cLover Fest 2011

16 iulie 2011 | postat de altinnuendo



"Muscel cLoverFest. Ediţia Doi. Atmosferă de pub, aer de munte!

Ce-a de-a doua ediţie oficială Muscel cLoverFest se va desfăşura între 19-21 august 2011 la Muscel (Dâmboviţa). Printre trupele prezente pe afiş se numără Partizan, Marcian Petrescu şi Trenul de Noapte, Nişte Băieţi ş.a.

Muscel cLoverFest este singurul festival de coveruri din România, desfăşurat în spaţii neconvenţionale. Festivalul promovează ideea de cover ca inovaţie şi aport de originalitate, ca experiment muzical. Pe scenă sunt invitate nu doar trupele-tribut, ci mai ales trupele care îşi arată măiestria în reinterpretarea pieselor celebre.

Muscelul (comuna Moroieni, jud. Dâmboviţa) este situat la aproximativ 130 de km de capitală, pe drumul Bucureşti-Târgovişte-Pucioasa-Moroieni-Sinaia.

Programul Ediţiei Doi:

Live Music @ cLoverFest:

* Vineri, 19 august:

- Gang Band Acoustic;
- Adi Manolovici Syndikate;
- Marcian Petrescu şi Trenul de Noapte (Bucureşti, blues/rock);
- Coming Back to Live.

* Sâmbătă, 20 august:

- Open Mike/ New Entry Section;
- C.O.D. (Targoviste, hard-rock, AC/DC tribute);
- Nişte Băieţi (Bucureşti, punk rock);
- Partizan (Bucureşti, industrial/ghettotech).

* Duminică, 21 august:

- Open Mike/ New Entry Section
- Petre & Kindlein Acoustic Experience;
- Glissando.

Evenimente conexe festivalului:

Open Mike/ New Entry Section - scenă deschisă publicului. Amatorii sunt invitaţi să cânte coveruri. Secţiune dedicată trupelor tinere sau formate ad-hoc. În curand vom anunţa regulamentul de înscriere.

cLoverFest pe două roţi: Ediţia Doi este bike friendly. Pentru pasionaţii de MTB avem un drum numai bun de cucerit. Iar sâmbătă dimineaţa vă propunem o expediţie pe două roţi cu plecare din poiana festivalului.

Treasure hunting inclus. Trimite-ne un mail pe adresa muscel.cloverfest@gmail.com cu subject "bike" pentru a te înscrie pe lista expediţiei desfăşurate în împrejurimile Muscelului.

Swing on... în livadă: Pentru amatorii de umbră prietenii noştri de la Minor Swing aduc la Muscel hamace colorate numai bune de agăţat în nucii din livadă. Swing on! Şi dacă vă place puteţi cumpăra unul pentru acasă.

Body painting: pentru copii şi nu numai – trifoi, margarete, arici, gărgăriţe şi alte desene năstruşnice inspirate din peisajul muscelean.

Târg de produse agro alimentare: sătenii vă invită să degustaţi preparatele tradiţionale specifice zonei.
CloverShop: căutaţi tricourile cu trei foi ale Ediţiei Doi!

Food & Drink: La bucătăria din poiană vă pregătim omlete, ciorbe la ceaun, frigărui şi alte preparate pe grătar. Ieftin şi bun, aşa cum v-am obişnuit. Din zori până târziu în noapte vă invităm la terasă "să citiţi" în cafele şi printre (multe) rânduri de beri. Apoi mai cereţi un rând...

Biletele: Abonament pentru vineri-sâmbătă-duminică: 40 lei/persoană. Abonament pentru sâmbătă-duminică: 30 lei/persoană. Acces gratuit în camping pe baza biletului procurat la intrare.

Muscel cLoverFest este un proiect iniţiat de Fundaţia pentru ecoturism şi agroturism Sargetia. Ciuc Premium este berea oficială Muscel cLoverFest. Eveniment susţinut de Radio Guerrilla."


[Sursa: Comunicat de presă.]

Comenteaza