RECENZIE: Feeding Fingers – “Baby Teeth” (2009)
20 februarie 2010 | postat de herminedirt
Tulburator, enorm si deranjant de perfect, "Baby Teeth" este un album difuz, care nu poate fi prins in spectrul gandirii diurne si lucide. Piesele au forme neregulate, neuniforme, luminile si umbrele cazand ciudat pe aranjamentele muzicale independente si imateriale. Albumul da impresia de spatiu deschis, de ecou, de efecte incontrolabile ale unor sunete desprinse cu un masochism dureros de subconstient.
Departe de a relaxa, in ciuda inclinatiilor muzicale atmosferice, "Baby Teeth" produce o inexplicabila incordare psihica, prin alternanta brusca a starilor si a ritmurilor, impletite cu abilitate in vibratia monocroma si molcoma care persista pe fundalul fiecarei piese, ramanand suspendata in psihicul ascultatorului si dupa incheierea fizica a albumului.
Basul are un rol esential in dezvoltarea pieselor. Mereu activ, plin de continut, puternic, acesta sustine in intregime structura fixa si repetitiva, permitand chitarei sa experimenteze si sa exploreze.
'Neverlight', primul track de pe album, pune brusc in miscare uriasa masinarie psihico-muzicala, printr-o o linie de bas simpla, opaca, dublata de clapele translucide si de o voce absolut transparenta, grava si adanca. Muzica este una stratificata, fiecare gaura este umpluta de instrumentul care se afla dedesubt, in timp ce versurile dau o senzatie de agorafobie prin caracterul impersonal.
"For the rest of my life
I will be in here
Until the end of time
In here…"
'She Hides Disease' ne preia exact de unde ne-a lasat 'Neverlight', dupa o pauza insesizabila. Instrumentalul este unul alb-negru, aproape vizual dar deloc palpabil, punctat de note imprevizibile plasate inteligent si de o voce care isi face aparitia numai in momentele oportune. Versurile sunt de un suprarealism pur, sensul fiind unul autonom, dobandit prin propria existenta:
"Her memory sleeps in a garden inside
A closet filled with
Flies"
'Baby Teeth', piesa care da si numele albumului, este descrisa de Justin Curfman ca o redare muzicala si lirica a unui fragment de vis, "a dream that I had about a beautiful female singer singing to me on a stage. She finished her song, smiled, and I noticed that she still had her baby teeth, making her gums appear grotesquely enormous. And for some reason this sexually aroused me enormously."
'Is Heaven All That You Hear' este probabil cea mai apreciata piesa de pe album, fiind lansata si pe un single care a urcat pana pe locul 4 in Global Gothic Chart. Cu un beat obsesiv care isi propune, parca, sa creeze efecte hipnotice, 'Is Heaven All That You Hear' se manifesta fara ruperi de ritm si alternante sonore, punctand la capitolul impresie artistica plin plasarea excelenta a vocii peste pasajele instrumentale din refren si ecourile acide ale cuvantului "shadow" din final.
Scurta, ritmata, si aproape "heavy" ca abordare stilistica, 'Permission For Sleep' ne duce catre miezul albumului si totodata cel mai intunecat moment al sau, 'This Isn't Enough', care ajunge la presiuni insuportabile sub greutatea impresiilor adunate pana acum. O piesa subterana, sufocanta, cu o atmosfera funerara si lipsita de orice caldura, in ciuda ritmului aproape uman al percutiei. Ecourile si notele suspendate din final sunt aproape torturante in timp ce vocea este aproape integrata in instrumental - nimic nu iese in fata, totul este ascuns, in surdina, departe.
"I will wait here in your memory
Like a cancer waits for tears
With this hungry belief
That I was already there"
Descrierea oferita de Justin pe site-ul sau spune foarte multe despre 'Plained Faced Afternoons' - "Sang this in a trance… I am not sure what I am saying… but here is the closest that I can get to decoding myself." Din nou sunetele se grupeaza in imagini aproape vizuale, stralucind in lumina obositoare a unei dupa-amiezi latente.
Cu accentul pus pe partea de percutie, 'No Movement in Water' nu aduce nimic nou fata de precedentele 7 track-uri, nu pentru ca nu ar putea, ci pentru ca nu ar avea nici un rost. Perceptiile sunt deja tocite iar finalul se apropie.
'Your Name in a Stolen Book' are asupra sa presiunea finalului, a impresiei care va ramane suspendata in tacerea de dupa minutul 37. Ultimele cuvinte pot fi interpretate, simtite, gandite, modificate si privite intr-un numar infinit de moduri, fiind urmate de un outro care se stinge incet pe parcursul a mai bine de doua minute.
"Maybe you're right
This is who I'm supposed to be
Maybe you're right
This really me."
37 de minute? Am si uitat cand a inceput albumul. Suntem aici sau acolo? Totul este conceput intr-un timp inconstant si instabil, reversibil, care nu are prea multe legaturi cu starea de constienta, in timp ce spatiul se expandeaza la infinit, pierzandu-si sensul.
"Baby Teeth" a primit, in cea mai mare parte, critici favorabile, obtinand o promovare foarte buna pentru un produs post-punk/indie, 100% necomercial... locul 16 in the Global Gothic Chart... Alternative Top 100 in Portugal... locul 4 in Best of 2009 la Gothic Paradise... Aceste notiuni nu au insa nici o valabilitate... Doar 37 de minute?
