Miluţă Flueraş – “Frânturi de catarsis”
30 aprilie 2011 | postat de anne
"Află ce portrete poţi vedea la expoziţia de fotografie "Frânturi de catarsis". Ne mai despart doar câteva zile de vernisajul celei de a treia expoziţii individuale a fotografului Miluţă Flueraş, ce va avea loc luni, 2 mai 2011, ora 19:00, în Club "La Scena", Calea Călăraşilor, nr. 55.
Intitulată "Frânturi de catarsis", expoziţia va fi deschisă în perioada 2-31 mai 2011 şi reprezintă experienţa nemijlocită a unui fotograf care a ales ca prin intermediul camerei sale să arate privitorului fragmente din lumea muzicii rock. Miluţă Flueraş pune aşadar în scena un concert imagistic văzut prin lentila subiectivă a iubitorului de muzică. Cele 25 de lucrări sunt, fiecare în parte, un exemplu a ceea ce fotografia şi muzica au în comun: pasiune, dăruire şi talent. Portretele artiştilor sunt imagini reprezentative ale trăirii prin muzică şi ale regăsirii acesteia prin fotografie.
Acest festival în imagini îi va reuni pe Accept, Angus Young, Axl Rose, Brendan Perry, Chris Broderick, Christopher Johnson, Corey Taylor, Dave Mustaine, Dolores O'Riordan, Fenrir, Frank Bello, Greg Mackintosh, James Hetfield, Karl Logan, Kerry King, Kirk Hammet, Ozzy Osbourne, Paul Gilbert, Paul Landers, Roy Khan, Steve Tyler, Steve Vai, Till Lindemann şi Vincent Cavanagh. Dintre cei care au sprijinit organizarea acestui eveniment amintim: Club "La Scena", Teatrul Arca, EUROCOM şi Apa Minerală "Cristaline"."
[Sursa: Comunicat de presă.]














