Interviu cu Roxana Mocanu de la Dekadens

21 Iulie 2009 | postat de herminedirt

No.3: Roxana, ai avut deja 3 concerte alaturi de noua ta trupa. Cum ti s-au parut?

Roxana: Alexandru, as putea sa iti povestesc despre momentele astea 3 pana la urmatorul concert. Si totusi, iata varianta mai scurta:
Tinand cont ca am urcat pe scena amfiteatrului asteptand complet dezorientata sa aterizeze un elicopter la cat loc era, si ca nu prea imi simteam picioarele, si ca nu mai auzeam nimic decat omuletii nervosi dintre urechi care spuneau ceva de genu „o sa te faci de toata jenaaaaa !!!”, si ca mi se usca gatlejul la fiecare cuvant pe care nu-l puteam contura in directia microfonului, si caaa... intelegi, in mine era infernul. Dar unul prea misto ca ma feresc de el.
Cumva am supravietuit si nu mi s-a parut aiurea ca m-am consumat atat pentru un public pitit pe 3 randuri. Am dat-o p-aia cu ”saru' mana mamaaa!” de pe scena, dar inainte de asta am inceput cu microfonul oprit, am auzit monitorul lui Mihai mai bine decat pe al meu in cea mai mare parte a cantarii, a fost fix cum trebuia pentru primul (meu) concert. O amintire draga de altfel prin incarcatura ei comica.
Al doilea a fost cel din Bitola, Macedonia, unde m-am simtit mai mult ca un turist decat ca o individa venita sa puna osu' la treaba, asadar a fost relaxant si mult mai asemenator felului in care ar trebui sa se comporte o trupa in proces de inchegare pe scena. Publicul a fost simpatic si parca il confund cu o singura prezenta fizica, una la varsta copilariei care priveste zambind si te asculta curioasa. Probabil asta nu ne-a intimidat. Cred ca si masculii trupeti s-au simtit la fel de relaxati ca mine in seara aia.
La concertul de vineri seara din Control nu am avut spatiu pe masura energiei acumulate in asteptarea lui. A fost cam primul, primul pe bune, concertul care trebuia sa lamureasca prezenta mea in trupa si sa dea un indiciu despre ce se va intampla de acum inainte. Seara a fost exact cum trebuia: cu prieteni, cu straini placut surprinsi, cu heirup, cu mare chef, cu elefanti, cu descatusare, cu emotii, cuuuuu... bis! Da, ce straniu a fost sa-l aud strigat si cat de bine a iesit! Cand am coborat de pe scena am facut piruete printre personaje care, evident, nu se asteptau sa vada juma de metru de blonda agitandu-se asa in seara aia, si care, cu ochi mirati si palme pe spinare m-au servit cu cele mai sincere "Bravo baaah !!!" si "Ti-a iesit, esti nebuna!

No.3: Debutul cu Dekadens nu a fost intr-un context tocmai potrivit. Cum ai reusit sa te descurci in conditiile din parcul Lia Manoliu?

Roxana: In Parcul Artelor stiam de ce ma duc si cum o sa iasa. Ideea e ca, exact cum zicea Jan, oricat am fi repetat la sala si oricate scenarii mi-as fi facut eu despre cum trebuie sa dau intr-un live, tot live-ul in sine este pregatirea propriu-zisa. Si asa a fost: un inceput, cu ezitari, cu probleme tehnice, cu emotii si frumoase, si usor macabre. Era necesar sa dam concertul asta ca sa inceapa ei treaba cu mine. Aparent lucrurile se aranjaza frumos de la o incercare la alta si Parcul Artelor ramane un episod personal de tipul „my first time” si cam atat.

No.3: Erai o ascultatoare Dekadens inainte sa faci parte din trupa? Ce parere ai despre fosta solista, Becky Elian?

Roxana: N-am ascultat Dekadens inainte sa ii cunosc pe baieti. Am facut-o pur informativ si pentru a invata cateva piese cand mi s-a confirmat ca ma duc sa dau proba la ei. Oricum nu m-am dus acolo crezand ca or sa ma „pastreze” asa ca nu am facut prea multe sapaturi in ceea ce priveste albumul sau marturiile iutubiste cu ei. Din cate am vazut, Becky isi facea treaba destul de relaxat si sigur, ceea ce am inteles ca prindea. Nu am o perceptie foarte bine conturata despre ce insemna Dekadens inainte de mine, cum le mergea in raport cu receptorul, publicul vesnic adolescent de pe la noi si nici despre Becky. Pentru mine viata trupei asteia a inceput de cand mi-au zis „ Ha, esti a noastra de acum si te vom exploata dupa poftele orgoliilor noastre de huligani! „. Dupa care Jan a ras malefic. Nu, nu a fost asa, dar ar fi putut foarte bine sa fie ).

No.3: Crezi ca venirea ta va determina vreo schimbare notabila in ceea ce priveste stilul muzical?

Roxana: Stilul Dekadens e un buchetel de elemente foarte frumoase care dau bine impreuna, si cel putin deocamdata nu vad ce anume mi-as dori diferit. Schimbarea va veni probabil treptat, in functie de contributia fiecaruia si de felul in care ideile noastre se pupa sau nu.
Poate pentru ca ascult muzica la modul total aleatoriu si sunt deschisa multor genuri care n-au nicio treaba unele cu altele, se pot intampla ambele lucruri: fie sa accept directia pe care ar vrea sa o ia baietii, fie sa fiu extrem de priceputa incat sa le induc nesimteste elemente si idei noi.

No.3: Ce ne poti spune despre piesa pe care ati inaugurat-o in Control? Cu ce ai contribuit la ea?

Roxana: Piesa noua se numeste „We're alright!” si am o parere extraordinara despre ea tinand cont ca eu am compus minunatie de versuri si frumusete de linie melodica! Hap! N-am crezut ca ma pricep si la asta dar se pare ca in curand, cu Dekadens imi voi descoperi toate veleitatile surprinzatoare. Instrumentalul l-am primit de la baieti la un moment dat si mi-a cam fost frica de el si de ideea de responsabilitate pe care o presupunea. Pana intr-o zi in care aveam tot timpul liber inainte de repetitii si am ochit icoana respectiva pe desktop.
A fost un chin oribil. Mi-au venit enspe mii de linii si versuri din care nu mai intelegeam nimic si a durat enorm pana le-am pus cap la cap pentru a forma ceva digerabil. A fost ... ce cuvant sa bag aici... magistrala intalnire a ideii mele cu urechile baietilor! Nu de alta, dar nu cred ca se asteptau sa fiu in stare de asa ceva:)).

No.3: Care dintre piesele vechi Dekadens iti face cea mai mare placere sa o canti?

Roxana: De pe primul album imi place sa dau You know, Devils si Midnight Star, fix in ordinea asta. Imi plac povestile, imi plac cuvintele care ma ajuta sa simt piesa si nu doar sa o turui, si piesele astea sunt niste colaje de imagini care te cam fura.

No.3: Ce muzica asculti, in general? Sunt ceva trupe romanesti care ti-au atras atentia in mod special?

Roxana: In general ascult...muzica! Multa, nu ma opresc niciodata, nu o adun, nu fac cult din nimic, o consum ca pe aer. Poate nu e o atitudine buna de promovat, tinand cont ca acum sunt in randul celor care isi doresc ca publicul sa se opreasca asupra lor si sa ii iubeasca, dar relatia mea cu muzica nu se poate baza pe nimic egoist atata timp cat o impart cu restul omenirii si cat timp piesa aia megatare de la Birdy Nam Nam, si aia de la Hot Hot Heat, si aia de la Uh Huh Her, sau ale altor trupe cu nume usor de retinut prin repetitia cuvintelor ), n-au fost scrise numai pentru mine. Desi... ar fi fost o treaba!
De la noi, la fel, nu pot sa zic ca ascult anumiti cantaciosi, cat pot sa spun ca imi sunt dragi, simpatici, tocmai pentru ca sunt de-ai nostri si pentru ca fac muzica stoarsa din stari misto care ma duc undeva bine de tot cand ii ascult live sau... mai putin live De-a lungul timpului s-a intamplat asta cu entitati precum Coma, Vita de Vie, Luna Amara, E.M.I.L., Zdob si Zdub, Alexandrina Hritstov, Travka, Urma, Unu, OCS, Suie Paparude, P-nal, Raku, Dagga, sau Loredana Groza ( fara misto). Or mai fi fost si altii.
De la ai lor ar dura si durea sa trec prin toate placerile vinovate in materie de muzica. Mai bine ma intrebai cum ma vad de acum in 5 ani, sau care sunt hobbyurile mele :p.

No.3: Cum ai descrie muzica Dekadens? Crezi ca va incadrati in curentul “indie”, extrem de popular, de altfel, la ora actuala?

Roxana: Pentru mine nu conteaza ce e popular sau nu, si nici nu ma influenteaza impartirea muzicii pe genuri. O imbratisez cu totul si culeg din ea cat imi trebuie. Dekadens pare sa fie o vietate care gandeste cam ca mine, care refuza sa stea cuminte intr-o zona delimitata. Si pentru asta cred in proiectul asta, pentru ca are peste tot portite pe unde se poate reinventa. Asta inseamna indie? Asta o fi, atunci! Chiar nu am habar .

No.3: Cat la suta crezi ca reprezinta un solist pentru trupa din care face parte?

Roxana: Solistul reprezinta atat cat poate sa dea sau cat doreste sa impuna. Insa, pentru mine, fiind prima oara in ipostaza asta, contributia este mai mica decat ceea ce am de primit de la trupeti. Poate ca incepand sa compunem impreuna si, eventual, iesind din combinatia personalitatilor noastre un Dekadens mai interesant atat vederii cat si auzului, lucrurile se vor schimba. Si baietii vor tremura cand eu voi latra ). Deocamdata, sper sa nu ma hazardez declarand ca reprezint acel 25% cinstit si absolut necesar.