Concertele Urma in Silver Church au devenit deja o obisnuinta. Este a patra oara cand Mani si ceilalti vin in clubul de pe Calea Plevnei de la reuniune. Alaturarea dintre cele doua parti nu este deloc intamplatoare, atat Urma cat si Silver Church avand posibilitati si cerinte tehnice ridicate, un simt foarte ascutit de profesionalism si tinzand catre perfectiune. Urma au gasit, in sfarsit, un loc care sa accentueze impresia muzicala si sa creeze atmosfera ideala pentru show-ul oferit pe scena.
Urma s-au prezentat aseara intr-o formula incompleta, percutionistul Ati Panaitescu fiind plecat in vacanta cu familia, conform spuselor lui Mani. Aceasta absenta nu a fost insa sesizabila in mod deosebit, noua componenta a trupei asigurand, oricum, o bogatie sonora pe alocuri excesiva.
In ciuda contextului meteorologic, calendaristic si financiar nu tocmai favorabil, fanii Urma au raspuns, ca de obicei, la apel, umpland Silver Church in proprtie de 80%. Se putea si mai bine, totusi, sa luam in considerare ca, incet, incet, Urma au reintrat intr-un program normal de concerte, pauza de 3 ani fiind deja istorie. Reintrarea in normalitate va determina, automat, o prezenta usor mai scazuta la concerte, tocmai prin pierderea etichetei de "eveniment special".
Playlist-ul serii a aratat astfel:
- "Nomad Rhymes": 'Off My Wave', 'Comfort', 'This Time', Buy Me With A Coffee', 'Lonely Pub';
- "Anger As A Gift": 'How Long Does It Take', 'In Your Arms';
- "Trend Off": 'A Door To My World', 'Alright', 'Roll The Dice', 'What Are Friends For';
- "Lost End Found": 'All Wrong', 'Terminus' si inca alte patru piese fara titlu.
Alaturi de acestea a fost interpretat si un cover dupa piesa Mariei Tanase, 'Blestem', pe care obisnuiau sa o cante prin unplugged-uri si cei de la Coma. Nu a lipsit nici bis-ul, care a fost alcatuit din proaspata 'Selfish Motherfucker' si 'What I Am'.
Urma au inceput, asadar, anul 2010, cu un concert orientat mai mult catre noile compozitii. "Lost End Found" este pe lista celor mai asteptate realizari discografice ale anului, sentiment accentuat cu fiecare aparitie live a acestei formatii care nu cunoaste esecul. Urmatorul concert Urma va avea loc tot in Silver Church, pe data de 8 februarie, si va fi un eveniment in memoria lui Marian Cozma, la care vor participa si cateva trupe din Ungaria. Vom reveni cu detalii.
Dupa cateva show-uri foarte reusite si o impresie generala pozitiva, seria de concerte "One Day Live - Mojo Sessions", pusa la cale de www.oneday.ro si recent inauguratul club Mojo, continua, iata, si in 2010. In cadrul seriei vor fi invitate, din nou, nume importante dar si new-comeri promitatori din cadrul scenei indie/alternative bucuresteana.
O formatie este definita de fanii sai? Muzica isi este suficienta sie insasi sau capata sens doar prin interpretarea ascultatorilor? Arta trebuie sa fie rupta de realitatea cotidiana sau ancorata in social? Cu siguranta, cei prezenti aseara la concertul din Mojo nu si-au pus astfel de intrebari. Formatiile prezente pe scena si-au propus sa distreze, in sensul cel mai pur al cuvantului, si nu sa ofere vreo rezolvare la problemele din jur.
Devotamentul fanilor fata de o trupa poate fi testat foarte bine in conditii precum cele de aseara: multe grade sub zero, zi lucratoare, ora de incepere dupa 22:00. O formula sortita esecului in multe randuri care insa, aseara, nu i-a impedicat pe adeptii elefantilor sa umple, incet dar sigur, locul de desfasurare al concertului.
Au incalzit scena cei de la Plastik Charm, niste baieti talentati si dedicati care insa nu ne-au prezentat nimic care sa ne taie rasuflarea. Muzica lor, o combinatie de indie, alternative, pop si electro, a parut putin inca in cautarea unei identitati proprii. A impresionat ultima piesa, 'Vibe', foarte bine gandita si pusa la punct, care a venit intr-adevar cu un sound autentic si interesant.
Ca majoritatea trupelor aflate la inceput de drum si in cautare de fani, Plastik Charm ne-au prezentat si cateva cover-uri dupa piese cunoscute: Bloodhound Gang - 'The Bad Touch', Sunrise Avenue - 'Fairytale Gone Bad' si mai ales Billy Idol - 'Rebel Yell' fiind pe gustul publicului. Toate cover-urile au fost executate impecabil, ceea ce dovedeste inca o data ca putina inventivitate stilistica este tot ce lipseste acestei formatii altfel promitatoare.
Les Elephants Bizarres sunt o trupa foarte masculina, cu un public - fireste - alcatuit in mare parte din persoane de sex feminin. Virilitatea elefantilor se regaseste, constient sau inconstient, si in numele, logo-ul si conceptul trupei, trompa elefantului putand fi asociata, urmand gandirea freudiana, organului reproducator masculin. Simpatici, aranjati, talentati, plini de energie si cu o afinitate enorma pentru distractie, Les EB stiu sa transforme fiecare concert intr-un veritabil "party", muzica parand ca este lasata, de multe ori, intr-un plan secund.
Asta nu inseamna ca elefantii nu au ce sa ne ofere din punct de vedere muzical. Din contra. Ascultate acasa, piesele acestora cresc, se umfla, explodeaza. Primeaza inventivitatea in compunerea pieselor - riff-urile, partile vocale, atat cele principale cat si cele backing, fiind inovative si independente. Piesele au o accentuata aroma pop-electro-dance, data de partea ritmica foarte "la moda", echilibrata insa de noise-ul si solo-urile de chitara, care iti dau impresia ca "suna cunoscut", tocmai prin simplitatea si generalitatea lor.
In ceea ce priveste playlist-ul, Les Elephants Bizarres au cantat cam tot ce se putea canta, inclusiv 'Hello Says The Devil', 'Brasil' si 'Have No Fear', cele 3 hit-uri care trebuie atasate obligatoriu la orice prezentare de CV a elefantilor. Nu a fost destul insa pentru ca publicul sa fie satisfacut, asa ca doua piese au fost reluate pentru bis - 'Ugly Ballerina' si 'Have No Fear'. Aceasta din urma reda o imagine sugestiva asupra atmosferei transmise de formatie:
"For the dance, for the dance
Speed and dance
Terror of the discoteque
Party killers smiling
Never stop, never stop
No regrets
Spinning lights, spinning wheels
Keeping my heart pumping."
Nu au lipsit nici cele mai recente creatii, 'Carrot Top (Johnny)' si 'The Adventure'.
Rezumatul serii: o petrecere exclusivista cu incalzire proprie, imuna la temperaturile negative.
"Cine e de vina? Tu? Tu? Tu? Tu?" - Dan Amariei nu a reusit sa raspunda la intrebare, pentru ca OCS nu si-au propus niciodata sa fie o trupa care ofera solutii. Deloc superficiala dar departe de incursiuni metafizice, antisociala fara a aborda teme sociale, muzica celor de la OCS pare sa nu puna niciodata punctul pe "i". Nu ofera siguranta sau un model, ci regasirea in incertitudine, conform axiomei "Misery loves company".
Omul Cu Sobolani au fost printre pionierii rock-ului alternativ in Romania venind cu o clarviziune muzicala mult inaintea timpului lor si o atitudine lirica ironica si plina de umor. Concertul din Expirat a reprezentat debutul celui de-al treisprezecelea an din existenta formatiei. Dupa ce au dat tot ce aveau mai bun pe "Razna", "Ne Punem In Cap", "Mainile Sus" si "OCS Tv", OCS isi permit sa experimenteze in liniste (vezi ultimele doua realizari), la umbra unor realizari colosale precum 'Razna', 'Oda In Piata Romana', 'Cineva Sa Ne...', 'Copilul Rebel' si asa mai departe.
"Ne pare rau, dar promotia cu "doua beri goale pentru una plina" a fost valabila pana in 2009", a fost inca una dintre frazele cu care OCS au reusit sa isi distreze auditoriul. Desi joi seara, acesta a fost unul generos. In ciuda dimensiunilor nu foarte permisive ale localului, fanii s-au manifestat in tonul muzicii OCS, Dan Amariei cantand piesele cot la cot cu fanii si retragandu-se in repetate randuri mai spre marginea scenei pentru a se feri de fanii care se prabuseau printre instrumente.
Track-list-ul a fost unul cam scurt, raportat la receptivitatea publicului. Au fost cantate cele mai importante compozitii din ultima vreme, nota soft-rock/indie abordata in ultimul timp predominand: 'Curvele Zac', 'Inca O Gluma Proasta', 'Fantomele Joaca Sah', 'Ora Opt', 'Nu Incerca Asa Ceva Acasa', 'Maimuta Internationala', 'Cine E De Vina'. Nu au lipsit nici "clasice" precum 'Razna', 'Oda In Piata Romana', 'In Zbor', 'Stanga', 'Cineva Sa Ne...', perfecta pentru sezonul actual, sau 'Mainile Sus', la bis, fara strigatul de lupta "sobolaaaaaaani" si cu Nucu uitand versurile. Ar mai fi incaput un bis, cei de la OCS au fost insa de alta parere.
"Nu inteleg de ce veniti sa-i vedeti pe oamenii astia... Beau alcool... Se drogheaza... Au Internet..." a fost concluzia retorica oferita de Dan Amariei. "Dansam Legati La Ochi Cu Spatele La Zid" termina ce incepuse "Superparanoia": trecerea intr-o noua era OCS.
Luna Amara au incheiat anul 2009 asa cum l-au si inceput: pe val, cu un public scapat de sub control. Si cu un chitarist nou, ce-i drept, dar incorporat fara dificultati de puternicul si statornicul nucleu de baza (Mihnea - Nick - Razvan - Sorin). Clujenii au facut un nou show ireprosabil aseara in Laptaria lui Enache, un club care, desi arata bine si are o sonorizare buna, nu este agreat de multe trupe din cauza distantei inexistente dintre scena si public, care incomodeaza ambele parti.
Concertul a fost unul de vis pentru fanii fideli Luna Amara, playlist-ul durand doua ore si jumatate si incluzand toate piesele importante ale formatiei. Show-ul a inceput putin dupa ora 23:00, ca urmare a intarzierii avute de trenul cu care Sorin Moraru a venit de la Cluj. Oricum, intarzierea nu a deranjat pe nimeni, atmosfera fiind una aerisita - fara aglomeratia sufocanta de care avem parte deseori la concertele Luna Amara.
S-a cantat in doua reprize, conform obiceiurilor din din Laptarie.
- Partea I: 'Asfalt', 'Luni De Fiere', 'Stare De Gratie', 'In Cercuri', 'Oras', 'Albastru', 'Chihlimbar', 'Floodmoses', 'Hunt The Wire', 'No Return';
- Partea II: 'Ego Nr. 4', 'Dizident', 'Bathtub Glory', 'Somn', 'Rosu Aprins', 'Mara', 'Happiness Provider', 'Intunecare', 'Gri Dorian'.
- Bis: 'Loc Lipsa', 'Folclor'.
Analizand playlist-urile Luna Amara din ultimele luni, observam ca s-a fixat un anume set de piese care este cantat in mod constant. Lucru firesc, de altfel, totusi, suntem siguri ca multi dintre fani spera sa mai auda vreodata 'Unfed', 'Tanagra Noise', 'La Vedere', 'Umbra.Copil' sau 'Cui Si Spin', piesa care inca ramane vie in amintirea fanilor prin interpretarea care ne-a taiat respiratia in deschiderea concertului sustinut la Stufstock 2004. Un pas important catre diversificarea playlist-ului a fost facut prin scoaterea de la naftalina a doua piese reprezentative: 'Asfalt' si 'Stare De Gratie', de care ne-am bucurat si aseara. In continuare singura piesa post-"Don't Let Your Dreams Fall Asleep" cantata a fost 'Bathtub Glory' - semn ca poate membrii trupei nu sunt multumiti de celelalte realizari? Sau poate ca Mihnea Ferezan isi pune amprenta asupra compozitiilor, lucru pe care l-a facut (foarte bine) si cu 'Bathtub Glory'.
Nu au lipsit nici referirile la evenimentele din decembrie 1989, piesa 'Folclor' fiind cat se poate de potrivita in acest context. Dupa o lunga perioada in care a lipsit din concerte, 'Folclor' a revenit in forta in ultimele live-uri, tocmai pentru ca este atat de reprezentativa pentru situatia social-politica actuala. Mihnea a pus punctul pe "i", raportand ceea ce s-a intamplat in ultimii 21 de ani la Revolutia din 1989: "Au murit degeaba".
Sound-ul Luna Amara de aseara a fost unul aparte, Nick cantand pe mai multe piese pe o electro-acustica cu 12 corzi, care a schimbat foarte mult atmosfera pieselor. Evolutia formatiei pare sa fie din ce in ce mai confuza, probabil ca nici membrii acesteia nu inteleg exact incotro se indreapta. Pana la urma, nici nu conteaza: s-a trecut de la hardcore-grunge ("Asfalt") la alternative metal ("Loc Lipsa"), dupa care a urmat un album semi-acustic (mult discutatul "Don't Let Your Dream Fall Asleep"), dar mesajul a ramas constant, fie el concret - ancorat in social - sau abstract. Cert este ca Nick pare sa se axeze tot mai mult pe latura acustica (dovada si sound-check-ul de aseara), Mihnea si Razvan pe experimente sonore (de genul outro-ului de la 'Ciudat'), in timp ce Mihnea Andrei si Sorin Moraru au idei muzicale atat de bune si diverse incat ar putea sa cante de unii singuri pe scena si nimeni nu s-ar plictisi.
Atmosfera intima din Laptarie a fost completata si de publicul prezent, alcatuit in cea mai mare parte din fete cunoscute. Trecand peste fanii fideli, pe care ii vedem la mai toate aparitiile live din capitala (le transmitem, pe aceasta cale, aprecierile noastre), i-am zarit aseara prin multime pe Viorel Grecu (Radio Lynx), Mani (Urma), Vlad Bolborea si mai ales Bogdan Rusu (ex-Tep Zepi), un muzician care a lasat o gaura imensa in scena underground romaneasca prin retragerea sa subita.
S-a incheiat un nou an in istoria Luna Amara. Nu le uram sarbatori fericite, dar le dorim ca in 2010 sa isi pastreze aceeasi inspiratie muzicala, pentru ca este unul dintre putinele lucruri care au ramas sincere si nealterate in Romania. Continuam sa imbatranim impreuna (fani si trupa), in asteptarea unui scop. Sau nu.
Luni seara, viscol, sub zero grade celsius, o trupa debutanta. Destule motive ca sa nu vii in Fire Club la concertul de lansare al trupei Stonebox. Totusi, spre placuta noastra suprindere, destula lume a gasit motivatia si mai ales curajul de a iesi din casa si a naviga pe scandurile alunecoase suspendate deasupra prapastiilor din centrul istoric (intr-adevar, cat se poate de istoric) al orasului.
Intotdeauna vom aprecia la maxim un concert care incepe la ora stabilita, asa cum bun-simtul si respectul fata de public ar cere. Aseara, la fix ora 21:00, Voodoo urcau pe scena si incepeau sa cante iar lumea se aduna de prin colturile beciului in vizibila degradare care a devenit Fire-ul, in fata scenei. Pe Voodoo ii putem include intr-o lista, din pacate, foarte lunga, de formatii entuziasmante din toate punctele de vedere, profesioniste, dar care nu reusesc sa stranga lume la concerte. Fanii de aseara, veniti in proprtie de 90% pentru Stonebox, dupa cum urma sa observam, au asistat pasiv la incercarile lui Fabian &co. de a dezgheta, la figurat, atmosfera din Fire. Desi nici o dezghetare la propriu nu ar fi stricat.
Cu un basist nou, Matei, aflat la al treilea concert alaturi de formatie, Voodoo ne-au oferit, ca de obicei, un sound clar, precis, puternic, si o executie tehnica impecabila. Garantam ca orice persoana care se confrunta in premiera cu Voodoo, va mentiona neaparat dupa concert faptul ca a ramas impresionat de tobe, care, intr-adevar, nu pot trece neobservate ascultatorului, fie ca acesta este amator sau are cunostiinte muzicale. Liniile de tobe sunt dublate si de atitudinea scenica plina de energie pe care o afisaza Cristi Dumitrescu. Playlist-ul a inclus alaturi de compozitiile proprii deja obisnuite 'Evadezi', Nu Vreau, Nu Stiu, Nu Pot', 'Mai Bine', sau 'Un Pas', si doua cover-uri: 'I Stand Alone' (Godsmack), care putem spune ca i-a facut "celebri", si 'Slither' (Velvet Revolver). Pe foaie mai era trecut si un "bis" - 'Immigrant Song' (Led Zeppelin), din pacate nu s-a mai ajuns la el.
Dupa o pauza prelungita de schimbare si pregatire a instrumentelor, Stonebox au urmat la microfon. Au cantat, in total, 12 piese, toate cu un sound care a adus aminte foarte mult de Pearl Jam, Candlebox, Stone Temple Pilots si intreaga generatie de trupe pop-grunge care a acaparat MTV-ul in anii '90. De altfel, solistul Cristi S. are un timbru vocal foarte similar cu cel al lui Eddie Vedder. Daca la acestea mai adaugam si playlist-ul dinainte de concert, compus exclusiv din piese Pearl Jam, ne conturam o imagine exacta asupra formatiei.
Stonebox sunt in ansamblu foarte radio-friendly, cu o chitara ritmica in permanenta pe clean si solo-uri melodice, muzica lor continand toate elementele necesare pentru a incadra o formatie in curentul grunge. Piesele au curs foarte firesc, totul parand bine pregatit, repetat si pus la punct. De altfel, formatia exista inca din primavara acestui an, iar faptul ca debuteaza tocmai acum, in luna decembrie, arata preocuparea celor de la Stonebox pentru realizarea unui show de calitate, fara emotii.
Un moment foarte interesant al concertului a fost interpretarea unui cover arhi-cunoscut, 'Hurt' a celor de la Nine Inch Nails, o piesa intunecata care a schimbat complet atmosfera concertului. Posibilitati si talent exista, asadar, destule, esentiala pentru iesirea din pluton este insa inspiratia in compozitia pieselor. La sfarsitul concertului, putem spune ca am ramas cu impresia unei usoare monotonii stilistice, de care speram ca se va scapa din mers.
Le uram, asadar, bun venit celor de la Stonebox in cadrul scenei underground bucurestene. Toti componentii formatiei sunt muzicieni cu experienta, asa ca stiu exact ce ii asteapta.
Highlight Kenosis au sustinut joi seara cel de-al doilea concert in actuala formula, in clubul Crossroads din capitala. Formatia a transmis o vibratie puternica publicului surprinzator de numeros si implicat, show-ul putand fi lejer trecut printre cele mai reusite din cariera Highlight Kenosis.
Inainte de HK, au sustinut un scurt recital cei de la Za'Duff, un nume pe care il tot auzim, cu intermitente, prin scena alternativa bucuresteana, de cativa ani buni, mai exact din 2005. Alaturi de un nou tobosar, acestia au venit cu un sound care ne-a adus aminte pe alocuri de Timpuri Noi, un funk-blues care nu se sfieste sa foloseasca distors-ul, cu solo-uri si backing vocals tipice dar de mare efect si un front-man cu aura de poet decadent.
Afisand o multitudine de sentimente si avand puterea de a manipula starea ascultatorului, muzica Za'Duff a parut ca se pliaza excelent pe atmosfera de pub intunecat din Crossroads.
In ceea ce priveste Highlight Kenosis, bineinteles, toata lumea a stat cu ochii pe cei doi componenti noi ai trupei, Adi Sardi la bas, fost membru in trupa Seven, si Dan Alexandru la tobe, student in anul III la Universitatea Nationala de Muzica din capitala, sectia de percutie. Desi in nici un caz nu ne bucuram ca Alex Berehoi, John Ciurea si Dragos Serbanescu au apucat-o pe alte drumuri, putem afirma linistiti ca venirea celor doi instrumentisti noi nu a alterat cu nimic spiritul si esenta muzicii si atitudinii Highlight Kenosis. Matei Damian Ulmu si Oana Stoica, ramasi singurii membrii fondatori ramasi in trupa, reprezinta si nucleul de baza, pastrat intact.
Adi Sardi a impresionat prin tehnica sa desavarasita, look-ul si atitudinea metal fiind foarte binevenite in peisaj. Tobarul Dan Alexandru nu a trecut nici el neobservat, mai ales in conditiile in care tobele s-au auzit ceva mai tare decat ar fi trebuit. Cum ambii membri se afla la un nivel foarte inalt de pregatire si abilitati muzicale, redarea intocmai a compozitiilor anterioare nu a fost o problema. Piesele nu au pierdut nimic, si acesta este cel mai important luru pentru fanii de durata HK. Influenta celor doi nou-veniti va fi, fara indoiala, sesizabila, odata cu viitoarele compozitii.
Scena fiind mica si distanta fata de public aproape inexistenta, atmosfera a fost, ca intotdeauna la concertele HK, foarte intima, entuziasmul lui Matei fiind transmis instantaneu si celor din primele randuri. Oana a fost ca de obicei foarte sociabila, dialogand si intretinand publicul. Cei doi par inseparabili din punct de vedere muzical, completandu-se reciproc pana la identificare, si, atat timp cat vor ramane impreuna, spiritul HK nu va suferi modificari inoportune.
O eroare comica, pe care nu credem ca este cazul sa o interpretam intr-o maniera freudiana, s-a produs de doua ori pe parcursul concertului. Pe rand, Matei si Oana, prezentand trupa, nu s-au descurcat prea bine cu numele noului basist, acesta fiind, pe rand... Dragos Serbanescu si Adi Serban. Ar fi trebuit sa fie Adi Sardi, oricum, nimeni nu s-a suparat, basistul neschitand nici un gest si fiind in continuare foarte concentrat pe instrumentul sau.
Playlist-ul s-a axat pe albumul "Glowing", care a fost cantat in intregime, inclusiv 'Thank You For Leaving Me', o piesa destul de rar inclusa in aparitiile live din ultimele luni. Sonorizarea a fost peste medie, o surpriza placuta fiind claritatea cu care s-au auzit "clapele", pe care de obicei trebuia sa te concentrezi pentru a le putea distinge. Acest instrument are un rol atmosferic esential in muzica HK; in aceste conditii, lipsa unui clapar este destul de bizara. Laptop-ul isi face treaba bine, dar, pentru impactul live, un inlocuitor pentru Berehoi nu ar da deloc rau pe scena. Sa le dam totusi credit lui Matei si Oanei, care pana acum au luat deciziile potrivite pentru tot ceea ce a tinut de HK, reusind sa scoata trupa din cateva momente foarte dificile, in fata carora multi ar fi cedat.
Dintre piesele mai noi au impresionat 'Life Hurts', pe care vocea lui Matei s-a auzit parca mai bine ca niciodata, si 'To Do Is To Dare', o alaturare de riff-uri dure si melodicitate - ambele cu un mare potential. Ne-a fost prezentata si o piesa in a doua auditie (prima data a fost cantata la concertul din Suburbia in care s-a inaugurat noul line-up), intitulata 'Loving A Ghost', care, conform Oanei, este cea de-a douazeci si noua compozitie din repertoriul Highlight Kenosis.
Unul dintre aspectele placute ale scenei underground este, de multe ori, lipsa supra-aglomerarii care se produce atunci cand canta nume mai cunoscute. La concertele importante, densitatea de persoane depaseste uneori suportabilul, reducand considerabil din calitatea propriu-zisa a show-ului. Pentru ca, indiferent de valoarea sau forma celor prezenti pe scena, nu te poti bucura de un concert daca nu ti se creeaza conditiile si starea corespunzatoare pentru a fi receptiv la muzica. Acest egoism involuntar ne face de multe ori sa ne simtim mult mai bine la un concert cu o participare redusa, desi aceasta lipsa de public nu face in nici un caz bine trupei de pe scena.
De o participare cat se poate de redusa au beneficiat joi seara cei de la White Ash, care au urcat putin dupa ora 21:00 pe scena clubului Big Mamou. In total au fost prezente aproximativ 20 de persoane, dintre care 90% cunoscuti si prieteni ai muzicienilor. Lipsa fanilor a fost determinata, probabil, in mare masura, de numarul excesiv de evenimente din ultimele zile, numai in seara respectiva avand loc inca 14-15 concerte live. Publicul bucurestean nu are destul timp, resurse si interes pentru a reusi sa sustina un numar larg de evenimente artistice si muzicale, asa cum au loc in aceasta perioada a anului.
In aceste conditii, concertul celor de la White Ash a fost un fel de repetitie publica. Baietii s-au relaxat foarte mult, in absenta unui motivatii, comitand cateva erori flagrante pe parcursul concertului. Nici sonorizarea "obosita" din Big Mamou nu i-a ajutat prea mult, aceasta scartaind din multe puncte de vedere. (Cu toate ca nu dispune de dotari tehnice tocmai performante, Big Mamou compenseaza prin sprijinul constant acordat formatiilor underground si atmosfera intima si relaxata).
Din punct de vedere strict muzical, exceptand cele cateva erori mentionate mai sus, White Ash si-au facut treaba ca de obicei, fara a-i dezamagi pe cei prezenti. 'Avem Idei', 'Eu Vreau Sa Stiu', 'Up In The Sky',The Simple Way', 'Primul Drum' (prezentata ca "piesa romantica") si mai ales 'Sase Sase Paza Paza' (ceruta si la bis) uimesc de fiecare data prin simplitatea extrema, compensata prin inspiratie si clarviziune instrumentala si, un element deloc neglijabil, show-ul oferit de carismaticul Dan Manescu. In alta ordine de idei, acesta si colegii sai de trupa au fost destul de greu de zarit in timpul concertului, masina de fum achizitionata de trupa de curand transformand Big Mamou intr-un spatiu semi-opac si inecacios.
Nu putem sa vorbim despre White Ash fara sa subliniem sectia ritmica a trupei, cu o completare reciproca excelenta intre bas si tobe. La acestea se adauga, dincolo de aptitudinile de front-man ale vocalistului, versurile banale, la prima vedere, dar pline de continut tocmai prin simplitate si claritate - adjective predominante in tot ce tine de muzica White Ash.
Nu stim exact in ce masura gig-ul de joi seara a fost folositor pentru cariera formatiei, dar cu siguranta nu a fost nici nociv. Din orice aparitie live se invata ceva, fie si faptul ca trebuie sa fii mai atent la detalii si selectiv cand iti stabilesti un concert. White Ash are deja un background si un iz de profesionalism care sa le permita trecerea la nivelul urmator. Tep Zepi si Dekadens, alti jucatori de pe scena undergroundului bucurestean au cedat nervos. Speram ca White Ash sa reziste si sa nu aiba parte de aceeasi soarta: GAME OVER.
Fabrica a fost aseara gazda perfecta pentru un concert ce nu ne-a dezamagit deloc asteptarile. Olandezii de la Born From Pain au cantat pentru a treia oara in Bucuresti, facand un show cel putin la fel de bun ca in primele doua randuri si reusind sa mobilizeze publicul la un nivel rareori atins in Romania.
De voie, de nevoie, fanii prezenti aseara in Fabrica au practicat sporturi extreme, la indemnurile lui Rob Franssen si a colegilor sai. Publicul nu a ezitat sa urce pe scena, sa faca stage-diving sau circle-pit-uri, mentinand un ritm ridicat pe parcursul intregului concert. Conditiile in care acesta s-a desfasurat au fost excelente: de la punctualitate (totul s-a terminat inainte de miezul noptii) si pana la personalul de securitate care a tinut multimea sub control fara a se amesteca insa inoportun - totul a favorizat spectacolul total. Inca o data se vede cat de importanti sunt body-guarzii alesi de un club, in special la concertele punk/hardcore, acestia putand prin comportamentul lor sa taie tot elanul fanilor.
PROOF
Aflati pentru a doua oara pe scena alaturi de Born From Pain, dupa concertul din mai 2008, Proof au venit cu temele pregatite, urcand primii pe scena, putin dupa ora 20:00. Publicul, desi nu inca foarte numeros, i-a primit foarte bine, parand sa faca incalzirea, la propriu, pentru efortul fizic sustinut ce se anunta pentru urmatoarele ore.
Muzica celor de la Proof a fost la ea acasa in Fabrica - un hardcore punk clasic, a la Madball sau Sick Of It All, compus din elementele specifice stilului. Mihai, solistul trupei, a fost omniprezent pe toata durata serii, fiind in primele randuri si la concertele celorlalte formatii.
DEATHDRIVE
Desi canta de putina vreme in actuala forma si formula, Deathdrive au reusit, deja, sa capete aura unei formatii care stie ce vrea sa exprime si mai ales cum sa o faca. Atitudine negativa, distructiva si nihilista, riff-uri pure metal insotite de elemente carcateristice hardcore-ului - Deathdrive au ajuns in sfarsit la (dez)echilibru, dupa o perioada de experimente mai mult sau mai putin reusite in perioada Do Diez. Creditul de care se bucura Deathdrive in fata fanilor este rezultatul unei activitati foarte intense de promovare, sustinuta de un album de debut solid si bine pus la punct, "War Within", si de un logo excelent conceput.
THE SETUP
Belgienii au reprezentat necunoscuta serii. Daca Born From Pain nu mai aveau nevoie de nici o prezentare, iar despre cele doua trupe romanesti era imposibil sa nu fi auzit macar, The Setup au venit la Bucuresti ca opening-band pentru toate concertele Born From Pain din acest turneu, fara a fi foarte populari printre fanii prezenti la concert. Cu atat mai placuta a fost surpriza de a asista la un concert excelent din partea unei formatii 100% hardcore, vizual, sonor si comportamental.
De notat ca Serch, tobosarul celor de la The Setup, a cantat si alaturi de Born From Pain, dupa ce bateristul olandezilor, Roy Moonen, a fost nevoit sa paraseasca turneul din cauza unor probleme personale. Asta in conditiile in care cele doua formatii il impart si pe Andries Beckers, chitarist la The Setup si basist la Born From Pain.
"Bucharest was amazing. Romania kills!" este mesajul postat in aceasta dimineata pe pagina oficiala de twitter The Setup, acest mesaj spunand mai multe despre concertul de aseara decat am putea spune noi.
BORN FROM PAIN
Numai de bine si din partea celor de la Born From Pain. Rob Franssen a vorbit despre cat de bine se simte cantand in Romania, aducandu-si aminte si de excelentul concert din Fire Club, de acum 3 ani, cand, de altfel, promitea ca va reveni. Iata ca s-a tinut de promisiune, dovedind ca vorbele sale nu au fost spuse doar de dragul de a se face placut publicului. Rob i-a felicitat pe cei prezenti la concert pentru scena din Romania si pentru ca o sustin, spunand ca atmosfera din Europa de Est este incomparabil mai buna fata de cea din Vest, unde exista numeroase trupe "mari" dar show-urile nu sunt la fel de bune.
Daca la Proof si Deathdrive a existat ceva miscare in fata iar la The Setup energia venita de pe scena a angajat instantaneu o mare parte din public in mosh-pit, la Born From Pain nimic nu a mai stat pe loc. Boxe, body-guarzi, fani, muzicieni - totul s-a contopit intr-un cutremur care nu s-a oprit decat odata cu muzica. La indemnurile repetate ale lui Rob, fanii au urcat pe scena, facand stage-diving, care a inclus si unele cazaturi ce au parut destul de dureroase, contribuind din plin la show.
In cazul ambelor trupe care ne-au vizitat aseara a iesit in evidenta, ca de fiecare data, profesionalismul. Trecand peste posibilitatile tehnice, care tin pana la urma strict de partea financiara, multe dintre aceste formatii de peste hotare pot da o lectie in ceea ce priveste relatia cu publicul, interactiunea cu acesta si mai ales respectul si bun-simtul afisat in orice situatie, elemente vitale unui show de calitate.
"In the year 2008 the world is more than ever in a state of disarray and chaos. The powers that be do not seem to care about the people they claim responsibility for or feed their wealth. Nature is raped. People are mislead. Constantly pounding into us with a sense of uncontrollable greed. Crisis after crisis, year after year, day after day… Chaos unleashed on humanity to create new order and give a false sense of security in a world that is slowly turned into a prison. Semi-fascist laws are passed under the veil of terrorism and world peace to legally control what needs to be controlled: the power of the people. This world is turning into a battleground…in many ways. People are pushed to survival in world that is structurally getting more grim and vicious. Where will this end?" (Born From Pain)
La aproximativ doua saptamani de la ultima cantare in Bucuresti, Luna Amara au revenit vineri seara in capitala, umpland clubul Control si dovedind inca o data ca sunt cea mai asteptata trupa de provincie de catre publicul bucurestean. Daca faptul ca Luna Amara sustin un concert intr-o seara de vineri nu era de ajuns sa va faca sa va deplasati pana in Control, atunci cu siguranta adaugarea in context a irezistibilei trupe Evo a facut diferenta.
Datorita limitei de timp impusa de club, concertul a inceput cu o intarziere foarte mica, de doar 20-25 de minute. Daca ii stiti pe cei de la Evo din ceva concerte mai vechi, este timpul sa-i revedeti pe scena pentru un update al situatiei. Teodora si Cosmin, nucleul de baza al formatiei, alaturi de cei doi membri cooptati in acest an, au trecut la treburi serioase, interpretand un "western new metal" (cum il denumesc ei) plin de energie, forta si maturitate stilistica.
Evo au cantat destul de putin si desi nu au trecut neobservati, ar fi meritat ceva mai multa atentie din partea publicului, care insa era deja cu gandul la Luna Amara. In orice caz, primul album Evo, "Soundscape", se anunta un must-have pentru orice ascultator de alternative, piesa 'Freedom Rope' spunand multe despre capacitatile de compozitie si interpretare ai celor patru. "EVO will continue to exist as long as we have the energy to pick up our instruments and play, because what we share in EVO is not just a band or a sound...it's the natural course of our expression as musicians, it is our evolution as artists and people, on and off stage" - spun membrii formatiei pe pagina de Reverbnation. Aceasta este si impresia lasata pe scena - o armonie si seninatate deplina. Speram ca noua formula s-a asezat si Evo sa continue sa-si faca treaba, pentru ca stiu exact ce au de facut.
Orice trupa cu mai multi ani de activitate in spate dobandeste un renume dar, simultan, si o povara deloc de neglijat. Aceasta trebuie sa mentina un nivel ridicat si este in permanenta condamnata la compararea celor mai recente materiale cu cele de referinta din trecut. Luna Amara au reusit, pana in prezent, sa nu dea gres. Toate cele trei albume au fost experimente reusite iar acum toata lumea asteapta urmatorul disc, pentru a vedea daca Luna Amara mai au forta de a impresiona. Oricum, pana la un nou material va mai trece ceva timp, singura piesa noua cantata constant live fiind 'Bathtub Glory', care nu a lipsit nici aseara.
Playlistul a inceput cu 'Luni De Fiere', piesa ce nu a mai fost cantata live de mai bine de un an. Nu am mai avut privilegiul de a asculta 'Asfalt', ca la ultimele doua show-uri (o piesa cu o forta destructiva impresionanta si inegalabila), a fost cantata in schimb, din nou, 'Stare De Gratie'. In rest, nici o abatere de la playlistul tipic din ultima vreme. Mihnea si Nick au fost destul de vorbareti, interactionand cu publicul in repetate randuri si referindu-se, fireste, la campania electorala si votarea de duminica.
La capitolul sonorizare au fost cateva probleme minore, care nu au afectat insa buna desfasurare a concertului. Felicitari clubului Control pentru angajarea a doi body-guarzi care stiau despre ce este vorba in context si care nu au incercat sa opreasca manifestarile publiului ci doar sa le tina sub control. Este o atitudine care ar trebui sa serveasca drept model pentru gorilele din alte cluburi bucurestene.
Razvan a purtat aseara un tricou cu Ulver (Norvegia, black metal/experimental/folk-metal/ambient) iar Sorin unul cu Mastodon (SUA, sludge metal). Acestea exprima clar noile interese ale formatiei, care a renuntat intre timp la orice reminiscente grunge, concentrandu-se pe un alternative metal plin de substanta cu radacini foarte interesant de cercetat.
Orient Cafe va asteapta sa serviti din aromele orientale intr-o atmosfera speciala.
