Duminică: Retrospectiva externă a săptămânii (18 – 24 aprilie)

24 aprilie 2011 | postat de altinnuendo

* Trupa americană de avantgarde-metal Otep a realizat recent un nou videoclip pentru piesa 'Fists Fall', ce va fi inclusă pe albumul "Atavist", programat să apară pe data de 26 aprilie via Victory Records.

Puteţi urmări noul clip mai jos:



Ultimul album de studio al celor de la Otep s-a intitulat "Smash The Control Machine" şi a apărut în 2009.


* Trupa americană de post-rock Explosions In The Sky a postat on-line în întregime noul album de studio, intitulat "Take Care, Take Care, Take Care". Acesta va apărea în Europa pe data de 25 aprilie. În zona Americii de Nord, lansarea a avut loc pe data de 18 aprilie.

Aşadar, puteţi asculta noul material discografic al celor de la Explosions In The Sky aici.


* Legendarul muzician englez Brian Eno se pregăteşte de lansarea unui nou album de studio. Noul material discografic, realizat în colaborare cu poetul Rick Holland, se va intitula "Drums Between The Bells" şi va apărea pe data de 5 iulie la casa de discuri Warp.

Tracklist-ul este următorul:

01. 'Bless This Space'
02. 'Glitch'
03. 'Dreambirds'
04. 'Pour It Out'
05. 'Seedpods'
06. 'The Real'
07. 'The Airman'
08. 'Fierce Aisles Of Light'
09. 'As If Your Eyes Were Partly Closed As If You Honed the Swirl Within Them And Offered Me … The World'
10. 'A Title'
11. 'Sounds Alien'
12. 'Dow'
13. 'Multimedia'
14. 'Cloud 4'
15. 'Silence'
16. 'Breath Of Crows'.




Primul extras single al noului CD este piesa 'Glitch', ce poate fi ascultată mai jos:



* Celebrul documentar "1991: The Year Punk Broke", regizat de Dave Markey, va fi în sfârşit lansat pe DVD. Prin această lansare, Universal Music doreşte să marcheze 20 de ani de la realizarea filmului. Deşi iniţial s-a dorit doar filmarea turneului trupei Sonic Youth, "1991: The Year Punk Broke" a sfârșit prin a fi o mini-radiografie a scenei grunge de la începutul anilor '90, în documentar apărând și Nirvana, Babes in Toyland, Dinosaur Jr., Gumball, Ramones şi câţiva dintre membrii Mudhoney.



* Cu ocazia Record Store Day, trupa britanică de alternative rock Radiohead a lansat pe data de 16 aprilie un vinil în ediţie limitată ce include două piese noi. Acestea se numesc 'Supercollider' şi 'The Butcher' şi pot fi ascultate mai jos:



* Într-un interviu acordat The Pulse Of Radio, Jonathan Davis, solistul Korn, a dezminţit informaţia conform căreia trupa sa doreşte o schimbare a direcţiei muzicale. Acest zvon a apărut imediat după ce membrii Korn au postat on-line o nouă piesă realizată în colaborare cu DJ Skrillex, ce conţine elemente de dubstep.

Acelaşi Jonathan Davis a declarat că trupa intenţionează să lanseze un nou EP, care cel mai probabil va apărea în mai şi care va conţine piese mai experimentale faţă de sound-ul lor original.

"I don't think it was us looking for a new direction. It was just something that I stumbled upon when I stumbled upon dubstep and first heard Skrillex and a lot of different dubstep DJs. I loved the heaviness of it, and so we decided to make this EP and to go in that direction for a couple of songs, and then I'm sure we'll go back and do a regular record."

Ultimul album de studio lansat de trupa Korn s-a intitulat "Korn III - Remember Who You Are" şi a apărut în luna iulie a anului trecut.


* Basistul trupei de post-punk Joy Division, Peter Hook, a înfiinţat de curând o nouă trupă, The Lights, alături de care va lansa pe data de 9 mai un nou EP intitulat "1102/2011". Noul material discografic va conţine trei piese Joy Division remasterizate, pe care va cânta solista The Happy Mondays, Rowetta Satchell, dar şi o piesă mai veche a trupei, pe care însă regretatul Ian Curtis nu a mai apucat să o înregistreze. Acesta se numeşte 'Pictures In My Mind' şi va fi cântată la voce chiar de Peter Hook. Aşadar, tracklist-ul va arăta aşa:

01. 'Atmosphere'
02. 'Insight'
03. 'New Dawn Fades'
04. 'Pictures In My Mind'.

Trupa Joy Division a fost formată în 1976 de Ian Curtis, Peter Hook, Stephen Morris şi Bernard Sumner. În cei patru ani de activitate, cei patru britanici au lansat două albume de studio şi trei EP-uri. Deşi se bucurau de cel mai mare succes al carierei, trupa s-a destrămat în 1980, imediat după sinuciderea lui Ian Curtis.


* Site-ul www.npr.org a înregistrat integral un concert al cântăreţei britanice PJ Harvey, concert ce a avut loc în San Francisco pe data de 14 aprilie. Puteţi asculta şi chiar downloada tot concertul de aici.

PJ Harvey se află într-un turneu mondial de promovare a noului ei album, intitulat "Let England Shake", lansat pe data de 14 februarie via Island Records.

Comenteaza