a fost precedat de o conferinta de presa, care a avut loc miercuri la Orange Concept Store si care nu a beneficiat de o participare la fel de numeroasa. Am filmat integral conferinta, o veti putea viziona cat de curand aici, pe No.3.

Una dintre putinele trupe din Romania care tind catre perfectiunea muzicala si armonia deplina a instrumentelor, Urma s-au asortat perfect cu The Silver Church, despre care v-am mai vorbit si care consideram ca este singurul loc din Bucuresti in care se poate sustine un concert in maniera profesionista.

Fara a pierde nimic din farmec, ceva s-a schimbat radical in muzica Urma. Plecarea lui Byron a fost suplinita prin aducerea a trei muzicieni separati (flaut/saxofon, voce, chitara solo), dar se simte in continuare. Aglomeratia de pe scena se reflecta si in muzica trupei, care a preluat numeroase influente si elemente inexistente in perioada pre-"Trend Off", rezultand intr-un amalgam sonor foarte dens si greu de definit.

Playlistul a fost unul cat se poate de generos, cuprinzand nu mai putin de 20 de piese, dintre care 4 in premiera absoluta, de pe viitorul album ("Lost End Found"): All Wrong, So Long, Terminus si To Love And Forget. Alaturi de acestea, am mai ascultat: Off My Wave, Comfort, This Time, Dirt Shine, Perfect Spot, Lonely Pub, Buy Me With A Coffee ("Nomad Rhymes"), How Long Does It Take, Get A Life, September, What I Am ("Anger As A Gift"), A Door To My World, Roll The Dice, Is It Fair, Slide, What Are Friends For ("Trend Off").

What Are Friends For, introdusa de Mani drept "cea mai trista piesa Urma", a inclus un solo de tobe al lui Domi caruia ar fi de prisos sa-i atasam vreun adjectiv, in timp ce What I Am a fost cantata in prima parte doar cu voce/chitara, ceilalti membri intrand pe scena la fix pentru a continua melodia. Cat despre piesele noi, acestea reprezinta o dezvoltare a ideilor incluse pe "Trend Off", o remodelare a acelorasi sonoritati astfel incat acestea sa dizolve si noile elemente.

Concertul s-a incheiat cu acordurile bine-cunoscute din Buy Me With A Coffee si cu publicul cantand versurile pe probabil cea mai populara si apreciata piesa Urma. Fara a reusi sa-l suplineasca pe Byron, cu un timbru vocal diferit de al acestuia, Catrinel, prima prezenta feminina in istoria Urma, s-a integrat foarte bine in mecanismul trupei, dublandu-l excelent pe Mani si contribuind din plin la imaginea si dinamica formatiei.

In concluzie, resuscitarea trupei Urma a fost un experiment cat se poate de reusit. Beneficiind de sprijinul total si neconditionat al fanilor, cei sapte (mai nou) muzicieni merg mai departe, catre un album, "Lost End Found", asteptat cu la fel de mult entuziasm ca si primele trei materiale.

Highlight Kenosis @ Fire – FOTO

iunie 5th, 2009 | By admin

Dekadens @ Club A

mai 30th, 2009 | By admin

Poate daca Dekadens nu ar fi sustinut turneul acela in Canada... Poate daca mai multi oameni care ii asculta in Winamp s-ar fi obosit sa vina la concerte... Dar deja nu mai conteaza. Becky Elian a incheiat conturile cu aceasta formatie si cu Romania, plecand spre alte locuri unde, speram, va avea publicul pe care il merita. Un show extrem de intens emotional in fata unui Club A mai mult gol decat plin, asa cum era de asteptat.

Absenteismul la concert a fost justificat, de aceasta data, si de suprapunerea cu doua alte evenimente unde, fara indoiala, s-a cantat cu localul plin: Ab4 in Control si Omul Cu Sobolani pe terasa La Motoare.

Probabil ca publicul bucurestean nu merita o trupa ca Dekadens - un oras rece, blazat, pretentios si neprimitor, in care inovatia nu este niciodata apreciata. Din pacate, peisajul social-politic isi exercita infleunta si asupra scenei muzicale. Pentru a avea succes in cadrul scenei generic numita "underground" trebuie sa vii cu o eticheta clara, cu o incadrare stricta intr-un gen. Fara a fi hardcore sau punk, fara a fi indie sau NU metal, fara a fi post-punk sau electro, dar avand cate putin din fiecare, Dekadens nu aduna public pentru ca acesta nu este obisnuit decat cu clisee si generalizari.

Playlist-ul concertului a cuprins aproape tot "Kill And Tell"-ul, lipsind de pe acesta doar The Hunt si You Know. Au fost cantate si trei dintre cele patru piese "noi" - Neon Lights, Twilights si Babylon, care din pacate nu au apucat sa fie inregistrate cu vocea lui Becky.

Becky a trait si ea show-ul la intensitate maxima, rareori am vazut-o atat de energica. A parut ca scapa de o povara, probabil ca tensiunea psihica a ultimelor saptamani si-a spus cuvantul. Desi neasteptata, suntem siguri ca decizia extrema pe care a luat-o a fost bine gandita si, ne convine sau nu, trebuie sa recunoastem ca este perfect justificata.

Despartirea ar fi fost mult mai usoara in cazul unui concert nereusit; cu fiecare sunet si miscare golul lasat de plecarea solistei devenea tot mai clar si inevitabil. Ne vor lipsi profesionalismul, strictetea, cumpatarea, imaginea, miscarea scenica, accentul britanic, ne va lipsi chimia interioara si exterioara Dekadens si imaginea pe care ne-am creeat-o despre ei, cu sau fara voia lor.

Sa nu ne intristam insa prea mult. Atat Dekadens cat si Becky Elian merg mai departe. Dekadens cu o noua vocalista, pe care o vom cunoaste peste mai putin de o luna, iar Becky cu nou proiect muzical, in Canada, cu mai putin punk si mai mult synth pop. Sa ne bucuram pentru ce a fost si sa tragem concluziile care trebuie trase din frumoasa poveste Dekadens. Prima parte este departe de a avea un happy-end, incepe in curand cea de-a doua.

Implant Pentru Refuz @ Suburbia

mai 23rd, 2009 | By admin

IPR ne-au aratat inca o data ce inseamna un show adevarat, din toate punctele de vedere. Exceptand sonorizarea dubioasa din Suburbia, seara a fost una extrem de reusita, timisorenii find primiti cu un entuziasm maxim de publicul bucurestean, care nu i-a mai vazut de ceva vreme.

Cu un nou basist, cu o IPR Gherila fara Ochelari, Implant au fost insa la fel de proaspeti, sinceri si violenti cum speram sa fie. Anii trec, Implant Pentru Refuz raman. Si devin din ce in ce mai buni: muzica celor patru continua procesul de condensare, de retinere a elementelor care merita pastrate, devenind mult mai introspectiva si plina de continut, fara a pierde nimic din forta.

In deschidere au cantat cei de la Dwarf Planet. S-au potrivit, din punct de vedere muzical, in contextul serii, din pacate au avut parte de o sonorizare proasta si nu s-a inteles prea mult din ce au cantat. In rest, o trupa foarte promitatoare, cu un vocal excelent, si de la care asteptam anul acesta un album, dupa cum chiar ei ne-au transmis.

Cu un instrumental din ce in ce mai bun si cu un Freaky in mare forma, Implant ne-au delectat cu piese clasice, gustate la maxim de public, care a zguduit serios clubul. La propriu, parchetul din Suburbia transmitand vibratiile cat se poate de bine. Cei doi vocali, Vita si Bulbuc, au stat mai mult prin public, comunicarea dintre fani si formatie fiind atat de intensa pana la identificare. Fanii IPR raman pe baricade, intr-o perioada muzicala (si sociala) destul de sumbra, cu un absenteism ridicat la concerte si o dilatare sufocanta a muzicii indie si a metalului auto-suficient.

Au fost cantate: Solitor, X, Mental, Messages To Gods, Strike, Sidef, Mental, In Soare Deschis (de pe "Monolith"), Sub Zero, Relativ, Rezist, In Interior, IPR Gherila ( "Oameni Fara Fete"), Tacere Si Resemnare, Propaganda ("Culori"), alaturi de un superb executat medley Rage Against The Machine, pe final. Chemati de doua ori la bis, timisorenii au plecat de pe scena dand mana cu fanii, care au facut si ei un show comparabil cu cel de pe scena.

Fara a fi carcotasi, nu putem sa nu ne intrebam cati dintre fani pleaca de la concert cu o constientizare deplina a mesajului cat se poate de serios si real pe care il transmit Implant, si cati vin doar pentru "distractie". O data cu agravarea vizibila a peisajului social romanesc din ultimii ani, semnalele de alarma trase de trupe gen IPR nu mai par niste teribilisme. Asteptam de la aceasta generatie subterana daca nu sa schimbe ceva, macar sa evite prabusirea totala.

O paralela intre Luna Amara si Implant Pentru Refuz este fireasca. Doua trupe prietene, din "provincie", care au cucerit Bucurestiul si care raman, de ani buni, pe primele pozitii ale nescrisului top al muzicii underground. Iata ca ambele trupe au evoluat in aceeasi directie in ultima vreme, cum spuneam, interiorizandu-se vizibil. De la Sa Curga Bere Pe Bega la Mental este o diferenta comparabila cu cea de la Folclor la Sleepdisco, de pilda (ascultatorii celor doua formatii stiu despre ce vorbim).

Prea cerebrala si plina de continut pentru a fi doar hardcore, prea neslefuita (in sens pozitiv) pentru a fi NU metal, muzica IPR reprezinta un centru de greutate al muzicii autohtone. Fara intermitente, fara concesii, torturant de directa si acida, aceasta trezeste garantat constiinta adormita, acolo unde ea mai exista.

Chiar daca piesa cu titlul respectiv nu a fost inclusa aseara in playlist, concluzia serii este: rezistenta continua. Luati aminte.

Luna Amara @ The Silver Church

mai 9th, 2009 | By admin

Fara nici o exagerare, am asistat aseara la unul dintre cele mai tulburatoare momente din istoria muzicala autohtona. Luna Amara au lansat un album care reprezinta cu siguranta punctul culminant al carierei lor. Fara a neglija importanta enorma a discurilor precedente, noul material este primul care nu poate fi comparat cu absolut nimic. Este o interiorizare completa si dureroasa, usor nostalgica, o redescoperire a unor sentimente mereu existente dar eclipsate de cotidian. Luna Amara au oprit televizorul, telefonul si internetul si ne ofera, iata, ceva atat de personal incat devine general valabil.

Asa cum a mentionat si Nick, spre finalul show-ului, The Silver Church este singurul club profesionist din Romania, nu doar in ceea ce priveste sonorizarea. Jocurile de lumini, proiectiile, amenajarea spatiului, pana si toaletele: toate sunt surprinzatoare fata de conditiile cu care suntem obisnuiti. S-a investit foarte mult in acest local, si nu putem decat sa ne bucuram ca exista, iata, oameni care se intereseaza cu adevarat de scena muzicala care conteaza cu adevarat. Cu parere de rau, fata de The Silver Church, Fire, Suburbia, Control si toate celelalte par niste glume proaste.

Intensitatea show-ului de aseara a atins cote uluitoare. La final, aplauzele nu se mai sfarseau, trupa fiind chemata minute in sir pe scena, chiar dupa cele patru melodii cantate la bis, in timp ce se strangeau instrumentele. Rareori am vazut o asemenea reactie pozitiva a publicului. Este drept, si concertul a fost perfect, din toate punctele de vedere.

Playlist-ul a fost compus din toate piesele de pe "Don't Let your Dreams Fall Asleep", cantate chiar in ordinea de pe CD. Doua piese au fost cantate in prima auditie pentru bucuresteni (si a doua oara dupa concertul din Vama) si au lasat pe toata lumea cu gura cascata. Cu o durata de aproximativ 8 minute fiecare, compozitiile au aratat o latura extrem de experimentala a clujenilor, explorata pana acum doar pe piesa Din Cercuri (atentie, nu In Cercuri) de pe "Loc Lipsa".

La bis au fost cantate patru piese. Prima a fost varianta 2008 a piesei Mara, inclusa si ea pe album, ca bonus track, fara discursul introductiv a lui Nick de pe "Asfalt" care devenise parte din piesa. Parca ne lipseste si solo-ul fenomenal al lui Petru de pe varianta veche, oricum, coordonatele s-au schimbat si acesta nu-si mai avea loc in structura. Au urmat trei piese vechi: Albastru, Lume Oarba, si Gri Dorian, care este cantata la fiecare concert intr-o varianta modificata.

Fiecare cuvant din textele de pe noul album merita ascultat, simtit si inteles. Nu se mai pun intrebari, nu se mai propun raspunsuri sau solutii. Piesele sunt doar trairi, impresii, constatari. Elementul social nu dispare, dar vine intr-o forma complet diferita, vezi Hunt The Wire sau Deadends. Luna Amara par ca s-au desprins de orice, de tot, venind cu o clarviziune lirica impresionanta.

Mihnea Ferezan este omul potrivit la locul potrivit. Desi transformarea Luna Amara (ce-a de-a doua din istoria trupei, fiecare album fiind extrem de diferit stilistic) a inceput cu Vali Deac, Mihnea este cel care o finalizeaza. Cu siguranta, dupa prestatia de ieri seara, Mihnea a intrat definitiv in gratiile fanilor. Ar fi de prisos sa incercam sa descriem solo-urile lui Mihnea, incredibil ce se poate face cu o chitara... "Sunt un chitarist atipic" spunea Mihnea intr-un interviu luat de No.3, iata o auto-descriere concisa si exacta a elementului nou pe care el il aduce in Luna Amara.

Nu mai putin de patru chitare au fost ieri pe scena, insa nimic nu a fost in plus, tinand cont de complexitatea noilor compozitii. Mihnea Blidariu creste vazand cu ochii in ceea ce priveste chitara, extrem de inventiva si spontana, Nick Fagadar este inegalabil in ceea ce priveste electro-acustica iar despre Mihnea Ferezan tocmai v-am vorbit. Alaturi de acestia, a fost prezent si un invitat special - Victor Stoica, membru in The Others, care a cantat pe o chitara cu 12 corzi.

"Va cuprinde vreodata teama ca nu o sa mai aveti inspiratie sau ca va va seca originalitatea?" sunt intrebati Luna Amara intr-un interviu publicat in revista Sunete. O asemenea situatie pare, in contextul creativitatii continue dintre 1999 si 2009, imposibila. Iar cand vom ajunge sa traim asa ceva, totul va deveni mai pustiu, pentru ca Luna Amara sunt capabili sa creeze un sens acolo unde nu este, de fapt, nici unul.

"Thanks to everyone who dares to feel" a fost ultimul mesaj al serii, transmis pe ecranul de mare efect din spatele scenei. Cu acesta in minte, va invitam sa ascultati albumul. Daca nu ati fost la concert, il gasiti cu revista Sunete de luna aceasta. Asta daca nu il castigati pe No.3.