Artisti care nu i-ar placea mamei tale- 4/Fluxus

Septembrie 23rd, 2009 | By armoire grimoire

Fluxus
Perioada: 1961-1978 (controverse privind periodizarea)
Loc: SUA, Gerrmania, etc.
Nume: Joseph Beuys, John Cage, Allan Kaprow, LaMonte Young, George Maciunas, Nam June Paik, Yoko Ono, George Brecht, Dick Higgins, Robert Filliou, Wolf Vostell etc.
Cuvinte cheie: intermedia, anti-arta, anti-comercialism, performance

Grupul international Fluxus s-a format in 1961, in New York. Influentati de compozitiile lui John Cage, de lucrarile lui Robert Rauschenberg, de coregrafia lui Merce Cunningham sau de performance-urile grupului Gutai din Japonia, aceasta organizatie eterogena, formata din artisti din toata lumea, si-a propus eliminarea separarii artificiale dintre arta si viata. Numele de Fluxus venea sa sprijine acest demers, sugerand o structura fluida. Formele de arta adoptate au fost diverse, incluzand muzica, dans, poezie, film, literatura, performance. Artistul Dick Higgins a folosit pentru prima oara termenul de “intermedia” pentru a descrie lucrarile Fluxus: “poezie vizuala si imagini poetice, muzica-actiune si actiune muzicala, precum si evenimente si happening-uri”. In 1962 se organizeaza primul festival Fluxus, la Wiesbaden, in Germania.

Precum Dada sau suprarealismul ce i-au precedat, Fluxus promova o practica artistica dublata de un activism social si politic. Folosindu-se de umor si spontaneitate, grupul evita teoriile de arta constrangatoare si respingea obiectivitatea estetica.

“Purifica lumea de boala burgheza, de cultura “intelectuala”, profesionala si comercializata, purifica lumea de arta moarta, a imitatiei, artificiala, abstracta, iluzionista, matematica-purifica lumea de europenism!” spunea George Maciunas in manifestul Fluxus din 1963. In schimb, Maciunas promova “arta traita, anti-arta, Realitatea Non-Arta, care sa fie consumata de toata lumea, nu numai de critici, diletanti si profesionisti”.

In 1978, George Maciunas moare, iar acest moment este vazut ca un final al grupului Fluxus, desi numeroase din ideile lor se bucura de un mare success si in ziua de azi. Comparata adesea cu Dada, Fluxus a pus bazele mail art, influentand, prin actiunile sale, evolutia video art sau performance art.

Artisti care nu i-ar placea mamei tale – 3/Arta bruta

Septembrie 1st, 2009 | By armoire grimoire

Arta bruta/ Outsider art/ Art brut
Perioada:începând din 1945
Loc: nedefinit
Nume: Adolf Wolffli, Henry Darger, Aloise Corbaz, Joseph Crepin, Heinrich Anton M., Jeanne T., Scottie Wilson
Cuvinte cheie: marginali, nebunie, patologic, spontan, psihiatrie

Pana acum am vorbit de grupuri sau organizatii conectate la miscarile artei contemporane, influentate de curentele intelectuale ale epocii. Acum insa discutia se muta din studiourile artistilor sau cafenelele pariziene in spitalele psihiatrice, unde intalnim indivizi exclusi in mod real din societate, pentru care arta devine o forma de terapie.

Originea termenului de arta bruta se situeaza in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand personaje de cele mai multe ori patologice, incep sa se bucure de interesul publicului larg. Pana in perioada interbelica sunt publicate carti precum „Arta nebunilor” a doctorului Paul Meunier sau „Expresii ale nebuniei” a doctorului Prinzhorn. Expresionistii si apoi suprarealistii devin interesati de astfel de manifestari artistice si integreaza procedee specifice in lucrarile lor. Din aceasta cauza, regimul nazist a calificat producţiile expresioniste drept „arta degenerata”.

D-abia in anul 1945, artistul Jean Dubuffet introduce expresia „art brut” pentru a desemna lucrarile unor autori lipsiti de cultura artistica, prezentand un caracter spontan şi inventiv, refuzand constrangerile artei institutionalizate. Nu intotdeuna acesti artisti apartin spitalelor psihiatrice, insa de cele mai multe ori provin din medii sociale defavorizate si nu au primit o educatie artistica.
Corespondentul în engleză ale termenului de „art brut”, „outsider art” a fost introdus de criticul de arta Roger Cardinal, in 1972, iar in timp, a capatat un sens mai larg decat sinonimul francez. „Outsider art” poate fi folosit şi pentru a desemna arta naiva sau lucrarile artistilor autodidacti.

Adolf Wolfli s-a nascut intr-o familie saraca, fiind cel mai mic dintre sapte frati. Tatal sau si-a parasit familia in 1870, iar dupa moartea mamei sale un an mai tarziu, Adolf a fost nevoit sa munceasca pentru o serie de parinti adoptivi. Tineretea sa a fost punctata de relatii sexuale esuate si molestari pe care le-a privit ca pacate capitale. Adolf Wolfli a fost internat in Clinica Psihiatrica Waldau din Berna, in 1895, dupa ce a abuzat o fetita de 3 ani. Suferea de halucinatii grave si momente de violenta extrema, ceea ce l-a fortat sa-si petreaca majoritatea timpului in carcera. A inceput sa deseneze spontan in 1899, iar din moment ce ocupatia parea sa-l calmeze, a fost incurajat de doctori. Timp de 30 de ani, Wolfli a produs mii de desene si compozitii muzicale, majoritatea incluse intr-un proiect autobiografic de 45 de volume, ce incepe cu o imaginara expeditie, in cadrul careia are loc transformarea in Sf. Adolf si care culmineaza cu crearea lumii de catre Sf. Adolf II.

Henry Darger a lucrat aproape toata viata sa in spitalele din Chicago ca om de serviciu. Era un catolic fervent si mergea la slujba zilnic, dar nu avea familie sau prieteni. Darger a avut si el o copilarie nefericita. Mama sa a murit atunci cand el avea 4 ani, la putin timp dupa ce a nascut-o pe sora sa, data mai apoi spre adoptie. Abandonat la varsta de 8 ani de tatal sau, la varsta de 12 ani a fost internat la Azilul pentru copii debili din Lincoln, Illinois, cu diagnosticul de „masturbare”. Pierderea surorii sale a fost evenimentul care a determinat crearea unei vaste opere, de 15000 de pagini si 300 de desene, numita „Taramurile fantasticului/The Realms of the Unreal”. Lucrarea spune „povestea fetelor Vivian in ceea ce este cunoscut ca Taramurile fantasticului, in furtuna-razboi Glandeco-Angellineana, cauzata de Rebeliunea Copiilor Sclavi.”

Artisti care nu i-ar placea mamei tale – 2/Situationism

August 18th, 2009 | By armoire grimoire

Internationala Situationista/ Internationale Situationniste/ SI
Perioada: 1957-1972
Loc: Franta, Italia, Scandinavia
Nume: Guy Debord, Constant, Asger Jorn, Giuseppe Pinot-Gallizio, Raoul Vaneigem, Rene Vienet etc.
Cuvinte cheie: situatie, derive, detournement, societatea spectacolului, anti-capitalism

Definindu-se ca o organizatie revolutionara, Internationala Situationista a cautat sa imbine practica artistica si cea politica, fiind influentati de marxism, suprarealism sau teoriile lui Freud.
Creata din combinarea Miscarii Internationale pentru un Bauhaus Imaginist, fondata de Asger Jorn, cu Internationala Letrista si Comitetul Londonez de Psihogeografie al lui Ralph Rumney, IS incepe din 1958 sa publice o revista, sa editeze numeroase tratate si afise subversive, sa realizeze filme si sa se angajeze in actiuni directe.
Societatea capitalismului avansat este tinta atacurilor lor, considerata un paravan pentru a ascunde degradarea vietii umane. „Nu vrem o lume in care garantia ca nu vom muri de foame aduce riscul de a muri de plictiseala.” afirma unul din sloganurile organizatiei. Situationistii critica economia spectaculara, bazata pe publicitate si pe asocierea imaginii de implinire cu posesia anumitor obiecte.
Prin procedee precum „detournement” (recuperarea unor elemente pre-existente prin modificarea mesajului initial; ex: reclame „deturnate” cu sloganuri situationiste) sau derive (analiza vietii cotidiene prin miscarea pasiva in spatiu), au incercat crearea de situatii ce aveau ca scop „organizarea colectiva a unei ambiante unitare si a unui joc de evenimente”.

Influenta teoriilor si practicilor lor a fost cruciala in evenimentele din mai ’68, cand protestele studentilor au generat cea mai mare greva generala dintr-o tara industriala avansata. Parisul a fost paralizat de manifestatiile din vara anului ’68, studentii fiind sustinuti si de 11 milioane de lucratori, in incercarea de a contesta valorile desuete ce caracterizau Franta acelei perioade.

De asemenea, influenta situationistilor a fost resimtita si in curentul punk, figuri cheie precum Jamie Reid (artistul care a definit imaginea punk in Marea Britanie, prin copertele de album pentru Sex Pistols) sau Malcolm McLaren fiind implicati in raspandirea ideilor Internationalei.

In incheiere, „Traiti fara timpi morti” si „Sa fim realisti, cereti imposibilul”.

Artisti care nu i-ar placea mamei tale – 1/Actionism

August 9th, 2009 | By herminedirt

Seria „Artisti care nu i-ar placea mamei tale” isi propune sa aduca in prim plan grupuri, curente sau indivizi care au retrasat limitele artei moderne si contemporane. Si pentru ca mama ta e incuiata, nu-i plac.

Actionistii vienezi/ Wiener Aktionismus
Perioada: 1962-1968
Loc: Viena, Austria
Nume: Gunter Brus, Otto Muehl, Hermann Nitsch, Rudolf Eberhard Schwarzkogler
Cuvinte cheie: ritual, corp, tabu, violenta, performance

Scopul actiunilor transgresive ale actionistilor vienezi era in primul rand contestarea valorilor sociale in uz si a tabu-urilor existente. Violenta, sexualitatea, provocarea si gustul pentru spectacol sunt principalele componente ale practicii lor artistice, combinand astfel influente diverse precum psihanaliza, action painting sau lucrarile expresionistilor Oscar Kokoschka, Alfred Kubin sau Egon Schiele.

Fluidele corporale sunt folosite intens, sacrificiul devine un moment esential in actiunile lor, iar imaginile sado-masochiste abunda. Totul in scopul elibararii individuale, in randul unei comunitati restranse.

Cum era de asteptat, autoritatile austriece nu au fost impresionate de practica lor artistica, aducandu-i in fata justitiei de mai multe ori. Dupa ce in 1968, Brus se masturbeaza public in timp ce fredoneaza imnul national austriac, autoritatile il rasplatesc printr-o condamnare la 6 luni de inchisoare. Muehl este inchis in 1991 pentru corupere de minori timp de 6 ani, in inchisoarea de maxima securitate Stein. Schwarzkogler nu are nici el un destin mai putin tragic, acesta aruncandu-se de la fereastra in 1969. Singurul din grupul actionistilor care inca isi continua activitatea este Nitsch, care organizeaza in castelul sau din Prinzenhorn „Teatrul de mistere si orgii”.

Monkey Dust

Ianuarie 4th, 2009 | By admin

Monkey Dust este o serie de animatie creata de Harry Thompson si Shaun Pye, care satirizeaza latura intunecata a Marii Britanii. Abordand multe subiecte tabu, Monkey Dust a atras asupra sa numeroase critici, in special pentru portretele explicite de criminali si pedofili sau pentru batjocura asupra politiei si a altor institutii.

Animatiile sunt create de mai multe companii, asa ca difera, chiar si in cadrul unui singur episod. Scenele sunt insa legate prin recurenta personajelor, catch-phrase-urile acestora precum si prin muzica (Goldfrapp, Eels, Boards Of Canada, Black Box Recorder). La sfarsitul fiecarui episod avem parte de un overview nocturn al principalelor personaje, care dorm sau se pregatesc de culcare in dormitoarele lor, fara dialog, acompaniat de o piesa deprimanta.

Monkey Dust cuprinde trei sezoane, fiind difuzat pentru prima data pe BBC Three, in februarie 2003, si reluat ulterior pe BBC Two.

"The smartest thing on television by a milion crooked light years. Brilliant satire and crude rudery of the highest order." (Sunday Times)
"A cutting-edge comedy animation painting a fabulously warped satirical view of Britian. Welcome to your very own urban nightmare - a nocturnal world populated by the sad, the lonely and the emotionally crippled on the wrong side of sunlight." (BBC 3)
"Most people I've talked to about Monkey Dust say it is a complete nightmare. Certainly there is not much sunshine. It's all night, rain, knives, rats, garbage, urine and syringes in an urban wasteland." (Daily Telegraph)

Existencilism a la Banksy

Septembrie 2nd, 2008 | By admin

Bansky, probabil cel mai popular artist anonim al momentului, a reusit sa agaseze autoritatile prin interventiile sale in spatiul public, la granita dintre street art si arta conceptuala. Si-a expus, fara sa fie reperat, propriile lucrari in marile muzee londoneze, a pictat-o pe regina Victoria in chip de lesbiana dominatoare, a reusit sa inlocuiasca albumele lui Paris Hilton cu propria lui versiune (asa cum puteti vedea in video-ul de mai jos) si a pictat petice de cer pe zidul ce separa Palestina de Israel. Iar din cand in cand, emite maxime precum: “There are four human basic needs: food, sleep, sex and revenge.” sau “A lot of people never use their initiative because no-one told them to.”

In caz ca gustul pentru existencilism a fost trezit:

Zeitgeist (2007)

Septembrie 2nd, 2008 | By admin

Poze ADfel (2)

August 31st, 2008 | By admin

Poze ADfel

August 29th, 2008 | By admin

Ajunseram si pe la ADfel, astazi.
Am adus cateva poze:

Anton Corbijn – Control (2007)

August 19th, 2008 | By admin

"Control" este un film biografic despre viata lui Ian Curtis, solistul formatiei post-punk Joy Division. Filmul, realizat in alb-negru, este regizat de olandezul Anton Corbijn, si a aparut in 2007. Pentru Corbijn aceasta este primul lung-metraj, pana acum el regizand doar videoclipuri pentru diverse trupe precum Depeche Mode, U2, Echo And The Bunnymen sau Metallica.

Scenariul a fost scris de Matt Greenhalgh si este bazat pe cartea “Touching From A Distance”, scrisa de vaduva lui Curtis, Deborah. Filmul urmareste viata muzicianului, din adolescenta pana in momentul sinuciderii, punandu-se accent pe casatoria sa cu Deborah, pe formarea si ascensiunea spre mainstream a formatiei Joy Division, pe relatia sa extraconjugala cu o reportera pe nume Annik si pe crizele sale de epilepsie.

Actorii principali sunt: Sam Reily in rolul lui Curtis, Samantha Morton in rolul lui Deborah si Alexandra Maria Lara in rolul lui Annik.
Titlul filmului face referire la melodia Joy Division intitulata She’s Lost Control, ce se presupune ca ar fi fost compusa de Ian Curtis dupa ce a vazut cum o femeie a murit in urma unei crize de epilepsie.

Filmul se incheie cu mesajul : “Ian Curtis died May 18, 1980. He was 23 years old.”

Asa cum era de asteptat, soundtrackul este foarte interesant, pe el aparand printre altii, Iggy Pop, David Bowie, The Buzzcocks, The Velvet Underground si New Order.

Mircea Cartarescu – De ce iubim femeile

Iunie 28th, 2008 | By admin

Mintea mea e lenta si mai mereu dusa aiurea, asa ca ratez de obicei clipa. Cele mai grave momente din viata le-am trait de parca-as fi trait bucati mici din viata altcuiva.

“Acum o sa ne jucam de-a doctorul, dar nu trebuie sa spui nimanui”, ii zise baiatului. […] Si fetita-si daduse jos chiloteii, se-ntinsese, cu rochia ridicata peste buric, pe-o bancuta de lemn vopsit in verde si el privise interiorul de purpura al trupului ei. Il silise si pe el sa se-ntinda pe banca, cu spielhousen-ii in vine, iar fetita-si pusese palmele peste fata si aruncase doar o privire spre viermusul lui catifelat.

Poate ca tu vezi albastru un lucru pe care eu il vad rosu, dar, fiindca tu numesti acea culoare tot rosu, nu voi afla niciodata ce vezi tu cu adevarat.

Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, in cele din urma, cautarea mea de sine. Exist pentru ca ma caut pe mine insumi. Nu ma caut ca sa ma gasesc:faptul ca ma caut pe mine insumi este semnul ca deja m-am gasit.

Eram intr-un parc mizer si pustiu, sprijiniti de o masa de sah din ciment. Am condus-o acasa,ca-ntotdeauna, ne-am sarutat, ca-ntotdeauna, nu ne-am spus adio, nici macar la revedere, apoi nu ne-am mai vazut niciodata.

Am mers spre pat si cu curajul omului incoltit, am dat brusc de-o parte cuvertura. Am ramas cu gura cascata, privind prosteste spectacolul de sub baldachin. Caci in patul meu, adancindu-se in cearsaful de pe slatea, era o oaie! […] Trebuia s-o gonesc, s-o dau afara macar din camera de culcare. […] Am apucat-o pana la urma de-o ureche, si urechea mi s-a parut de carpa. Am tras-o si, in pantecul ei, ceva a galgait lenes. I-am pipait picioarele indreptate spre mine. Erau doar un fel de tubusoare de flanel, atarnand inerte. Ha!, nu era o oaie adevarata!

Ceea ce pentru corpul fizic este orgasmul este fericirea pentru corpul nostru spiritual. E o senzatie scurta si coplesitoare, este acea iluminare pe care-o cauta misticii si poetii. Nu poti fi fericit ani intregi sau zile-ntregi. Nici macar cateva ore-n sir.

Ce varsta sa fi avut femeia asta de smantana si aur? I-as fi dat intre cincisprezece si saptesprezece miliarde de ani.

[…] Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-ntoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.

Charles Krafft si portelanurile bunicii

Mai 14th, 2008 | By admin

Daca si bunica voastra avea o colectie de portelanuri, fata de care voi, in copilarie, nu puteati nutri decat sentimente distructive, aflati ca un artist s-a gandit sa va razbune frustrarea acumulata. Americanul Charles Krafft creeaza "delft disasterware" sau mai exact, modeleaza portelanul in forme pe care cu greu le-am putea asocia acestui material fragil: grenade, pistoale cu chipul lui Iisus, ceainice cu chipul lui Hitler, bustul lui Charles Manson etc. Ca informatii personale, artistul are ca pasiuni vizitarea bordelurilor din lumea a treia si grupurile web de transexuali adolescenti. Vom incheia cu motto-ul sau: "if you can't make friends, make art."

http://www.dirtgalleryla.com/dirt_charleskrafft.html