CRONICA: The Pixels si Feeding Fingers @ Control

13 martie 2010 | postat de herminedirt

Evenimentul de aseara, anuntat inca din luna ianuarie, a reusit sa nu dezamageasca deloc asteptarile fanilor, care au fost atrasi in numar mare printr-o promovare intensa si inteligenta, concentrata strict pe folosirea puterii muzicale de o natura aproape mistica detinuta de Feeding Fingers. La aceasta s-a adaugat o combinatie de tehnologie sonora, lumini si proiectii, care a reusit sa foloseasca toate caile de perceptie ale ascultatorilor.

"The Pixels" este un nume care ne pregateste dinainte pentru un impact vizual cel putin la fel de important ca cel auditiv. Proiectiile realizate de Dan Vezentan au fost parte integranta din show, oferind un background (la propriu si la figurat) potrivit si un flux continuu de lumini, umbre si culori, la fel de bogat ca si arsenalul sonor cu care formatia s-a prezentat pe scena. Catalin Rulea, pe care il mai puteti vedea si in promitatoarea grupare indie rock Toulouse Lautrec, si Dan Serbanescu, cei doi frontmani Pixels, sunt doi artisti absolut multifunctionali, ambii folosind alternant sau simultan, dupa caz, voce, chitara, keyboards si alte accesorii de natura electronica si scutind colectivul de cel putin inca doi-trei instrumentisti.

Cu numeroase substraturi si influente, muzica Pixels reuseste sa impace diverse tipuri de public - indie, alternative (in sens mai general), underground (prin piesele repetitive, feedback si anumite elemente psihedelice), mainstream (prin imaginea de ansamblu - ritmata si curata), electro. Piesele sunt desfasurate larg, compozitia este analizata in detaliu, fiecare fraza muzicala este exploatata la maxim. Pixels este o formatie adaptata la cerintele anului 2010, reusind sa incorporeze intr-un mediu deloc lipsit de valente artistice, elemente mecaniciste, robotice, moderne, si oferind un show multimedia complet.

Feeding Fingers si-au inceput show-ul fara prea multe prezentari si politeturi, scufundati intr-un albastru bolnav (din nou luminile). Concertul lor a semanat cu o sedinta de hipnoza in grup, publicul si formatia deopotriva intrand intr-o transa halucinogena deloc neplacuta. Publicul a fost divizat in "eu si ceilalti".

Lasand la o parte impactul cerebral, muzica Feeding Fingers este o bijuterie. Trei oameni, o chitara, un bas, un set de tobe si un microfon sunt toate resursele necesare pentru a crea o muzica atat de vasta. Basistul Kris Anderson a fost cel mai dinamic om de pe scena, simtind din plin punctele culminante, in timp ce Justin Curfman si Danny Hunt au parut niste personaje desprinse dintr-un film de David Lynch. Complet detasat de contextul fizic, Justin s-a folosit atat de firesc de chitara (din nou sunt luate in considerare cele doua dimensiuni - vizuala si auditiva), incat a parut conectat in mod organic de ea.

Justin Curfman este un personaj care reuseste sa foloseasca in scopuri artistice dimensiuni psihologice inaccesibile multora. Muzica are toate elementele pentru a putea fi considerata depresiva si intunecata, insa ea este extirpata din zone ale existentei personale incompatibile cu astfel de termeni. Tocmai de aici isi are sursa acea detasare amortita din muzica Feeding Fingers, care nu cunoaste decat persoana I si a III-a, conturand si consolidand individualitatile pana in punctul in care interactiunea intre ele nu mai este necesara.

Playlist-ul serii a fost alcatuit din 5 piese de pe "Wound In Wall" (2007), 5 de pe "Baby Teeth" (2009) si doua care vor fi incluse pe viitorul material "Detach Me From My Head", care va fi lansat anul acesta:

1. 'Where Mimes Come To Say Goodbye'
2. 'She Hides Disease'
3. 'Is Heaven All That You Hear'
4. 'Manufactured Missing Children'
5. 'Detach Me From My Head'
6. 'I Am A Brutal Little Boy'
7. 'Permission for Sleep'
8. 'Baby Teeth'
9. 'I Can't Breathe'
10. 'Swallow Me'

Bis-ul a fost acordat numai dupa ce formatia s-a convins ca este intr-adevar dorita pe scena.

11. 'Fireflies Make Us Sick'
12. 'No Movement In Water'.

La finalul concertului, Justin a vorbit putin (subliniem cuvantul "putin") despre calatoria spre Romania ("Do you have any idea what we've been through to get here?") si lipsa de somn indusa de aceasta, o stare insa cat se poate de compatibila cu ceea ce reprezinta Feeding Fingers. Una peste alta, formatia a parut multumita de feedback-ul publicului, reciproca fiind si ea valabila.