Luna Amara si Evo @ Control

Noiembrie 22nd, 2009 | By herminedirt

La aproximativ doua saptamani de la ultima cantare in Bucuresti, Luna Amara au revenit vineri seara in capitala, umpland clubul Control si dovedind inca o data ca sunt cea mai asteptata trupa de provincie de catre publicul bucurestean. Daca faptul ca Luna Amara sustin un concert intr-o seara de vineri nu era de ajuns sa va faca sa va deplasati pana in Control, atunci cu siguranta adaugarea in context a irezistibilei trupe Evo a facut diferenta.

Datorita limitei de timp impusa de club, concertul a inceput cu o intarziere foarte mica, de doar 20-25 de minute. Daca ii stiti pe cei de la Evo din ceva concerte mai vechi, este timpul sa-i revedeti pe scena pentru un update al situatiei. Teodora si Cosmin, nucleul de baza al formatiei, alaturi de cei doi membri cooptati in acest an, au trecut la treburi serioase, interpretand un "western new metal" (cum il denumesc ei) plin de energie, forta si maturitate stilistica.

Evo au cantat destul de putin si desi nu au trecut neobservati, ar fi meritat ceva mai multa atentie din partea publicului, care insa era deja cu gandul la Luna Amara. In orice caz, primul album Evo, "Soundscape", se anunta un must-have pentru orice ascultator de alternative, piesa 'Freedom Rope' spunand multe despre capacitatile de compozitie si interpretare ai celor patru. "EVO will continue to exist as long as we have the energy to pick up our instruments and play, because what we share in EVO is not just a band or a sound...it's the natural course of our expression as musicians, it is our evolution as artists and people, on and off stage" - spun membrii formatiei pe pagina de Reverbnation. Aceasta este si impresia lasata pe scena - o armonie si seninatate deplina. Speram ca noua formula s-a asezat si Evo sa continue sa-si faca treaba, pentru ca stiu exact ce au de facut.

Orice trupa cu mai multi ani de activitate in spate dobandeste un renume dar, simultan, si o povara deloc de neglijat. Aceasta trebuie sa mentina un nivel ridicat si este in permanenta condamnata la compararea celor mai recente materiale cu cele de referinta din trecut. Luna Amara au reusit, pana in prezent, sa nu dea gres. Toate cele trei albume au fost experimente reusite iar acum toata lumea asteapta urmatorul disc, pentru a vedea daca Luna Amara mai au forta de a impresiona. Oricum, pana la un nou material va mai trece ceva timp, singura piesa noua cantata constant live fiind 'Bathtub Glory', care nu a lipsit nici aseara.

Playlistul a inceput cu 'Luni De Fiere', piesa ce nu a mai fost cantata live de mai bine de un an. Nu am mai avut privilegiul de a asculta 'Asfalt', ca la ultimele doua show-uri (o piesa cu o forta destructiva impresionanta si inegalabila), a fost cantata in schimb, din nou, 'Stare De Gratie'. In rest, nici o abatere de la playlistul tipic din ultima vreme. Mihnea si Nick au fost destul de vorbareti, interactionand cu publicul in repetate randuri si referindu-se, fireste, la campania electorala si votarea de duminica.

La capitolul sonorizare au fost cateva probleme minore, care nu au afectat insa buna desfasurare a concertului. Felicitari clubului Control pentru angajarea a doi body-guarzi care stiau despre ce este vorba in context si care nu au incercat sa opreasca manifestarile publiului ci doar sa le tina sub control. Este o atitudine care ar trebui sa serveasca drept model pentru gorilele din alte cluburi bucurestene.

Razvan a purtat aseara un tricou cu Ulver (Norvegia, black metal/experimental/folk-metal/ambient) iar Sorin unul cu Mastodon (SUA, sludge metal). Acestea exprima clar noile interese ale formatiei, care a renuntat intre timp la orice reminiscente grunge, concentrandu-se pe un alternative metal plin de substanta cu radacini foarte interesant de cercetat.

Sophisticated Lemons si Blister Blue @ Mojo

Noiembrie 20th, 2009 | By herminedirt

Rezistenta alternativa nu cedeaza si, iata, continua sa programeze in ultima vreme concerte din ce in ce mai crescute din punct de vedere calitativ, in ciuda participarii invers proportionale publicului. Seria de concerte "One Day Live - Mojo Sessions" a debutat aseara in compania selecta a doua trupe tinere si pline de inspiratie, care au testat la maxim instalatia de sonorizare din noul si promitatorul club Mojo.

Sophisticated Lemons au deschis show-ul cu o muzica, intr-adevar, sofisticata, dar deloc acra. Personalitatea muzicala a formatiei este deja foarte bine definita, trimitand la trupe precum Arctic Monkeys sau The Strokes, prin combinatia de indie si variatiunile pe aceasta tema. Faptul ca o trupa atat de tanara a ajuns foarte repede sa cante in deschidere la OCS sau Go To Berlin spune multe despre seriozitatea si aptitudinile muzicale ale lui Andu Iosif (bas), Andrei Popa (tobe), Andrei Dragusanu (chitara solo, backing vocals) si Radu Osaciuc (voce, chitara ritmica).

Blister Blue nu sunt, in nici un caz, formatia ideala pentru un sunetist. Dupa ce in Fabrica au fost priviti cam stramb dupa ce au izbit microfonul si chitara de scena, si aseara formatia a avut probleme la soundcheck, Alex Ispas fiind atentionat sa o lase mai moale cu feedback-ul. Fireste (nici nu se putea altfel), formatia a inceput concertul printr-un jam asurzitor de cateva minute, dupa ce Alex si-a "cerut scuze" ca au deranjat la soundcheck.

Pare un omulet retras si timid, dar cand se urca pe scena, Alex Ispas devine un front-man incredibil, cum rareori am avut ocazia sa vedem in Romania. Da un impuls enorm formatiei, amplificand la maxim violenta fonica monstruoasa iar vocea sa trece brusc de la o sensibilitate pop la urlete guturale care suna de parca acesta ar avea cioburi de sticla in gatlej.

In anii '80, punk-ul anilor '70 si grunge-ul anilor '90 se intalneau intr-o perioada de tranzitie in care a aparut muzica indie. Formatii precum Sonic Youth, Scratch Acid, The Pixies, Dinosaur Jr, Hüsker Dü sau Big Black au fost intr-o continua intrecere cu propriile capacitati, refuzand sa se incadreze in tiparele muzicale pre-stabilite si asumandu-si o libertate totala de expresie artistica. In Romania, la acea vreme se asculta Angela Similea. Iata, ca in 2009, ne putem lauda ca avem si noi o formatie desprinsa din acel conglomerat alternative/noise/art-rock.

vaduvaBOB @ Fire Club

Noiembrie 16th, 2009 | By herminedirt

Desi intr-o degradare vizibila si cu o sonorizare problematica, Fire-ul ramane un centru esential al miscarii undergound bucurestene, in primul rand prin istoria sa, si in al doilea rand prin atmosfera proprie pe care reuseste, inca, sa o pastreze. In aceste conditii, localul a reprezentat o gazda excelenta pentru editia "New Model Party" de duminica seara, pusa excelent la punct de organizatori.

Muzica dinainte de concerte reprezinta, intr-o oarecare masura, o problema prin cluburile bucurestene. Destul de rar se pun inainte de un act live piese din sfera muzicala a trupei care va urca pe scena, asta in ciuda delay-urilor deja obisnuite, care ajung, in multe cazuri, la cateva ore in care formatia asteapta publicul iar publicul asteapta formatia. Selectia muzicala de aseara a fost, insa, una superba, realizand o intrare treptata in atmosfera neagra si perversa a muzicii deloc accesibile cantata de vaduvaBOB.

Asadar, dupa o asteptare, in acest caz particular, placuta, vaduvaBOB au urcat pe scena in jurul orei 21:30. O formatie intunecata, a carei enumerare de influente de pe pagina de myspace este elocventa: "pain, poetry, surrealism, dolls, veins, eyes, faunlets, mirrors, lashes, mascara, disillusion, punk, literature, psychonalysis, razorblades, loneliness, depravity, despair, whoredom, queer, magic, realism, fragility, uglyness, lynch, beauty, crisis, manic depression, anxiety, goth, black, holes, swamps, forest, flowers, moths, marquis de sade, dandyism, dark cabaret, hedonism".

Publicul, prezent intr-un numar suficient de mare incat evenimentul sa poata fi clasificat drept o reusita si suficient de mic incat sa se pastreze o atmosfera intima, a parut si el prins in atmosfera, reactionand cu violenta fizica la violenta psihica exercitata sonor, dinspre scena. Cu un look ce nu da bine pentru CV-ul unor evenimente la lumina zilei si cu o personalitate distincta, vaduvaBOB dau viata unui monstru al lui Frankenstein, incropit cu elemente sfasiate din punk, grunge si goth si remodelate dureros dupa propria placere sadica.

Dupa o pauza destul de lunga cauzata de lipsa unui tobosar, vaduvaBOB par intr-o perioada fecunda a carierei. Line-up-ul da impresia de soliditate, cu Peter si Konagoo, pe de o parte, reprezentand partea impunatoare, socanta si expresiva a formatiei, respectiv Dim (chitara) si noul cooptat Edi (tobe), care dau coerenta si coeziune sonora, contribuind constructiv la chimia interna a formatiei.

Departe de lumina zilei si a constiintei, vaduvaBOB se afunda in necunoscut - o muzica administrata intravenos cu efecte imprevizibile si inexplicabile. Fiti cu ochii pe evenimentele din seria "New Model Party", pe care vi le recomandam cu caldura.

The Amsterdams si Myriad Creatures @ The Ark

Noiembrie 15th, 2009 | By herminedirt

Aseara, in The Ark - Bursa Marfurilor Creative, a avut loc cel de-al doilea eveniment din cadrul seriei de concerte "Front", care i-a adus pe scena pe Myriad Creatures din Berlin si The Amsterdams, "din Rahova", dupa cum s-au autoprezentat. In ciuda orei tarzii de incepere si a zonei nu tocmai high-class in care este plasat The Ark (altfel un local spatios, comod si cu conditii excelente, in genul Silver Church), s-au prezentat atatia ascultatori de muzica indie cat sa se creeze o atmosfera frumoasa.

The Amsterdams au urcat primii pe scena (desi pentru multi au fost atractia principala a serii), incepand dupa ora 23:00. Formatia a cantat un setlist destul de extins, incluzand piese binecunoscute precum 'Chased By The Housewives' sau 'Petrolize All Mice'. Cu un sound simplu si simplist, bazat pe riff-uri plate si mult zgomot de fundal, Amsterdams vin cu o abordare foarte la moda la ora actuala, un indie/post punk/power pop cu influente electro.

Publicul a parut alcatuit in mare parte dintr-un nucleu de fani fideli muzicii Amsterdams, acestia avand o reactie pozitiva la experimentele sonore de pe scena. Dincolo de ferrestrele aflate la nivelul solului, copii de etnie rroma cu un comportament tragi-comic referitor la concert, au reprezentat o doza fortata de realitate, negata in mod hotarat de atmosfera dinauntru. The Ark a parut in unele momente o adevarata gherila de rezistenta urbana.

Dupa The Amsterdams, o parte semnificativa dintre cei prezenti au ales sa plece. Cei care au ramas pe baricade nu au regretat insa acest lucru, Myriad Creatures, care au urcat pe scena dupa miezul noptii, venind cu un suflu de profesionalism si prospetime atat de caracteristic trupelor care vin de afara. Cu o atitudine destinsa si joviala si cu replici extrem de inspirate si binevenite intre piese, londonezii stabiliti in Berlin au stiut sa se bucure de concert si sa ii faca pe ceilalti sa se bucure in egala masura.

Prima piesa a inceput cu stangul, unul dintre microfoane refuzand sa functioneze. Jamie si Andy, cei doi solisti (si chitaristi) s-au reglat insa din mers, cantand ambele voci pe un singur microfon pana la rezolvarea problemei. In rest, nu au fost probleme tehnice sau de alta natura. Cel mai important a fost ca, in ciuda unei participari poate dezolante pentru niste muzicieni extrem de talentati care au venit tocmai din Berlin, acestia au parut sa se simta foarte bine, interactionand in repetate randuri cu publicul si laudandu-i pe cei de la The Amsterdams, cu care au declarat ca vor sa sustina mai multe show-uri in Germania.

Prima impresie pe care am avut-o la contactul vizual si auditiv cu cei de la Myriad Creatures a fost similara cu cea pe care am avut-o la concertul Amber Smith din Suburbia. Aceeasi detasare, aceeasi executie impecabila indiferent de contextul extern si, mai ales, aceeasi diplomatie si nelipsitul respect fata de public. Alaturarea cu Amsterdams a fost una potrivita, ambele formatii jucandu-se cu decibelii si fiind compatibile din multe puncte de vedere.

Tragand linie, seria "Front" isi continua tacuta treburile nocturne prin undeground-ul romano-german. Au mai ramas inca patru seri de concerte pe care merita sa le luati in consideratie daca doriti sa experimentati un show un pic mai altfel fata de concertele-tip din capitala.

Voodoo si Highlight Kenosis @ El Grande Comandante (foto)

Noiembrie 7th, 2009 | By herminedirt

Fotografii realizate de Andreea Cocîi.

D’aia, Blister Blue si Implant Pentru Refuz @ Fabrica

Noiembrie 6th, 2009 | By herminedirt

Implant Pentru Refuz si-au lansat aseara in Fabrica noul material discografic, un dublu CD intitulat "Otheroot", continand variantele in romana si in engleza ale pieselor de pe "Monolith". Lansarea marcheaza iesirea in Europa a veteranilor hardcore din Timisoara, fiind urmata de un turneu european de promovare, iar albumul fiind lansat la casa germana EMG.

Alaturi de IPR, pe scena au mai urcat, in deschidere, D-aia si Blister Blue. De altfel, unul dintre principalele puncte forte ale evenimentului de aseara a fost alaturarea reusita a trei trupe diferite stilistic, care au avut insa in comun originalitatea si personalitatea puternica, prin care au reusit sa capteze atentia publicului, desi toata lumea astepta Implant.

D-AIA

Acum cateva saptamani am asistat la despartirea trupelor Dekadens si Chester. Trecand peste regretul pierderii a doua formatii foarte importante pentru miscarea alternativa, putem spune ca principalii beneficiari ai acestei conjuncturi sunt nimeni altii decat cei de la D'aia, care au devenit pentru Boddy (tobe, ex-Dekadens) si Bebe (bas, ex-Chester), dintr-un side-project, singura formatie in care activeaza.

D-aia au urcat primii pe scena, si, in ciuda eforturilor sustinute, nu prea au reusit sa incalzeasca publicul. Au cantat sapte piese, toate cu un sound modern, ne-romanesc, ce a adus aminte de P.O.D. sau 36 Crazyfists prin combinatia de melodicitate si parti vocale agresive. Au impresionat piesele 'Sunday' (care a fost inclusa si pe One Day Mix #2), 'Rhanna' si 'Faces', toate destul de cizelate incat sa fie radio-friendly si destul de dure ca sa atraga un public hardcore/nu-metal.

BLISTER BLUE

Pentru cei care nu i-au mai vazut live (categorie din care am facut si noi parte), Blister Blue au fost, cu siguranta, genul de formatie pe care o vezi accidental in deschiderea unui concert si te impresioneaza in mod neasteptat. Show-ul a fost unul neobisnuit, venind cu o violenta atipica, cu totul diferita de cea gen IPR, de pilda, care a adus foarte mult aminte de Nirvana si generatia grunge.

De altfel, asemanarile cu Nirvana au fost numeroase si imposibil de ignorat - de la componenta (trei membri - voce + chitara, bas, tobe) pana la miscarea scenica a solistului, atitudinea acida si introspectiva si mai ales timbrul vocal foarte similar cu cel al lui Cobain. Trecand peste acestea insa, Blister Blue NU au fost in nici un caz o imitatie proasta de Nirvana, muzical aducand aminte mai mult de Pixies (prin sectia ritmica incredibil de simpla si puternica) sau Sonic Youth (prin zgomot si feedback).

Concertul a atins punctul culminant prin finalul a la Nirvana, neobisnuit pentru Romania, cu microfonul izbit de pamant, feedback asurzitor controlat din pedala si o chitara tarata si izbita de podea, spre privirile stupefiate (in mod admirativ) ale publicului si ale staff-ului tehnic din club (nu la fel de admirative).

IMPLANT PENTRU REFUZ / IMPLANT FOR DENIAL

Atmosfera s-a schimbat complet odata cu urcarea pe scena a celor de la Implant (Pentru Refuz sau For Denial, la alegere) care imediat ce au pus mana pe instrumente au inceput dezlantuirea carcteristica de forta, ce a antrenat instantaneu si publicul mixt hardcore-metal. Ca de obicei, atmosfera a fost excelent intretinuta de solistii Vita si Bulbuc, care au stat mai mult in public decat pe scena, Vita ajungand la un moment dat sa cante direct din mijlocul unui mosh-pit.

Playlist-ul a fost unul putin cam scurt, mai ales in conditiile publicului extrem de activ. De pe "Monolith"/"Otheroot" au fost cantate 8 piese, atat in engleza cat si in romana (au lipsit doar '3.80', 'Rezistenta Continua' si 'Apus'). Trecerea la o perioada noua si foarte diferita in evolutia IPR s-a resimtit, fiind cantat o singura piesa de pe primele trei albume, 'Camp de Lupta', cantata la bis. In afara de aceasta si compozitiile de pe "Monolith"/"Otheroot", au mai fost interpretate inca 5 track-uri de pe (discutabil) cel mai popular album al formatiei, "Oameni Fara Fete": 'Relativ', 'Sub Zero', 'Rezist', 'In Interior' (cu participarea publicului) si 'Voteaza' - cat se poate de potrivita pentru campania electorala. Referitor la acest subiect, la intrebarea formatiei "cu cine votati?", un raspuns din public merita retinut si anume - "ii votam pe toti sa iasa sigur unul".

Pe langa piesele proprii, Implant au realizat si un medley de mare efect cu cateva fragmente clasice din piese Rage Against The Machine. De asemenea, a fost prezentat in premiera si videoclipul piesei 'Nemesis', care, la fel ca si muzica formatiei, tinde catre un gen mult mai asezat si gandit. Foarte interesanta este pastrarea unor versuri in romana, de pe varianta initiala 'In Soare Deschis'.

A fost prezentata si o piesa nou-nouta, intitulata (daca am inteles bine) "A Singular Call", mult mai cizelata si foarte diferita de hardcore-ul elementar abordat in perioada incipienta. Implant au crescut mult, fireste, in cei 13 ani de activitate, maturitatea stilistica si ideologica reflectandu-se si in decizia de a reinregistra "Monolith"-ul in limba engleza. Desi se pierde astfel, indiscutabil, o mare parte din feeling-ul pieselor, este singura solutie pentru a iesi pe piata externa, lucru necesar tinand cont ca IPR au atins maximul posibil (din pacate) in Romania.

Kumm @ Silver Church

Noiembrie 2nd, 2009 | By herminedirt

"The future's so god damn clear
We will eventually die" ('Mister Superman')

Cu aceste versuri in minte, putem trece linistiti la ascultarea noului album Kumm, plin de optimism si culori calde. Unul dintre varfurile muzicii romanesti din acest an, "Far From Telescopes", a fost lansat in cadrul unui eveniment pe masura, vineri seara, in Silver Church.

Dupa o intarziere de mai bine de o ora, timp in care clubul a fost umplut la capacitatea maxima de catre fani, Kumm au inceput show-ul cu 'Mister Superman', piesa introductiva si pe CD. Aproape sapte minute reprezentative pentru noul album, cu o tenta british/indie/pop care nu altereaza insa cu nimic calitatea si autenticitatea muzicii. Kumm isi propun sa iasa in lume, lucru confirmat si de faptul ca toate piesele sunt in limba engleza, chiar si 'Morsa' ('Man In The Can").

Atmosfera la concert a fost una destinsa si intima, formatia si fanii fiind pe aceeasi lungime de unda. Au predominat, fireste, piesele de pe noul material - desi multe dintre acestea erau inca necunoscute sau chiar in prima auditie, publicul a fost in permanenta activ, dand un impuls cat se poate de pozitiv celor de pe scena.

Dupa cum ne-au promis, Kumm au avut si cativa invitati supriza, trei la numar. Experimentele au fost reusite:
- Rozie - a fost prima care a intrat in scena, contribuind din plin la show. Desi fara experienta de scena, Rozie nu a parut deloc emotionata, cantand impecabil pe nu mai putin de patru piese: 'Pink Baloon' (piesa pe care este prezenta si pe CD), 'Different Parties', 'Fishing In The Swimming Pool' (voce) si 'Beautiful Country' (chitara);
- Alexandrina Hristov - o noua prezenta feminina, la fel de binevenita. Timbrul vocal inconfundabil al Alexandrinei a schimbat radical single-ul 'Morsa'. Includerea acestuia in playlist (si nu a variantei de album, 'Man In A Can') a fost, de altfel, o alegere buna a formatiei, piesa avand o cu totul alta sonoritate in limba romana;
- Adi Despot - a cantat partea vocala pe piesa 'Curse', cel mai "heavy" moment al serii.

Setlist-ul complet al concertului a fost urmatorul:
Mister Superman
Popsong
Sleepwalk
Sitar
Police
Pink Baloon (feat. Rozie)
Different Parties (feat. Rozie)
Fashion
Morsa (feat. Alexandrina)
Bird's Eye View
Bad Day
Curse (feat. Adi Despot)
Beautiful Country (feat. Rozie)
Fishing in the Swimming Pool (feat. Rozie)

Bisul era inevitabil si, dupa ce au lasat ceva aplauze sa curga, Kumm au revenit pe scena cu aura unei formatii mari. Multimea a avut acum sansa sa se dezlantuie, fiind cantate doua dintre cele mai de seama realizari ale trupei, '1000 De Chipuri' si 'Butterflies'.

Luna Amara @ Clubul Taranului

Noiembrie 1st, 2009 | By herminedirt

Ceea ce ar fi trebuit sa fie, initial, lansarea in Bucuresti a noului clip Luna Amara, a fost pana la urma un simplu concert de club, dupa ce membrii trupei au anulat proiectul videoclipului "Chihlimbar", nemultumiti fiind de rezultat. Singurii care au avut privilegiul de a vedea clipul raman cei din Cluj Napoca.

Vorbind cu persoane care au participat la lansarea din Cluj si au vazut fostul viitor videoclip, parerea este aproape unanima ca s-a luat decizia corecta renuntandu-se la el. Este de apreciat ca Luna Amara isi pastreaza integritatea artistica, refuzand sa lanseze un produs artistic care nu ii reprezinta. Ar fi fost pacat sa se strice un sir de clipuri reusite, care au ilustrat intocmai muzica Luna Amara, la vremea respectiva.

Daca un ascultator s-ar confrunta prima data cu muzica Luna Amara intr-un show live, acesta ar ramane cel putin derutat. Gri Dorian, Chihlimbar si Bathtub Glory, de exemplu, nu au aproape nici o conexiune muzicala, sunt cantate totusi de aceeasi trupa, pe aceeasi scena. Daca in perioada lui Vali Deac, cele doua laturi erau cat de cat delimitate, existand concerte elcetrice si concerte electro-acustice, fiecare cu publicul lor, in ultima vreme playlist-urile de concert au devenit adevarate puzzle-uri sonore.

Publicul nu pare insa deloc derutat de aceasta multitudine de stari, sentimente si note, tocmai pentru ca aceasta abordare este cat se poate de sincera si naturala. Cand asculti o formatie care are absolut toate piesele cu mesaj social-politic, de exemplu, incepi sa iti pui niste intrebari despre valabilitatea acestora. Este greu de crezut ca o persoana, o formatie, traiesc 24 de ore din 24 cu gandul la un anume subiect. De la teme recurente la obsesii auto-induse si artificiale este un drum lung.

Revenind la concert, trebuie sa il felicitam, in primul rand, pe Razvan Ristea, care a reusit sa se descurce in niste conditii ingrozitoare. Tobele se deplasau vizibil in timp ce canta, ajungand cu ele la finalul unei piese in cu totul alta pozitie decat incepuse. Ca Razvan loveste foarte tare tobele este una, ca tobele se plimba pe scena - aici deja avem o problema. Cu multi nervi de partea lui Razvan si fara nici o reactie din partea staff-ului tehnic al clubului (in caz ca acesta exista), pana la urma baietii au scos-o la capat, ca niste adevarati profesionisti care reusesc sa se descurce si in conditii mai vitrege, adaptandu-se din mers.

Exceptand tobele si un bazait enervant si persistent a carui sursa nu a fost descoperita, conditiile de desfasurare au fost bune, Clubul Taranului fiind un club peste media din Bucuresti. Participarea fanilor a fost si ea pe masura, Luna Amara fiind o trupa ideala pentru patronii de pub-uri, umpland garantat orice local, oricand.

In ceea ce priveste playlist-ul, acesta a fost, dupa cum am mai spus, extrem de variat, fiind cantate in total 18 piese. La fel ca si la precedentul concert, din El Grande Comandante, au fost interpretate Asfalt si Stare de Gratie, pe care putini se gandeau ca o sa le mai vada live. S-a inceput cu Gri Dorian si s-a sfarsit cu Folclor, o piesa din aceeasi perioada cu prima, foarte potrivita in contextul electoral. Singura piesa post-"Don't Let Your Dreams Fall Asleep" aleasa a fost Bathtub Glory. Daca viitorul album va suna asa, avem toate motivele sa il asteptam.

White Ash @ Iron City

Octombrie 30th, 2009 | By herminedirt

"Cu cat criza se adanceste, cu atat lumea simte nevoia sa vada un spectacol bun, sa se descarce", ne spunea Dan Manescu, solistul si liderul White Ash, inainte de concertul de aseara. Exact asta si incearca sa faca cei patru componenti ai formatiei: o rupere de realitate, o concentrare exclusiva asupra muzicii si show-ului in sine, intretinut si mentinut la cote inalte de Dan, un front-man innascut.

Iron City este un loc clasic de intalnire pentru formatiile underground. Ceea ce pentru unii ar putea fi o pivnita ingusta, pentru altii este o rampa de lansare, si inca una foarte utila. Chiar daca membrii trupei nu au reusit sa incapa cu totii pe scena liliputana, concertul s-a desfasurat in conditii bune, cu o sonorizare fara repros si cu un public destul de numeros si receptiv.

A fost cel de-al zecelea concert din cariera White Ash, una cu multe schimbari de componenta, care desi au incetinit ascensiunea trupei, au contribuit la evoluarea catre un line-up potrivit. De altfel, cel mai recent membru White Ash, chitaristul Andrei Zarnoveanu, a debutat aseara, neavand nici o problema in a se integra sound-ului si atmosferei generale.

Este de ajuns sa participi la unul sau doua concerte White Ash pentru a ramane cu macar cateva piese in cap. Acestea au mult lipici, fiind simple dar deloc monotone, avand numeroase ruperi de ritm dictate de tobe. "The Simple Way", "Up In The Sky", "Gaura Neagra", "Sase! Sase! Paza! Paza!" sau sugestiv intitulata "Avem Idei" reprezinta tot atatea dovezi de virtuozitate vocal-instrumentala si de prospetime si inventivitate in crearea structurilor si legaturilor muzicale. Ultimele doua ne-au fost cantate si la bis, pentru a grabi procesul de memorare.

O formatie merita ascultata atunci cand vine intr-adevar cu ceva nou. Din acest punct de vedere, fie ca agreati sau nu White Ash, trebuie sa admiteti ca nimic asemenator nu s-a mai auzit pe scena alternativa romaneasca. Combinatia de punk, rock'n'roll, blues (si multe altele) merita brevetata. De admirat este si abilitatea lirica de a compune piese foarte expresive in limba romana, lucru din ce in ce mai rar intalnit printre trupele contemporane. White Ash au idei si nu se tem sa le foloseasca.

Finala Maximum Rock @ Silver Church

Octombrie 27th, 2009 | By herminedirt

Atractiv chiar si numai prin titulatura sa - “Maximum Rock - Suport Pentru Underground” - finala concursului mai sus amintit, care a avut loc duminica seara in Silver Church, a fost unul dintre putinele evenimente din ultima vreme la sfarsitul caruia nu am regretat absolut deloc ca am venit. Cei 20 de lei platiti la intrare au fost 100% justificati, in pret fiind inclus si un exemplar al revistei Maximum Rock plus un CD cu piese ale trupelor participante. Trupe care nu au dezamagit deloc, mentinand treaz interesul pe parcursul tuturor celor patru ore de concurs. Selectia finalistelor a fost una reusita, variatia stilistica fiind si ea extrem de atractiva.

Concertele au inceput la ora stabilita, 19:00, terminandu-se in jurul orei 23:00. Fiecare trupa a avut la dispozitie o jumatate de ora, putine s-au folosit insa de tot timpul, majoritatea cantand undeva in jurul a douazeci de minute. Prezenta publicului a fost mediocra, in raport cu capacitatea locului de desfasurare, momentul culminant din acest punct de vedere parand sa fie atins in timpul recitalului Act.

In urma votului acordat deopotriva de juriu si de public, clasamentul a fost urmatorul:
1. Spitfire
2. Hush
3. Act
4. Evo si Icory
5. Fortuneteller
6. Respect
7. Paradigma.

EVO

In mod suprinzator, au urcat primii pe scena, desi au fost, alaturi de Act, cel mai cunoscut nume al serii. Cu o chitara dura, temperata de vocea calda a solistei, Evo au propus o dihotomie a la Guano Apes, tragandu-si seva din sound-ul specific NU metal. Au cantat patru piese, toate in forta, cu o abordare instrumentala moderna, revigoranta si o eleganta stilistica de invidiat. Concluzia: se poate face rock si pe tocuri, intr-o maniera cat se poate de realista si demna de apreciat. Poate ar fi meritat mai mult de locul patru, la fel ce si in cazul celor de la iCoRy.

FORTUNETELLER

Constantenii nu au venit cu nimic nou, si-au facut insa treaba bine. Genul abordat, un metal destul de old-school, a placut insa nu a impresionat. Executia tehnica: de nota 10, solo-uri excelente, ruperi reusite de ritm, compozitii cu structuri antrenante. Clasarea: in contextul finalei, locul 5 este veridic.

RESPECT

Au continuat pe linia trasata de Fortuneteller, insa ceva mai agresiv. A primat partea instrumentala, vocea veind doar ca o completare si o definitivare a acesteia. Situata undeva intre hardcore si metal, cu riff-uri joase si heavy dublate de solo-uri rapide, muzica celor de la Respect a impresionat prin numeroasele masuri odd-time, folosindu-se de elemente devenite clasice pentru muzica brutala, fara a deveni insa un cliseu.

HUSH

Au fost de departe favoritii publicului, fiind cei mai aplaudati, si singurii la care publicul a venit mai aproape de scena, in rest acesta pastrand o dubioasa distanta de 3-4 metri. Acest lucru s-a reflectat, de altfel, si in pozitia secunda pe care Hush au ocupat-o in clasamentul final. Din pacate, trupa s-a prezentat cu numai doua piese pregatite, motivul invocat fiind ca nu au stiut ca vor avea 30 de minute la dispozitie. Faptul ca au reusit sa se claseze pe locul doi cu cele mai putine piese spune, de altfel, multe despre potentialul trupei. Prima piesa, “Feel Alive”, a facut furori, avand toate elementele si atu-urile pentru a deveni un hit in cadrul scenei alternative, mai mult sau mai putin underground.

SPITFIRE

Castigatorii concursului sunt o formatie de care tot auzim de ceva vreme prin scena “underground”, care insa nu a facut niciodata “urmatorul” pas. Poate acesta sa fie momentul care sa dea un imbold celor patru membri care canta impreuna de circa 3 ani. Prima impresie: un sound curat, slefuit, cu background alcatuit din riff-uri metal, pe baza caruia cei patru componenti ai formatiei si-au permis variatii si experimente ce nu pot fi incadrate strict intr-un curent muzical. Punctul forte credem ca a fost acuratetea si precizia instrumentala, pe care juriul nu avea cum sa nu o aprecieze.

PARADIGMA

Nu au fost tocmai cea mai populara trupa a serii. Publicul i-a privit cam sceptic datorita look-ului, atitudinii, muzicii si versurilor foarte… emo, in conditiile in care majoritatea celor prezenti erau consumatori de muzica metal. Oricum, nu le putem nega entuziasmul, Paradigma punctand la capitolul impresie artistica si dinamism pe scena. Cateva artificii tehnice au fost chiar de apreciat, de exemplu cateva momente in care membrii trupei se opreau din cantat si ramaneau nemiscati pe scena, reluand piesa peste cateva secunde bune de asteptare. Paradigma au fost in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, iar clasarea pe ultimul loc era previzibila.

ACT

Desi nu au fost la fel de bine primiti ca Hush, Act au reprezentat apogeul in ceea ce priveste participarea publicului. Cu un chitarist nou si in mare forma, Act au dat, ca la fiecare concert, randament maxim, mentinand 20-25 de minute de violenta si teroare sonora fara intermitente. Profesionalismul si experienta membrilor trupei este vizibila in aparitiile live, acestia tratand orice show cu seriozitate maxima si reusind sa faca spectacol de fiecare data. Claritatea si simplitatea ideilor exprimate face muzica Act accesibila mai multor categorii de ascultatori de muzica "rock".

iCoRy

Am auzit multe lucruri bune despre iCoRy, dar pana si asteptarile ne-au fost intrecute. De departe revelatia serii, cei patru muzicieni s-au urcat ultimii pe scena, avand parte, din pacate, de un public rarefiat. Asta nu i-a afectat prea mult, targu-muresenii dand randament maxim pe parcursul celor (doar) patru piese cantate. Cu un logo excelent, proiectat pe ecranul de mare efect din spatele scenei, un tricou cu Tool scos la inaintare de solist si un bas cu sase corzi, iCoRy ne-au dat multe de inteles inca de la primul contact vizual. Piesele prezentate au impresionat prin abordare si compozitie, fiecare instrument in parte avand ceva de spus. Cateva influente sunt evidente, regasim in muzica iCoRy cate ceva din Korn, Tool (mai ales pe piesele mai noi), Rage Against The Machine sau Limp Bizkit (solistul aducand aminte foarte mult de Fred Durst, prin prezenta scenica).

Rain District @ Fabrica

Octombrie 25th, 2009 | By herminedirt

Rain District si-au lansat vineri seara, in Fabrica, primul material discografic, albumul intitulat "Sounds I Hide". Titlul descrie perfect continutul sonor al CD-ului, sound-ul fiind unul cu totul neobisnuit, o combinatie inedita de beat-uri electro si riff-uri grunge, o muzica radio-friendly dar extrem de bine lucrata. Piesele sunt gandite pana la cel mai mic detaliu, rezultatul fiind un amalgam sonor conturat de vocea si stilul inconfundabil al carismaticului Alex Purje, care s-a mai facut remarcat la Nociv sau, cel mai recent, la Redrum, un cover band dedicat scenei grunge din anii '90.

Desi nu sunt inca un nume foarte cunoscut in scena alternativa, Rain District au reusit sa umple pana la refuz Fabrica (un club nu tocmai mic), astfel incat la ora 23:00 (concertul a inceput in jur de 22:45) cu greu iti mai puteai gasi un loc. Acest succes, cat se poate de meritat, a avut la baza trei aspecte:
- concertul a avut loc in weekend (de foarte multe ori concerte interesante dau gres tocmai pentru ca au loc in timpul saptamanii, publicul romanesc este unul "de weekend", in general);
- a fost anuntat din timp si a avut parte de o promovare buna (multe trupe fac greseala de a anunta concertul sau a realiza afisul cu doar cateva zile inainte de eveniment iar acest lucru se resimte, de cele mai multe ori);
- si mai ales - intrarea libera, o masura care garanteaza, de regula, un public consistent cantitativ. Singurul risc este ca acesta sa fie redus din punct de vedere calitativ, nu a fost insa cazul aseara.

Conditiile tehnice au fost si ele excelente - sonorizare buna, scena spatioasa, proiectii in timpul concertului. Rain District s-au putut desfasura la maxim, oferind un show reprezentativ pentru ideile si directia muzicala abordata de formatie dupa venirea lui Alex Purje. Vocea si chitara acestuia, desprinse parca din Seattle-ul anilor '90, beat-urile si sample-urile lui Stefan Panea, schimbarile radicale de atmosfera de la o piesa la alta (sau chiar in cadrul aceleiasi piese) - acestea ar fi elementele prin care Rain District ies in evidenta. Purje & co. sunt o aparitie necesara si binevenita in cadrul comunitatii alternative , ca orice formatie care vine cu ceva 100% original.

Funk Rock Hotel 6 @ Silver Church

Octombrie 18th, 2009 | By herminedirt

Dupa Brit Pop Express, al doilea eveniment major al acestui weekend a avut loc in Silver Church. Funk Rock Hotel, ajuns la cea de-a sasea editie, avea toate atu-urile unui eveniment reusit: locatia ideala, cea mai buna seara din saptamana si cateva trupe cu mult lipici la public. Organizatorii au comis insa doua greseli fatale: concertele au inceput undeva in jur de 22:30, in conditiile in care urmau sa cante, conform afisului, nu mai putin de cinci trupe, iar primele trei formatii care au urcat pe scena au fost Les Elephants Bizarres, The MOOoD si Ab4. Adica exact cei pentru care venisera 90% din cei prezenti. Pentru The Prostitues, care au venit tocmai din Cehia, si au inceput sa cante in jur de 2:00, deja cea mai mare parte din public plecase. Printre care si noi. Am vazut, asadar, trei trupe, printre cele mai de seama din miscarea indie romaneasca.


LES ELEPHANTS BIZARRES

Desi, alaturi de Ab4, principala atractie a serii, Les Elephants Bizarres au urcat primii pe scena. Poate de aceea, nu au avut parte de cel mai receptiv public, nefiind chemati la bis, in ciuda unui concert, cum ne-au obisnuit, impecabil. Alaturi de hit-urile underground 'Have No Fear', 'Hello Says The Devil' (un experiment 100% reusit: o piesa cu versuri atat in engleza cat si in romana), 'Brasil' s.a.m.d., elefantii au prezentat si o piesa in prima auditie. In rest, aceeasi dezinvoltura aproape dubioasa, cu care trupa urca pe scena indiferent de contextul in care concertul se desfasoara. Nu ne indoim ca cei cinci ar canta la fel de relaxati si in fata unui stadion, pe care, de altfel, l-ar merita din plin.

THE MOOOD

The MOOoD pot fi numiti, fara nici o ezitare, o formatie absolut inconfundabila. Timbrul lui Marius Moise este elementul forte al unei trupe care combina elemente desprinse din influente usor sesizabile, precum The Vines, Clash, The White Stripes sau Refused. Undeva intre alternative/indie/garage rock, The MOOoD reusesc sa atraga si prin incorporarea, in muzica lor destul de infoensiva, a unei laturi mai dure, sustinute de Mircea Valah (chitara), o sursa neobosita de riff-uri memorabile, si Bogdan Spirea, un adevarat izvor de energie. Concertul de aseara ar putea primi punctaj maxim la toate capitolele: originalitate, aparitie scenica, reactie din partea publicului, comunicare cu acesta. Excludem discutiile despre sonorizare, aceasta fiind, ca de obicei in Silver Church, impecabila.

AB4

Si, in sfarsit, Ab4, cea mai asteptata trupa a serii. Dupa ce in 2008 sa-i vezi live devenise un adevarat eveniment, anul acesta Doru Trascau - voce, Enrico D'Angelosante - chitara, Antonio Bonansingo - bas si Dorian Cazacu - tobe si-au luat revansa. Concertul de aseara a fost un mix de piese noi (in acelasi stil indie/british) si compozitii bine-cunoscute de pe primele doua albume, "Toxic" si "Broken Trust" si de pe EP-ul "Burst Into Life". Doru Trascau, o adevarata personalitate in muzica alternativa romaneasca, continua sa faca muzica asa cum considera, orientandu-se catre un sound pe care putini l-ar fi anticipat in perioada "grunge" a formatiei. Inspiratia in compozitia pieselor nu a scazut deloc, acestea fiind mai mature, fara a se renunta la simplitatea carcateristica si aproape vitala. Ab4 (inca) emana profesionalism, sinceritate si libertate muzicala.