Antarctica în Wings Club

11 mai 2012 | postat de altinnuendo



"Overtones prezintă - concert Antarctica şi invitaţii - @ Wings Club, 17 mai 2012, ora 20:00.

Înfiinţată în 2009, trupa Antarctica înseamnă Delia Opran la voce, Tudor Scânteie la chitară, Mircea Preda "Burete" (bas - a cântat şi cu Viţa de Vie), Victor Rivalet (sintetizator - fost membru Timpuri Noi şi producător de muzică electronică cunoscut sub numele de scenă Benjamin Rivalet) şi Mirko Grusa, la tobe. Delia, fondatoarea trupei, este o compozitoare şi o textieră inspirată, preocupată de poezie şi astronomie, concertând în deschiderea actului artistic semnat Róisín Murphy la Bucureşti. Cu doi ani în urmă, Antarctica este opening act pentru concertul Morcheeba de la Bucureşti; anul următor concertează pe scena B'estfet, iar în luna februarie 2012 susţine un moment live la Radio Guerrilla, bucurându-se de reacţii mai mult decât pozitive din partea ascultătorilor. De asemenea, Antarctica a fost difuzată la Radio Guerrilla cu patru piese, dintre care trei au ajuns în poziţii de vârf ale topului.

Albumul de debut al trupei, "Explorers", este lansat pe 21 decembrie 2011 şi îmbină în mod plăcut synthpop-ul anilor '80, genurile new wave, down tempo şi muzica electronică de avangardă, fiind unul conceptual, în care este reliefată definiţia artei sunetelor. Inspiraţia acestora provine şi de la trupe precum: Depeche Mode, Pink Floyd, Massive Attack, Unkle sau Groove Armada.

Trupa vine să concerteze pentru fanii săi în Wings Club, împreună cu băieţii de la Yoon, cei care au deschis momentul live semnat de Apparat pe 7 aprilie 2012 în Bucureşti. Aceştia abordează o diversitate stilistică, ce include genuri precum trip hop, breakbeat, alături de sunete electronice şi acustice deosebit de interesante.
Primul lor concert a fost în cadrul Future Sounds Festival alături de Slow Magic, Selebrities şi Sunrays.
Formula de reprezentaţie live semnată Yoon este: Yanka - voce; Robert Magheti - tobe, percuţie; Matei Radu Ţeposu (Go To Berlin, Trouble Is): chitară; Costi Grigore - bas; Victor Mihăilescu - midi controller şi Ionuţ Moraru - clarinet, keyboards, voce.

O altă formaţie pe care o veţi vedea pe scenă este Plastik Charm, un band de electro-rock, compus din Ioan Nacu - voce, chitară; Mike Dragomir - bas; Adrian Klein – sintetizator şi Daniel Iudean - tobe.

După cele trei concerte live, un invitat special al evenimentului este Mihai Dobre, cunoscut sub numele de scenă drept DJ Haute Culture şi fondator al cunoscutei trupei de muzică electronică Şuie Paparude, cea care a deschis în 2006 concertul Depeche Mode de la Bucureşti.

Anul trecut, Dobrică a lansat un EP de suflet numit "Chordial", cu 4 piese primite cu interes din partea criticii muzicale şi a fanilor.

Talentatul artist a produs şi sub numele de Pink Lenins (proiect creat împreună cu Alex Pop), a realizat muzica pentru Premiile Gopo şi Tiff, alături de soundtrack-uri destinate filmelor de scurt metraj.

Vă aşteptăm aşadar pe 17 mai în Wings Club din Bucureşti ( Str. Mihai Eminescu 127) să luaţi parte la un concert inedit semnat de Antarctica şi invitaţii săi.

Preţ bilet: 20 lei."


[Sursa: Comunicat de presă.]

Comenteaza