Alexandrina @ Bookfest – FOTO

Iunie 20th, 2009 | By admin

Highlight Kenosis @ Club A

Iunie 20th, 2009 | By admin

Seria de concerte Live Summer Nights a debutat aseara cu un show reusit, sustinut de PhenomenOn si mai ales Highlight Kenosis, aflati la cel de-al 50-lea concert din cariera. Ambele formatii au dat tot ce aveau mai bun, reusind sa le fie pe plac celor prezenti.

Despre PhenomenOn probabil ati auzit - o trupa formata din pusti de 11-17 ani, iubitori precoce ai muzicii metal, cu aptitudini instrumentale uluitoare. Acestia nu s-au sfiit sa cante coveruri dupa Neil Young - Rockin' In A Free World sau Metallica - Enter Sandman, fiind bisati de doua ori. Problema apare in ceea ce priveste compozitiile proprii, care desi contin unele riffuri inspirate, nu au nimic senzational.

Cat despre Highlight Kenosis, acestia au dovedit inca o data ca au reusit sa ajunga la un nivel foarte ridicat de profesionalism, dovedit si de constanta infailibila din prestatiile live.

Playlistul a continut 13 piese. In prima parte ne-au fost cantate creatiile pe care le cunoastem mai bine: I Found Myself In You, Final Warning, Empty Dreams, Flying Machine, It Wasn't Love, A Drop Of You, Shield Of Faith, Glowing, si instrumentala extrem de gustata de public - Fight The Evil. Au urmat 4 piese mai mult sau mai putin noi: Free From Agony, There Is No Sercret, If The World Is Going Down si To Do Is To Dare. Aceasta din urma a fost in prima auditie, Oana cantand cu foaia cu versuri in mana.

La finalul concertului am avut placerea de a urmari si o proiectie cu primul videoclip Highlight Kenosis - A Drop Of You. Fara complicatii inutile, acesta se pliaza perfect pe piesa, redand foarte bine ceea ce inseamna Highlight Kenosis, asa cum ii stim si ne plac. Videoclipul a fost apluadat, sentimentul general fiind ca toata lumea prezenta l-a agreat.

Seria de concerte Live Summer Nights continua in aceasta seara cu Tep Zepi.

Urma @ Silver Church

Iunie 5th, 2009 | By admin

Dupa 3 ani de pauza, Urma au revenit aseara, in fata a mai bine de 500 de fani, intr-o formula noua, cu piese in prima auditie si mult entuziasm. Concertul a fost precedat de o conferinta de presa, care a avut loc miercuri la Orange Concept Store si care nu a beneficiat de o participare la fel de numeroasa. Am filmat integral conferinta, o veti putea viziona cat de curand aici, pe No.3.

Una dintre putinele trupe din Romania care tind catre perfectiunea muzicala si armonia deplina a instrumentelor, Urma s-au asortat perfect cu The Silver Church, despre care v-am mai vorbit si care consideram ca este singurul loc din Bucuresti in care se poate sustine un concert in maniera profesionista.

Fara a pierde nimic din farmec, ceva s-a schimbat radical in muzica Urma. Plecarea lui Byron a fost suplinita prin aducerea a trei muzicieni separati (flaut/saxofon, voce, chitara solo), dar se simte in continuare. Aglomeratia de pe scena se reflecta si in muzica trupei, care a preluat numeroase influente si elemente inexistente in perioada pre-"Trend Off", rezultand intr-un amalgam sonor foarte dens si greu de definit.

Playlistul a fost unul cat se poate de generos, cuprinzand nu mai putin de 20 de piese, dintre care 4 in premiera absoluta, de pe viitorul album ("Lost End Found"): All Wrong, So Long, Terminus si To Love And Forget. Alaturi de acestea, am mai ascultat: Off My Wave, Comfort, This Time, Dirt Shine, Perfect Spot, Lonely Pub, Buy Me With A Coffee ("Nomad Rhymes"), How Long Does It Take, Get A Life, September, What I Am ("Anger As A Gift"), A Door To My World, Roll The Dice, Is It Fair, Slide, What Are Friends For ("Trend Off").

What Are Friends For, introdusa de Mani drept "cea mai trista piesa Urma", a inclus un solo de tobe al lui Domi caruia ar fi de prisos sa-i atasam vreun adjectiv, in timp ce What I Am a fost cantata in prima parte doar cu voce/chitara, ceilalti membri intrand pe scena la fix pentru a continua melodia. Cat despre piesele noi, acestea reprezinta o dezvoltare a ideilor incluse pe "Trend Off", o remodelare a acelorasi sonoritati astfel incat acestea sa dizolve si noile elemente.

Concertul s-a incheiat cu acordurile bine-cunoscute din Buy Me With A Coffee si cu publicul cantand versurile pe probabil cea mai populara si apreciata piesa Urma. Fara a reusi sa-l suplineasca pe Byron, cu un timbru vocal diferit de al acestuia, Catrinel, prima prezenta feminina in istoria Urma, s-a integrat foarte bine in mecanismul trupei, dublandu-l excelent pe Mani si contribuind din plin la imaginea si dinamica formatiei.

In concluzie, resuscitarea trupei Urma a fost un experiment cat se poate de reusit. Beneficiind de sprijinul total si neconditionat al fanilor, cei sapte (mai nou) muzicieni merg mai departe, catre un album, "Lost End Found", asteptat cu la fel de mult entuziasm ca si primele trei materiale.

Highlight Kenosis @ Fire – FOTO

Iunie 5th, 2009 | By admin

Dekadens @ Club A

Mai 30th, 2009 | By admin

Poate daca Dekadens nu ar fi sustinut turneul acela in Canada... Poate daca mai multi oameni care ii asculta in Winamp s-ar fi obosit sa vina la concerte... Dar deja nu mai conteaza. Becky Elian a incheiat conturile cu aceasta formatie si cu Romania, plecand spre alte locuri unde, speram, va avea publicul pe care il merita. Un show extrem de intens emotional in fata unui Club A mai mult gol decat plin, asa cum era de asteptat.

Absenteismul la concert a fost justificat, de aceasta data, si de suprapunerea cu doua alte evenimente unde, fara indoiala, s-a cantat cu localul plin: Ab4 in Control si Omul Cu Sobolani pe terasa La Motoare.

Probabil ca publicul bucurestean nu merita o trupa ca Dekadens - un oras rece, blazat, pretentios si neprimitor, in care inovatia nu este niciodata apreciata. Din pacate, peisajul social-politic isi exercita infleunta si asupra scenei muzicale. Pentru a avea succes in cadrul scenei generic numita "underground" trebuie sa vii cu o eticheta clara, cu o incadrare stricta intr-un gen. Fara a fi hardcore sau punk, fara a fi indie sau NU metal, fara a fi post-punk sau electro, dar avand cate putin din fiecare, Dekadens nu aduna public pentru ca acesta nu este obisnuit decat cu clisee si generalizari.

Playlist-ul concertului a cuprins aproape tot "Kill And Tell"-ul, lipsind de pe acesta doar The Hunt si You Know. Au fost cantate si trei dintre cele patru piese "noi" - Neon Lights, Twilights si Babylon, care din pacate nu au apucat sa fie inregistrate cu vocea lui Becky.

Becky a trait si ea show-ul la intensitate maxima, rareori am vazut-o atat de energica. A parut ca scapa de o povara, probabil ca tensiunea psihica a ultimelor saptamani si-a spus cuvantul. Desi neasteptata, suntem siguri ca decizia extrema pe care a luat-o a fost bine gandita si, ne convine sau nu, trebuie sa recunoastem ca este perfect justificata.

Despartirea ar fi fost mult mai usoara in cazul unui concert nereusit; cu fiecare sunet si miscare golul lasat de plecarea solistei devenea tot mai clar si inevitabil. Ne vor lipsi profesionalismul, strictetea, cumpatarea, imaginea, miscarea scenica, accentul britanic, ne va lipsi chimia interioara si exterioara Dekadens si imaginea pe care ne-am creeat-o despre ei, cu sau fara voia lor.

Sa nu ne intristam insa prea mult. Atat Dekadens cat si Becky Elian merg mai departe. Dekadens cu o noua vocalista, pe care o vom cunoaste peste mai putin de o luna, iar Becky cu nou proiect muzical, in Canada, cu mai putin punk si mai mult synth pop. Sa ne bucuram pentru ce a fost si sa tragem concluziile care trebuie trase din frumoasa poveste Dekadens. Prima parte este departe de a avea un happy-end, incepe in curand cea de-a doua.

Implant Pentru Refuz @ Suburbia

Mai 23rd, 2009 | By admin

IPR ne-au aratat inca o data ce inseamna un show adevarat, din toate punctele de vedere. Exceptand sonorizarea dubioasa din Suburbia, seara a fost una extrem de reusita, timisorenii find primiti cu un entuziasm maxim de publicul bucurestean, care nu i-a mai vazut de ceva vreme.

Cu un nou basist, cu o IPR Gherila fara Ochelari, Implant au fost insa la fel de proaspeti, sinceri si violenti cum speram sa fie. Anii trec, Implant Pentru Refuz raman. Si devin din ce in ce mai buni: muzica celor patru continua procesul de condensare, de retinere a elementelor care merita pastrate, devenind mult mai introspectiva si plina de continut, fara a pierde nimic din forta.

In deschidere au cantat cei de la Dwarf Planet. S-au potrivit, din punct de vedere muzical, in contextul serii, din pacate au avut parte de o sonorizare proasta si nu s-a inteles prea mult din ce au cantat. In rest, o trupa foarte promitatoare, cu un vocal excelent, si de la care asteptam anul acesta un album, dupa cum chiar ei ne-au transmis.

Cu un instrumental din ce in ce mai bun si cu un Freaky in mare forma, Implant ne-au delectat cu piese clasice, gustate la maxim de public, care a zguduit serios clubul. La propriu, parchetul din Suburbia transmitand vibratiile cat se poate de bine. Cei doi vocali, Vita si Bulbuc, au stat mai mult prin public, comunicarea dintre fani si formatie fiind atat de intensa pana la identificare. Fanii IPR raman pe baricade, intr-o perioada muzicala (si sociala) destul de sumbra, cu un absenteism ridicat la concerte si o dilatare sufocanta a muzicii indie si a metalului auto-suficient.

Au fost cantate: Solitor, X, Mental, Messages To Gods, Strike, Sidef, Mental, In Soare Deschis (de pe "Monolith"), Sub Zero, Relativ, Rezist, In Interior, IPR Gherila ( "Oameni Fara Fete"), Tacere Si Resemnare, Propaganda ("Culori"), alaturi de un superb executat medley Rage Against The Machine, pe final. Chemati de doua ori la bis, timisorenii au plecat de pe scena dand mana cu fanii, care au facut si ei un show comparabil cu cel de pe scena.

Fara a fi carcotasi, nu putem sa nu ne intrebam cati dintre fani pleaca de la concert cu o constientizare deplina a mesajului cat se poate de serios si real pe care il transmit Implant, si cati vin doar pentru "distractie". O data cu agravarea vizibila a peisajului social romanesc din ultimii ani, semnalele de alarma trase de trupe gen IPR nu mai par niste teribilisme. Asteptam de la aceasta generatie subterana daca nu sa schimbe ceva, macar sa evite prabusirea totala.

O paralela intre Luna Amara si Implant Pentru Refuz este fireasca. Doua trupe prietene, din "provincie", care au cucerit Bucurestiul si care raman, de ani buni, pe primele pozitii ale nescrisului top al muzicii underground. Iata ca ambele trupe au evoluat in aceeasi directie in ultima vreme, cum spuneam, interiorizandu-se vizibil. De la Sa Curga Bere Pe Bega la Mental este o diferenta comparabila cu cea de la Folclor la Sleepdisco, de pilda (ascultatorii celor doua formatii stiu despre ce vorbim).

Prea cerebrala si plina de continut pentru a fi doar hardcore, prea neslefuita (in sens pozitiv) pentru a fi NU metal, muzica IPR reprezinta un centru de greutate al muzicii autohtone. Fara intermitente, fara concesii, torturant de directa si acida, aceasta trezeste garantat constiinta adormita, acolo unde ea mai exista.

Chiar daca piesa cu titlul respectiv nu a fost inclusa aseara in playlist, concluzia serii este: rezistenta continua. Luati aminte.

Luna Amara @ The Silver Church

Mai 9th, 2009 | By admin

Fara nici o exagerare, am asistat aseara la unul dintre cele mai tulburatoare momente din istoria muzicala autohtona. Luna Amara au lansat un album care reprezinta cu siguranta punctul culminant al carierei lor. Fara a neglija importanta enorma a discurilor precedente, noul material este primul care nu poate fi comparat cu absolut nimic. Este o interiorizare completa si dureroasa, usor nostalgica, o redescoperire a unor sentimente mereu existente dar eclipsate de cotidian. Luna Amara au oprit televizorul, telefonul si internetul si ne ofera, iata, ceva atat de personal incat devine general valabil.

Asa cum a mentionat si Nick, spre finalul show-ului, The Silver Church este singurul club profesionist din Romania, nu doar in ceea ce priveste sonorizarea. Jocurile de lumini, proiectiile, amenajarea spatiului, pana si toaletele: toate sunt surprinzatoare fata de conditiile cu care suntem obisnuiti. S-a investit foarte mult in acest local, si nu putem decat sa ne bucuram ca exista, iata, oameni care se intereseaza cu adevarat de scena muzicala care conteaza cu adevarat. Cu parere de rau, fata de The Silver Church, Fire, Suburbia, Control si toate celelalte par niste glume proaste.

Intensitatea show-ului de aseara a atins cote uluitoare. La final, aplauzele nu se mai sfarseau, trupa fiind chemata minute in sir pe scena, chiar dupa cele patru melodii cantate la bis, in timp ce se strangeau instrumentele. Rareori am vazut o asemenea reactie pozitiva a publicului. Este drept, si concertul a fost perfect, din toate punctele de vedere.

Playlist-ul a fost compus din toate piesele de pe "Don't Let your Dreams Fall Asleep", cantate chiar in ordinea de pe CD. Doua piese au fost cantate in prima auditie pentru bucuresteni (si a doua oara dupa concertul din Vama) si au lasat pe toata lumea cu gura cascata. Cu o durata de aproximativ 8 minute fiecare, compozitiile au aratat o latura extrem de experimentala a clujenilor, explorata pana acum doar pe piesa Din Cercuri (atentie, nu In Cercuri) de pe "Loc Lipsa".

La bis au fost cantate patru piese. Prima a fost varianta 2008 a piesei Mara, inclusa si ea pe album, ca bonus track, fara discursul introductiv a lui Nick de pe "Asfalt" care devenise parte din piesa. Parca ne lipseste si solo-ul fenomenal al lui Petru de pe varianta veche, oricum, coordonatele s-au schimbat si acesta nu-si mai avea loc in structura. Au urmat trei piese vechi: Albastru, Lume Oarba, si Gri Dorian, care este cantata la fiecare concert intr-o varianta modificata.

Fiecare cuvant din textele de pe noul album merita ascultat, simtit si inteles. Nu se mai pun intrebari, nu se mai propun raspunsuri sau solutii. Piesele sunt doar trairi, impresii, constatari. Elementul social nu dispare, dar vine intr-o forma complet diferita, vezi Hunt The Wire sau Deadends. Luna Amara par ca s-au desprins de orice, de tot, venind cu o clarviziune lirica impresionanta.

Mihnea Ferezan este omul potrivit la locul potrivit. Desi transformarea Luna Amara (ce-a de-a doua din istoria trupei, fiecare album fiind extrem de diferit stilistic) a inceput cu Vali Deac, Mihnea este cel care o finalizeaza. Cu siguranta, dupa prestatia de ieri seara, Mihnea a intrat definitiv in gratiile fanilor. Ar fi de prisos sa incercam sa descriem solo-urile lui Mihnea, incredibil ce se poate face cu o chitara... "Sunt un chitarist atipic" spunea Mihnea intr-un interviu luat de No.3, iata o auto-descriere concisa si exacta a elementului nou pe care el il aduce in Luna Amara.

Nu mai putin de patru chitare au fost ieri pe scena, insa nimic nu a fost in plus, tinand cont de complexitatea noilor compozitii. Mihnea Blidariu creste vazand cu ochii in ceea ce priveste chitara, extrem de inventiva si spontana, Nick Fagadar este inegalabil in ceea ce priveste electro-acustica iar despre Mihnea Ferezan tocmai v-am vorbit. Alaturi de acestia, a fost prezent si un invitat special - Victor Stoica, membru in The Others, care a cantat pe o chitara cu 12 corzi.

"Va cuprinde vreodata teama ca nu o sa mai aveti inspiratie sau ca va va seca originalitatea?" sunt intrebati Luna Amara intr-un interviu publicat in revista Sunete. O asemenea situatie pare, in contextul creativitatii continue dintre 1999 si 2009, imposibila. Iar cand vom ajunge sa traim asa ceva, totul va deveni mai pustiu, pentru ca Luna Amara sunt capabili sa creeze un sens acolo unde nu este, de fapt, nici unul.

"Thanks to everyone who dares to feel" a fost ultimul mesaj al serii, transmis pe ecranul de mare efect din spatele scenei. Cu acesta in minte, va invitam sa ascultati albumul. Daca nu ati fost la concert, il gasiti cu revista Sunete de luna aceasta. Asta daca nu il castigati pe No.3.

FDC @ Big Mamou

Mai 8th, 2009 | By admin

Big Mamou se distinge de alte cluburi prin atmosfera intima datorata spatiului mai redus si obiceiului de a se sta jos la concerte, practica provenita din specificul jazz/blues al localului si imprumutata si la concertele rock. Scena acestui club este o adevarata rampa de lansare; aici au sansa de a canta, mai mereu, trupe noi si necunoscute din diverse zone muzicale.

Despre invitatii de aseara, FDC, nu putem spune ca sunt o trupa tocmai noua: canta inca din 2006, dar s-au pus serios pe treaba de putin timp, dupa ce au experimentat mai multe formule. Cert este ca sunt pe drumul cel bun - clubul Big Mamou s-a umplut aseara, publicul a aplaudat, s-a simtit bine si a cerut insistent bis. Combinatia de rock alternativ, pop si elemente progressive are toate sansele sa prinda.

Fabrica de Ciocolata s-a pus in miscare repede, in jur de ora 21:30. S-a inceput cu un intro instrumental care a scos in evidenta dihotomia din muzica trupei: fara vocea Dianei, FDC suna cu totul altfel. Solista este, in final, cea care da marca si stabileste directia, profitand, fireste, de un background puternic. Faptul ca FDC nu adera, totusi, la scena tipica de alternative-underground din Romania a fost demonstrat si de cover-ul dupa Amy Winehouse - Back To Black, o artista cat se poate de mainstream si de ne-alternativa.

Sonorizarea a fost buna. Un singur repros, in ceea ce priveste chitara solo, al carei volum ar fi trebuit sa fie ceva mai sus. Au mai fost ceva probleme cu un cablu, schimbat insa la timp - in rest, totul a sunat cum ar trebui.

Piesele, cu structuri si refrene pop, nu duc lipsa nici de distors. De altfel, unul dintre punctele forte ale trupei este colaborarea dintre cele doua chitare: acordurile semi-acustice ale lui Razvan pun foarte bine in valoare riff-urile si solo-urile lui Stefan Papin. Cele doua se reliefeaza reciproc, avand la baza un bas solid si tobe variate, care merita si ele toata atentia. Desi similare, alcatuite din aceleasi elemente dar intr-o alta asezare, piesele FDC nu sunt deloc monotone. Vocea Dianei umple toate golurile din instrumentatie, finalizand compozitiile.

De la concert la concert, este evident ca FDC progreseaza. Atmosfera relaxata si amicala de la concerte sporeste si ea gradul de interes al publicului. Fabrica de Ciocolata isi continua mersul lent, dar sigur.

Daca nu ati ajuns la concert, dar v-am facut curiosi, vin cat de curand si filmarile. Pana atunci, www.myspace.com/fdcspace si www.trupafdc.ro va stau la dispozitie.

Amber Smith @ Suburbia

Mai 7th, 2009 | By admin

Nu s-a vorbit degeaba atat despre ei: Amber Smith sunt cu siguranta senzationali. Poti sa nu ai nimic de-a face cu muzica indie, nu ai insa cum sa negi ca ungurii au ce arata. O muzica axata pe sectia ritmica tobe-bas si pe vocea grava, aducand aminte, pe alocuri, de Placebo, Muse sau chiar Depeche Mode. Este indie si totusi este mai mult de atat, Amber Smith chiar isi propun sa demonstreze ceva, spre deosebire de cea mai mare parte a trupelor de gen. Se vede ca este o trupa culta, care isi trage seva din new wave si post punk, avand la baza o cultura muzicala fara de care nu poti intreprinde prea multe.

Din pacate, Suburbia a fost mai mult gol decat plin, doar aproximativ 50 de persoane fiind prezente la concert. Si aceia pareau aterizati, in mare parte, intamplator si cu cantitati mari de alcool la bord, astfel incat sa aplaude pe oricine ar fi urcat pe scena. Paradoxal, indie-ul este un gen extrem de popular printre tinerii bucuresteni. Reactia unui membru TBA Crew, cei care s-au ocupat cu organizarea, imediat dupa concert, este cat se poate de elocventa: "E clar, nu mai trimit trupe la Bucuresti."

Amber Smith ar fi meritat mult mai mult, oricum, si-au facut treaba cum stiau mai bine, ca niste adevarati profesionisti. De ce nu a fost lume? Sunt o serie de motive: frecventa mare de concerte in Bucuresti, ziua aleasa (miercuri), mentalitatea ascultatorului roman care prefera sa vada aceeasi trupa de n ori, in loc sa experimenteze si alte nume. Cert este ca daca o trupa ca Amber Smith, care in Ungaria a cantat si in fata a 1000 de oameni, nu reuseste sa adune lume, nu ne putem astepta sa vedem prea des formatii de calibrul acestora in capitala.

15 Grade au fost un opening-act potrivit. O trupa dinamica, formata din instrumentisti foarte buni, care s-a incadrat bine in tematica serii. Nu au cantat mult, nici nu prea aveau cui, dar au fost placuti auzului: solo-uri excelente de tobe si chitara, un cover dupa Blink 182 - All The Small Things, multa determinare pe scena. Si membrii trupei Amber Smith au parut ca urmaresc interesati concertul, parand sa guste muzica bucurestenilor.

Amber Smith au inceput sa cante undeva in jurul orei 23:45. S-au miscat repede in amplasarea si reglarea instrumentelor, cu toate ca au venit pana si cu tobele dupa ei. Sonorizarea a fost buna, s-au mai facut ceva reglaje din mers, oricum, urechea ascultatorului nu a avut de suferit. Organizarea, in ansamblu, a fost ca de obicei in Suburbia, excelenta, clubul dovedindu-ne inca o data ca este printre putinele localuri profesioniste din Bucuresti.

Ungurii au venit, fireste, si cu un stand de merchandising dupa ei. Suntem curiosi daca s-a vandut vreun CD. In alta ordine de idei, playlist-ul a cuprins piese de pe toate cele trei albume ("Hello Sun", "Reprint", cat si noul "Introspective"). De altfel, titlul celui de-al treilea album este cat se poate de reprezentativ pentru muzica trupei: "introspective". O muzica suficienta sie insasi, piese care se reflecta spre interior - tocmai de aceea Amber Smith au dat totul pe scena... chiar daca nu prea aveau cui. O trupa adevarata isi traieste muzica la maxim, indiferent de contextul extern.

Si ca look, Amber Smith impresioneaza. Fara a fi "in trend"-ul indie, cei cinci au un stil propriu absolut fermecator. Fiecare element legat de formatie este original, tocmai pentru ca nu este regizat. Amber Smith sunt prea buni ca sa aiba nevoie sa imite o trupa, un look, un curent.

Urmeaza inca doua concerte in Romania pentru Amber Smith: 7 mai - Timisoara, The Note (alaturi de Survolaj) si 8 mai - Cluj Napoca, Roland Garros (alaturi de Vive La Noiz si Jokerman). Suntem siguri ca aceste concerte vor fi la fel de reusite din punct de vedere muzical, speram ca si feedback-ul din partea publicului sa fie altul. Multumim organizatorilor pentru initiativa si formatiei Amber Smith pentru profesionalismul, respectul si muzica excelenta cu care ne-au delectat!

Highlight Kenosis @ Fire Club

Mai 1st, 2009 | By admin

Highlight Kenosis au fost invitati aseara in Fire Club, in deschidere la trupa Act. Publicul, venit in cea mai mare parte pentru acestia din urma si amator de metale ceva mai grele, a reactionat foarte bine la muzica HK. Precizia instrumentala si minutiozitatea pieselor au fost elementele cu care Highlight au cucerit, ca de obicei, publicul.

Inainte de concert am schimbat cateva cuvinte cu Matei Damian-Ulmu, chitaristul si compozitorul trupei, de la care am aflat ca peste aproximativ o luna va avea loc lansarea primului album Highlight Kenosis. Titlul acestuia nu s-a hotarat inca, s-a renuntat insa la varianta initiala, "I Found Myself In You". Piesele sunt cele pe care le stiam, numai ca vor fi imprimate pe CD variante masterizate tocmai in Suedia. De asemenea, se va filma, cat de curand, si un videoclip, cel mai probabil la piesa Fly Machine.

Ca de obicei, Oana, Matei, Dragos si John au urcat pe scena plini de entuziasm, facand un show excelent. Sonorizarea a lasat un pic de dorit, chitara fiind cam tare iar vocea Oanei prea incet. Nu este prima data cand vocea Oanei nu se aude cum ar trebui, si este pacat, pentru ca avem ce auzi.

Au fost cantate 12 piese, dintre care doua in prima auditie: Free From Agony si There Is No Secret, precedate de una aproape la fel de noua, in a treia sau a patra auditie - Marching To Hell. Toate compozitiile noi marcheaza o evolutie catre un sound mai dur, cu mai putin din melodicitatea cu care ne obisnuisera pe primele piese. Identitatea si ideologia Highlight Kenosis prind contur tot mai bine, la fel si publicul-tinta.

In rest, au mai fost cantate: I Found Myself In You, Final Warning, Empty Dreams, Flying Machine, It Wasn't Love, A Drop Of You, Thank You For Leaving Me, Glowing si Fight The Evil. John Ciurea nu si-a mai parasit tobele, de aceasta data, piesa pe care el o canta la chitara nefiind inclusa in playlist.

Unul dintre principalele atuuri HK este constanta. Indiferent de loc, public si context, Highlight Kenosis canta bine si se comporta extrem de profesionist. Desi, inevitabil, prin complexitate si atmosfera generala, muzica celor patru se apropie mai mult de comunitatea metal, HK vor ramane intotdeauna o trupa atipica, departe de orice cliseu muzical si de imagine. Desi ideile promovate in cadrul pieselor ar putea fi considerate de unii drept repetitive, ar fi superficial sa judecam trupa prin prisma acestora.

Din pacate, trebuie sa recunoastem ca odata cu disparitia clapelor lui Berehoi, se simte un gol in angrenajul trupei. Cel mai bine s-a observat aseara, pe instrumentala Fight The Evil, o compozitie altfel geniala, dar care fara clape pare incompleta.

Plecarea lui Berehoi, urmata de cea a lui Vali Deac din Luna Amara si, mai recent, a solistului Bogdan Rusu din Tep Zepi sunt toate pierderi extrem de grele, si, in ciuda optimismului afisat de fostii colegi ai acestora, este destul de clar ca plecarea unui membru important dintr-o formatie inseamna incheierea definitiva si ireversibila a unei perioade. Poate, in cel mai bun caz, va incepe o noua perioada, si mai buna, dar cert este ca nimic nu va mai fi la fel, oricat s-ar incerca sa se creeze aceasta impresie.

Pe 9 mai, Highlight Kenosis vor sustine un concert in Bulgaria, in localitatea Kyustendil. Urmatorul concert in Bucuresti va fi, probabil, chiar lansarea de album, despre care vom reveni cu mai multe detalii cat de curand.

Tep Zepi @ Control

Aprilie 30th, 2009 | By admin

Ora de incepere, anuntata ca fiind 20:00, a fost pana la urma 22:30, dar a meritat din plin asteptarea. La fel cum a meritat sa asteptam aproape doi ani primul album Tep Zepi, "Son Of A Dollar And A Song", lansat aseara in Control, fara surle si trambite dar cu un concert extrem de reusit.

Cat despre intarziere, membrii trupei nu au avut de ales: la ora 20:00 nu era mai nimeni in Control. Avem de-a face aici cu o situatie similara cu dilema "cine a fost primul, oul sau gaina?". Oamenii vin la concerte tarziu pentru ca nu se respecta ora de incepere, iar ora de incepere nu se respecta pentru ca oamenii vin tarziu la concerte...

Tep Zepi au venit bine pregatiti. Nu numai muzical vorbind; CD-urile au fost incluse in pretul biletului iar fanii au putut cumpara de la intrare si tricouri, realizate mult mai profesionist fata de cele de la lansarea "Retrofetish". A fost prezent si noul manager al trupei, Andrei Zodie, destul de implicat in desfasurarea evenimentului.

Dintre invitatii anuntati, nu au mai fost prezenti pana la urma decat cei de la Rain District, care au facut insa cat toti la un loc. Mai intai, Alex Purje a cantat alaturi de Tep Zepi o varianta prelungita a piesei Strange Nance. Vocile celor doi s-au completat foarte bine, Bogdan executand varianta standard iar Purje ondulandu-si inconundabila voce, peste.

Dupa acest moment, Bogdan, Mihnea, Vava si Vlad au coborat de pe scena, lasandu-le locul celor de la Rain District. Nu au au cantat decat o piesa, insa aceasta a fost atat de bine executata incat, cu siguranta, fiecare fan Tep Zepi ii va tine minte. Piesa s-a numit Fade Away si nu va intra pe viitorul album Rain District, fiind pregatita special pentru aceasta ocazie. A fost o compozitie ceva mai heavy decat ceea ce ne obisnuisera baietii, simtindu-se influentele Seattle aduse de Purje care, oricum, a reinventat aceasta trupa.

Playlist-ul Tep Zepi a cuprins nu mai putin de 19 piese, cam tot ce a compus formatia pana acum (cu mici exceptii): Mamut, In Curand Printre Voi, Tulpa, Machiaj, Toti La Fel, Would You, Strange Nance, Contact, Face Down, First, Tevanov's Whore, Synchronize Yourself, Repetent, Impuls Mental si Delir, plus cover-urile Down (Stone Temple Pilots), Lost Art Of Keeping A Secret si No One Knows (Queens Of The Stone Age).

S-a revenit si la bis, fiind cantate doar trei din cele patru piese notate pe foaia de playlist pentru aceasta situatie: Alarma (care, in mod surprinzator, nu se regaseste pe album, desi Bogdan ne-o prezinta mereu ca pe favorita lui, indemnandu-ne insistent sa ne concentram asupra versurilor), Love Me Two Times (cover The Doors, pliat perfect pe stilul Tep Zepi) si Walk On By, renuntandu-se la Vinil.

Daca, in ansamblu, Control-ul este un club destul de prost organizat, trebuie sa recunoastem ca macar sonorizarea de aseara a fost una excelenta. Poate doar chitara lui Mihnea trebuia un pic mai tare, dar, oricum, nu a fost prezent nici un element care sa deranjeze urechile ascultatorilor, sunetul iesind din boxe si amp-uri foarte clar si la un volum optim.

Membrii Tep Zepi au parut destul de dezamagiti de prezenta slaba a publicului, mai ales ca veneau dupa un concert la Cluj Napoca cu clubul plin, care i-a facut, dupa cum spunea Vava, sa se simta intr-adevar ca o trupa "cunoscuta". Intr-adevar, situatia este una foarte ciudata, mai ales in conditiile in care concertul a avut parte de o promovare buna, aparand pana si pe monitoarele din statiile de metrou.

Am avut, asadar, parte de o lansare cel putin la fel de reusita ca cea "Retrofetish", chiar daca publicul a fost mult mai redus numeric. Acum ramane sa ne concentram asupra albumului propriu-zis, care este, fara indoiala, unul dintre cele mai originale si puternice produse ale muzicii romanesti de dupa Revolutie. Vom reveni cu o cronica a albumului si cu filmarile de aseara, cat de curand.

Luna Amara @ Suburbia

Aprilie 24th, 2009 | By admin

Mihnea Ferezan si-a facut ieri debutul alaturi de Luna Amara, pe scena clubului Suburbia, intr-un concert extrem de antrenant, prelungit pana dupa ora 1 noaptea.

Seara a fost deschisa de Kinethics, o trupa cvasi-necunoscuta, dar care s-a prezentat cu un grup de sustinatori foarte dedicat si galagios, incluzand cameramani si fotografi care nu s-au sfiit sa se plimbe pe scena mai tot timpul concertului. Multe plete, solo-uri, si o atmosfera generala care aducea aminte suspect de mult de Metallica sau Guns'N'Roses; in fine, o muzica potrivita pentru nostalgicii rock'n'roll.

Conflict Mental au fost ceva mai originali, dialogand cu publicul intr-un mod foarte sincer si direct si venind cu idei interesante, incorporate intr-un hardcore primitiv si brutal. O trupa deloc prietenoasa, bine-venita intr-un peisaj muzical dominat de clisee "indie".

Evident, putini s-au concentrat asupra trupelor din deschidere, toata lumea asteptand Luna Amara si, mai ales, pe noul chitarist al acestora. Repetand mai mult pentru lansarea noului album, acusticul "Don't Let Your Dreams Fall Asleep", Mihnea Ferezan nu a avut timp sa invete prea multe piese. Asadar, spre fericirea fanilor, playlist-ul a fost compus exclusiv din piese de pe "Asfalt" si "Loc Lipsa".

S-a inceput cu Gri Dorian (de obicei aceasta incheia concertele), au urmat Somn, In Cercuri, Ego Nr. 4, The Hand That Feeds (cover Nine Inch Nails), Albastru, Dizident, Lume Oarba... Dupa foarte mult timp a fost cantata Cui Si Spin, din pacate, intr-o varianta modificata, mai rapida, care a stricat cam tot farmecul piesei. Pentru final a fost lasata Loc Lipsa, cu un solo prelungit si foarte reusit al lui Mihnea Ferezan.

Acesta a fost, de altfel, foarte bine primit de fani, si aplaudat indelung la final. Mihnea a reusit sa nu schimbe prea mult piesele, a cantat impecabil, iesind in evidenta doar atunci cand trebuia si punandu-si amprenta asupra solo-urilor, fara a dauna unitatii trupei. Se intrevede, credem noi, o colaborare fructuoasa intre nucleul inseparabil Luna Amara (Mihnea Blidariu - Nick - Razvan - Sorin) si cel de-al treilea chitarist care li se alatura.

Nu a lipsit nici bis-ul, format din doua piese de pe albumul de debut, poate cele mai populare ale trupei: Rosu Aprins - cantata acustic, doar de Nick, Mihnea Blidariu si public, si Folclor - dedicata tinerilor din Basarabia si trezind, inevitabil, nostalgii. Mihnea si-a amintit despre o interpretare a acestei piese la primul concert Luna Amara, in deschidere la Zdob si Zdub, neuitand sa mentioneze ca acestia din urma canta, mai nou, pentru Vladimir Voronin si regimul comunist de la Chisinau.