KoЯn Files #2. Head si Munky.

25 iunie 2010 | postat de herminedirt

korn logo 3



In cadrul trupei Korn, fiecare instrument a fost reinventat, fiecare dintre cei cinci muzicieni implicati a venit cu un stil 100% propriu de a exploata sonor instrumentul respectiv. Head si Munky, cei doi chitaristi Korn, reprezinta un tandem inseparabil - fara alaturarea acestora, sound-ul Korn ar fi ramas o comoara nedescoperita inca. Stilul celor doi oscileaza abrupt intre note inuman de inalte (care efectiv sfideaza instrumentul respectiv, parand provenite mai mult de la un turntable decat de la o chitara) si riff-uri joase, care pur si simplu reinventeaza notiunea "heavy".

Korn sunt responsabili de aducerea in atentia muzicii moderne a chitarei cu 7 corzi, un instrument care a influentat decisiv marca sonora a trupei. Aceasta le-a permis lui Munky si Head sa mearga cu riff-urile jos, jos, jos, creand o presiune muzical-somatica specifica oricarui punct aflat la mare adancime. De asemenea, grif-ul instrumentului este mult mai permisiv, ajutandu-i pe cei doi sa creeze note chinuite, epileptice, bolnave. Chitara preferata atat de Head, cat si de Munky, este Ibanez Apex cu 7 corzi. La aceasta se adauga o gama larga de efecte si pedale care ii ajuta sa obtina sunetele dorite.

James "Munky" Shaffer si Brian "Head" Welch s-au cunoscut inca din liceu, cantand impreuna si in L.A.P.D. si Creep, formatiile din care va evolua, dupa cooptarea lui Jonathan Davis (pe atunci la Sexart), Korn. Timp de 12 ani, pana la dezertarea lui Head, cei doi au fost inseparabili, toate compozitiile Korn fiind realizate impreuna. Partile de chitara sunt suprapuse si se evidentiaza reciproc, pierzandu-si sensul luate individual. De altfel, in topul "100 Greatest Heavy Metal Guitarists Of All Time", realizat de Guitar World, cei doi apar impreuna, ocupand locul 26. Deasupra unor nume precum John Petrucci, Jerry Cantrell, Ted Nugent, Steve Vai sau Joe Satriani.

De aceea, impactul plecarii lui Head a fost enorm. Presiunea a fost resimtita din plin de Munky, care pana la cooptarea unui nou chitarist a trebuit sa re-adapteze toate partile de chitara pentru a putea sustine live-urile. Pe "See You On The Other Side" si "Untitled" se resimte din plin plecarea lui Head, nu numai in ceea ce priveste strict valoarea muzicala a acestuia, ci si prin dizolvarea unor legaturi foarte bine fixate, care devenisera aproape magice, functionand la un nivel supra-uman.

Personalitatile unice care au compus line-up-ul de baza Korn sunt imposibil de inlocuit. De aceea, dupa plecarea lui Head, Munky a ramas singurul chitarist oficial al trupei, desi in live-uri este acoperit de Shane Gibson. Este greu sa-i amesteci pe Korn cu pamantenii de rand.

Doua clipuri care descriu perfect sound-ul Korn pot fi urmarite mai jos. Primul este o "lectie" de chitara oferita de Head si Munky, iar in al doilea se vorbeste despre importanta pe care a avut-o chitara cu 7 corzi in muzica trupei.


Comenteaza